(eminesciană)
Păşesc pe ţărmul nou pictat
Cu degete de mare;
Tu eşti la stele candidat,
Eu biată muritoare.
Un val se-agaţă de picior,
Când geniul tău mă-mbată
Şi ca-ntr-o scoică, mă-nfior
Sub visele-mi de fată.
Cu tine-n gând (parc-am fi doi),
Zglobie urc spre lună,
N-aud, „de-i pace ori război”,
Poverile cum tună.
Privesc la meteori cu jind
Şi temeri anodine;
Se-aud tăcerile murind,
Din aştri şi din mine.
Catharsis e-n al tău poem –
O lume fără mască;
E scrisul sicră sau blestem,
E focul fără iască!
Să poţi s-atingi un necuprins
Nu-ţi trebuie o dronă;
„Luceafărul” timpu-a învins
Cu raza lui mignonă!
„Cobori în jos” ca un torent
Şi minţile-mi îmbată!
În slova ta renasc ardent
Sau mor câteodată.
Te port în suflet ca simbol
Al viselor albastre;
Himerele aduc obol
Îngemănării noastre.
În ritm alert, de toboşar,
Îmi bate-n tâmple versul;
Pe-ogorul literelor ar,
Să-ţi aflu universul...
-->
Comentarii
Mulţumesc, dragă Aurelia, de popasul în lumea versurilor mele, de strofele citate, de semnul lăsat! Îmbrăţişări!