Blog

O punte nevăzută mă duce peste vreme

să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,

când dorurile mute încearcă să mă cheme

la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.

Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,

rămân mereu ascunse în false amintiri,

sub brâuri răsucit

O, cum se duce timpul pe căile astrale
și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmașilor ce vin.

Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,
fără să știm, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu

Oricine nu mai vrea să fie câteodată
acolo unde este de obicei nu neaparat să
moară nuuu! că de murit se moare din senin
în zilele noastre de-un infarct sau de-o
comoție cerebrală sărite ca
iepurele neașteptat și neștiut dintr-un
munte de om ce radia d

VINUL TINEREȚII 

Un singur dar, dar câte glasuri ale zorilor... sfărâmau  munții...

PRIETENIE

Fiorul dragostei ce rodește inimi înrădăcinate în palme vibrânde

CREDINȚĂ

Aripa visului crescută din puterea dragostei răstignite

VIAȚĂ

Darul pe care Dumnezeu ni l

În galaxia gândurilor vii,

Adăpostită-n somnul psihedelic,

M-asediază visele-stafii,

Din universu-mi karmic non-angelic.

Mi-am revăzut destinul pe scafald,

Decapitat în pripă, fără vină,

În rămășița-i palidă mă scald,

Mi-e adumbrirea scrisă cu aldină.

Se d

Frământă singurătatea aluatul în cazanul veșniciei
ce nu râde nu plânge nu schițează nicio reacție
neașteptată din țărâna ascunsă sub iarba mândră
în zilele ce se perindă una după alta în timpul
fără formă și suflet în spațiu și viață.

După ce-a frământat

(sonet)

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Strângându-ne la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chip

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

Se lasă înserarea pe căi ce ciute poartă 
spre pajiștea cu stele ce se-oglindesc în baltă.
Și-ai vrea să redescoperi marama cald-a verii
ce-acoperea pământul cu visul adierii.

Pe drum de zări

– Cu dulci chemări –,

Pavat cu flori,

La capăt de lumină,

Doruri-s ce suspină.

Floarea, din primăvară,

A trecut o vară.

Floarea-i fructă rară,

Crescută în seră.

Legată de ram, voinţa

Îşi clatină neputinţa,

– Sterilă-i e sămânţa –

Că n-o