Acolo unde nu-ţi poţi uita bătăile inimii
Ne-am oglindit
unul în celălalt, privindu-ne,
Ne-am lăsat purtaţi de iubire,
de valul emoţiilor vii, atât de vii,
acolo unde
clopoţeii ne sunau în zare
şi vântul ne ducea strigătul de iubire,
acolo u
inima (13)
Lumina din inima ta
Sub straturile de vernis,
în ritmul tăcerii,
ca într-o plasă de vise,
lumina străbate
cerurile umed-albăstrii
şi-apoi pătrunde-n preajmă.
Un mister revelat
privirii noastre îndrăgostite,
pictură pierdută-n poezie.
Un c
rătăcesc și zboară invizibile prin suflet
răbufnind afară
Ele îți poluează aerul
numai tu le simți mirosul
zbiară zgomotos în fiertura
patosului lor.
Și au aripi lungi
se zbat în forță
alergi să le-ajungi
dar te-mpiedi
Timpul şi noi cei ramaşi în ochiul furtunii
Nimic nu mai pare ce-a fost,
nimic nu mai e în ordine,
ne întrebăm unde oare ne-a fost dat să ajungem?
Pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu
mai îndurăm un timp.
Evacuaţi în locuri rarefiate
plutim fără ancore,
ne me
Cel mai frumos tango din lume...
Creatia video:Angela Iosif
Simţi, spune-mi, tu simţi?
Simţi, spune-mi, tu simţi
bătăile inimii noastre? - respiraţii,
tăceri de lumină,
muguri ce pulsează seva vieţii
prin picăturile ploii din noi.
Simţi, spune-mi, tu simţi
roiuri de fluturi multi
Ca un râu care curge
Când mi-ai auzit prima dată vocea,
ca un râu care curge, ai intrat ca în transă,
un glas din adâncuri ți-a spus: " - Hai, vino cu mine,
căci, altfel, te vei ofili și muri, știi bine că,
odată cântărită inima, la marea judeca
Tot mai singur în cerc
Cavalerule semit,
nicicând nu l-ai invins pe Allah,
ştiu, pe oameni întotdeauna,
pustiit de ultimul gând, singur eşti acum
certându-te cu demiurgul.
De ce strigi? Ţipătul tău nu te mai sperie,
plângi,
lacrima ta va înflori aces
În palma mea stângă am lacrima ta!
Da, iubito - îmi spuneai -
ai apărut, în palma mea stângă am lacrima ta!
Te-am vazut păşind în gradina interioară,
De ce ai venit atât de târziu? Aici e Infernul,
am de purtat o cruce de lacrimi!
Te-am căutat, aşa c
Cavalerul semit
Frunzele îţi spun c-ai pierdut,
presimţi surâsul morţii care vine pe drum,
timpul şi visul ţi-au fost neprieteni,
dar ochii ei ţi-au rămas în inima ta.
Ai adormit visând fata pe care ai regăsit-o cândva,
lumina îţi arăta că timpul e de stic
Mergând pe drumuri întortocheate,
Toate sunt văzute înnodate,
Deznadejde şi neîncrederi imense,
Sunt împăienjenişuri dese.
Mergând apăsat,
Cauţi să vezi ce ai lăsat,
Sa-ţi scape prin al vieţii păienjeniş,
Poate recuperezi din acest deşiş.
Şi cauţi, cau
sursa: DaMaideparte.ro
Azi e timpul să-ţi aminteşti. E timpul să laşi deoparte mintea şi poveştile vieţii tale, şi să-ţi aduci aminte că totul e atât de simplu precum o joacă de copil. Dacă ne abandonăm cu totul jocului şi permitem curgerea lui. Dacă
Maşina zbura spre o mică vacanţă cu tatăl şi fiul de şapte ani. Opelul maro sidefat spinteca aerul, ceaţa se ridica somnoros din vale, locul preferat de aşternut. Văzduhul lăptos parcă îi inunda cu o îmbrăţişare forţată, dar maşina, ca un cărăbuş ten
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!