(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori

Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariştea de fagi măceșii scoși din fire,
îşi amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămași sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din

M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge,

Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge,

Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze,

Să mai sărut, din când în când, zăpezile pe buze,

Să port pe umerii-mi de stea făclia de amurguri,

Să-mi

Jocuri de cuvinte – de la gură la muie

(pamflet)

(postarea precedentă)

De la gură la muie

Moto: „ Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” Fănuș Neagu

        Citiți AICI, deoarece Cronopedia mi-a refuzat

Iubitule, mi-s ochii doi bulgări de cometă

Părtaşă la un cosmos cu porţile de jad!

Privirea suspendată în vârf de baionetă

Mi-e strigătul de luptă, când nori din tine cad.

Iubitule, prin roua cosită de pe gene

Aş vrea câteodată să-mi împleteşti poteci!

În

(eminesciană)

Păşesc pe ţărmul nou pictat

Cu degete de mare;

Tu eşti la stele candidat,

Eu biată muritoare.

Un val se-agaţă de picior,

Când geniul tău mă-mbată

Şi ca-ntr-o scoică, mă-nfior

Sub visele-mi de fată.

Cu tine-n gând (parc-am fi doi),

Zglobie urc

Iubitule, să ne-aruncăm în flăcări,

Doi Phoenicși dezola(n)ți pe-un colț de cer,

Să născocim, din aripi mistuite,

Un alt veșmânt la porția de ger!

Iubitule, să îngropăm otrava

Din amintiri într-un mormânt de flori

Și despletind petalele de gheață,

Să medit

Se rup tăcerile la margine de gânduri

părerile de rău din umbre se desprind

ajung izvoarele în albia din prunduri

când dorurile vin peste uitări doinind.

Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri

se scurge-n liniștea decorului umbrit

de fagii care dor

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul p

Mai lasă-mă să-Ți fiu un albatros,

Ce-Ți pune-n tihnă marea la picioare,

Iar țipătu-mi febril, de vânturi ros,

Sub un torent de nori să se pogoare!

Pe cerul sur să-Ți scriu un legământ,

Cu sângele amurgului să-l perii,

În univers, renască un pământ,

Nerăvă

De mor, mă duceţi unde pacea-i sfântă,
Cu păsări care, astrelor, cuvântă
Iară Pământul, Cerului, se-nchină
Îi mulţumind pentru a sa Lumină,

Acolo unde frunza stă şi-aşteaptă
A vântului mângâietoare şoaptă,
Unde coline, de iubire mute,
Zefirul cheamă,

Marea clatină ape violet

Aliteratia timpului...

"Et la mer et l'amour ont l'amer pour partage,
Et la mer est amère, et l'amour est amer,
L'on s'abîme en l'amour aussi bien qu'en la mer,
Car la mer et l'amour ne sont point sans orage." 
Pierre de Marbeuf

 

Există un timp pentru