Sub fantasme înflorite într-un falnic univers,

Am țesut din nestemate o atavică Lactee,

Cu apusuri erodate de un astru nou, imers –

Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.

Printre ploi înmiresmate, am plantat vechi rugăciuni,

Le-am hrănit cu aforisme

(sonet)

Sub scânteierea florii de gutui,

Am decupat simţirile de ceară,

Ce mi-au lăsat nervurile să doară,

În desfrunziri cu gustul amărui.

Şi domolind silabe-n călimară,

Am cutezat, în vise albăstrui,

Să îmi agăţ iubirile în cui,

Ca pe-o ebóșă palidă, nec

(eminesciană)

Păşesc pe ţărmul nou pictat

Cu degete de mare;

Tu eşti la stele candidat,

Eu biată muritoare.

Un val se-agaţă de picior,

Când geniul tău mă-mbată

Şi ca-ntr-o scoică, mă-nfior

Sub visele-mi de fată.

Cu tine-n gând (parc-am fi doi),

Zglobie urc

În somn se ridică visele în picioare

de pe un rest de realitate apus

într-un azimut de minte ascuns

care arată alte drumuri

dorite sau nebănuite.

După aceea fac plecăciune în faţa

măritului somn ce relaxează fizicul

în timp ce sufletul azvârle-n toate direc

o să-mi rămână visele desperecheate

câte şapte sau nouă pe noapte

două câte două vor sta legate

mai rămâne unul

sâcâitor

nu se leagă nici de pământ

nici de cer

doar de dor

mă ninge

blestematul

îmi ridică umerii

în aripi de cocor

dar eu nu mai ştiu să zbor.

Mai al

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul p

(sonet)

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Strângându-ne la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chip

Să nu crezi în vorbe spuse la-ntâmplare,

că ele vin din zbor pe limba omului

în fel şi fel de fraze cuvântătoare

şi ajung din plin în mijlocul cordului.

Să nu crezi în toate vorbele frumoase

răspândite în buchete de cuvinte

compuse din dulcegării siropoase

La ce sunt buni poeții pe-astă lume?

Croiți dintr-un aluat neînțeles,

Sunt surghiuniți de-același crud eres –

Corsari febrili ai mărilor în spume.

Atrași de măreția unui erg

De vise vătămate-n escapade,

Cu soarta tremurând în acolade,

Spre gloria himerei î

Cad stele în grădina sufletului meu

mi-e foame iubito de tine.

arzi ca un vulcan activ,

aş vrea să ne iubim intens

într-un magic cuib de îngeri

Te văd în fiecare clipă cu ochii minţii

alergând cao felină pe aleile prăfuite

ale gândului meu rebel,

zâmbetul t

Mi-e dor de mă doare,
După a ta sărutare,
Dă-mi gura ta dragă,
Cu miros de fragă.
Te aştept la malul mării
În pragul înserării,
Fată cu ochii ca mura,
Să admirăm cum răsare luna.
Te aştept în gând,
Să vii purtată de vânt,
Cu frumuseţea-ţi dalbă,
Din stele să-ţi

Pe cerul sufletului meu

acoperit de norii cenuşii ai desnădejdiei

subit  a apărut pentru o clipă curcubeul,

inima a început să bată zgomotos

ca un imens ceas cu pendulă,

relicvă din secolul trecut

Legiuni de îngeri îmi apar

pe cerul minţii târziu în noapte

În această seară mare
Aşteptăm o dragă sărbătoare,
Să apară din îndepărtare
Moş Nicolae, călare.

Şi-am mai pus o pereche de şosete
M-am gândit că prima oara vine la fete.
Dar Moşul nu vrea să apară,
Iar mie-mi vine somnul în astă seară.

Şi mi-e greu,

Mă pierd în gânduri şi vise…Bat la porţile unui întreg univers imaginar,să pornesc în lumea timpului într-un spaţiu astral…Aş vrea să zugrăvesc portretul naturii cu stropi de rouă din lacrimi cristaline peste sufletul meu, curcubeul să coloreze visel

Sculptez în natură

flori albe

de măceş

lângă izvor

pete sub

clar de lună

prelinse-n

zâmbete desenate

în alb

colorate.

Sculptez

în scoarţa de arţat

mozaic

de sentimente

aripi de evantai

amintiri

ciorchini de vise

mănunchi de gânduri

labirint sculpta