Blog

Mereu ni se aştern drumuri galbene

gri sau violete

Crăciunul surprinde în alb

născut în naşterea omenirii

intenţii aruncate

pe pământ cu rădăcini

-Eu sunt prima care nu vreau să înţeleg... nu trebuie să te închizi în tine, în poezia şi  lumea ta... cu timpul tot mai greu renunţi la acest univers creat, poate chiar artificial, de unde dacă nu vrei, nu vezi dincolo de geamuri.
-Şi lumea mea s-a

aş vrea să înţeleg

ceva de neînţeles

contrapunerea razelor solare

duşmănia universalităţii

Doamne

ai pierdut direcţia drumului nostru?!

dansezi şi cuvintele se caţără pe cioburi de corali

o pajişte verde veşnic brumată

atingerea începe aici

şi se săvârşeşte în altă ţară

păşeşti în gol şi te închide oglinda

să-ţi arate sinele în schimbare

atunci nu de mult

când mănuşile de box îţi aduci amin

Ca şi cum ar atinge pasărea apa de mătase din mers să simtă temperatura, ca şi cum ai aprinde aragazul la foc minim să pătrundă căldura elementele reci, ca şi cum ai avea o singură viaţă şi vrei dragoste la desert.

Nu te grăbeşti să stingi lumânarea,

Din copilărie te acaparează caruselul cu multe scaune zburătoare. Nu există nicio jucărie mai impunătoare decât caruselul. Dacă te urci pe el, nu vei uita niciodată că este prima încercare de zbor peste lume, peste tine, atunci te întâlneşti cu imagi

Maşina zbura spre o mică vacanţă cu tatăl şi fiul de şapte ani. Opelul maro sidefat spinteca aerul, ceaţa se ridica somnoros din vale, locul preferat de aşternut. Văzduhul lăptos parcă îi inunda cu o îmbrăţişare forţată, dar maşina, ca un cărăbuş ten

-Iarăşi ne-a murit o oaie! – striga mâhnit fermierul din Nouă Zeelandă, când a deschis uşa la casa lor micuţă.-Dar ce s-a întâmplat, tătucule? - întreba unul dintre băieţi.-Nu-mi dau seama nici eu ce le atacă, dar am observat că fiecare oaie ce a mur