Blog

Pe-o bucată de seară înstelată
se-ntinde un fragment de depărtare,
ce mi se-aşează pe ochi ca o pată
şi mă săgetează atât de tare!

Tot privind insistent îndepărtarea,
mi se pare că una dintre stele,
câte sunt pe cer, găseşte cărarea
să vină printre printre

Mă tulbură și-acum privirea ta

venind din amintirile pierdute

pe marginile unui ciob de stea

dintr-un văzduh cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,

de umbrele din karma-ți temerară  

ce-ajung pe căile din vis mereu

să-mi tulbure tăcerea căt

Ne pleacă poeţii în moarte
nu mai pot sta se dau deoparte
lăsându-ne bir versurile
strâng în tăcere rândurile.

Din începutul sfârşitului
lacrima din vârful dorului
se agaţă de-o amintire
care veşnic va da de ştire

Că odată au fost poeţii
amici foarte buni cu

Nu pot dezlipi o rază din soare
pentru a te-nfășura cu ea pe dinafară
să-ți încălzească ființa pe dinăuntru
niciodată să nu-ți zgârâi sufletul
pe unde te duci sau te uiți
atunci când eu sunt departe
dar chiar dacă nu pot s-o dezlipesc
să te-nsoțească dragul

Din nişte planuri geometrice aşezate
dezordonat într-o stea oarecare din galaxie
se desprindea cândva un întreg compus
dintr-o închipuire de suflet-pereche
ce-mi citea un răvaş despre o iubire unică
pictată în cadrul unei rame pe-o pânză
dintr-un materia

În seara asta de Ajun al Crăciunului

stele s-au ascuns după nori şi-au fugit de vânt

doar una singură lumină calea magilor

care fug pe drumul necunoscut

să găsească locul unde acuşi se va (re)naşte

Fiul Domnului pentru oameni.

Instalaţii electrice străluci

Înfloresc amintiri sub cascada de ploi

(Anotimpul de jad se-oglindește în noi):

Când la pieptul tău blând, universu-l simțeam,

Fericirea-și cresta primăvara pe ram.

Pentru zâmbetul tău – un concert de viori,

Ți-aș aduce, în vis, nemurirea din s

Mi-a-nghețat și fericirea, cu o lacrimă-n exil,

Împietrită de zăbava dintre martie și-april.

În corsetul amăgirii, mă silesc să nu transpir,

Pe sub masca de durere, învelită-n glaspapir.

Traversez singurătatea c-un surâs gimnazial,

Mă privește fără jenă,

Aveam cândva doar nuferi în privire,

Petale se brodau în ochii mei,

Pe trupul meu, suave flori de tei

Își împleteau parfumul în neștire,

Iar frigul arctic – un bătrân sihastru,

În oaza-mi vie, nenăscut părea,

Răstimpul – un ponton de catifea,

În primăvara

Ştii, mamă,

viaţa are prea multe indicatoare,

dar niciunul de întoarcere,

să mă ducă la naşterea ta,

să îţi simt plânsul de stea

să mai pot fi copil,

când mă ţineai de inimă

să nu scap visurile.

Acum clipa ţipă şi eu tac

vreau să-ţi aud cântecul de leagăn

iub

A apus

un pic de stea

printre noi,

dar

Universul

şi-a trimis magneţii

stelei

din care îl desprinsese

Dumnezeu.

Steaua,

fericită

că şi-a revăzut picul,

din

particule de lumină

i-a făcut o cunună,

găsindu-i

locul în uriaşu-i

puzzle.

Mihaela Moşneanu

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

Cu perle moi mă-ntâmpină azi toamna

și pare tristă în iubiri pierdute

fiindc-a-nceput să își dezbrace haina

de amintiri aprinse și doruri nevăzute.

Îi intind mâna s-o mai țin pe-aici

cu nopți ce se întind molatic la plecare,

dar ploile și norii venetici

g

Îmi uit privirile pe chipul tău,

când nopțile răsună de-ntristare,

și nu aud din cer a ta chemare,

iar lacrima se-ascunde-n ceasul rău.

Când îndoiala-n piept face popas

aștept să îmi răspunzi la ruga-mi mută.

Doar sufletul mereu de tine-ascultă,

c-atât în

mi-e cald și brațe flămânde

cresc pentru fiecare

clipă de singurătate

pentru fiecare îmbrățișare

neprimită

te aștept

raza mea de speranță

oceane de stele mă însoțesc în cale

ca niște fluturi feerici plecați

să descopere căile lunii

mă s

În zboruri prind aripi și mă-nalț spre lume

să prind curcubeie din cupe de flori.

Să stric prin speranț-ale vieții cutume

și dorul să-l vând pe la margini de zori.

S-adăp nerăbdarea și gândul sihastru

din pulberi de stele căzute în sori.

S-alung, înc-odat

mi se scurg printre degete

precum perlele de rouă

sfărâmate de sărutul soarelui.

Înalț mâini de lut să

pătrundă în abisul cerului -

rugă mută în ceasurile de

singurătate.

Mă învălui în privirea-ți

verde ca într-o mantie

înstăpânindu-te

în teritoriul virgin

al s

În preajma milioanelor de stele,

erai tu, cea mai luminoasă dintre toate,

sfinţii din cer deschideau o uşă secretă

ca tu să poţi răsări în toată splendoarea ta.

Străluceai într-un fel aparte pe mijlocul cerului,

şi-n jurul tău sclipeau luminile celorlalt