Blog

Calcă timpul pe clipe şi-n paşii
lui zburători de prim-balerin al marii
opere Viaţa jucată pe multitudinea
de scene improvizate
în costume şi decoruri diferite
ale fiecărui om sau al mapamondului
dar cred că întodeauna îi e teamă
să nu se-mpiedice

- Fericire pe unde umbli la ivirea zorilor
când acestea lăcrimează de ziuă şi simt
cum razele soarelui le mângâie pe creştetul
unor clipe ce stau la pândă de după o perdea
groasă şi invizibilă ochiului uman care
oricum nu vede decât ce vrea el?

Nici când

Se adună gândurile-n clepsidra timpului
ca lâna şi mohairul croşetate cândva de bunica
să facă harababură prin mintea şi sufletul
omului care se lasă prizonieri în largul tumultului
îngrămădit în lovelele din vise şi de lipsa lor
unde boala strigă de mult

Face mila goală pe ea şi împute
omul cu mângâieri unsuroase de fals
spoind cu vorbe mieroase
scoase din verbul a ajuta cu una după cap
acolo de unde te-aştepţi mai puţin
când necazul se despoaie prin cuvinte
de tot şi sufletul se uşurează şi-i e
mai bine ce

Mai făureşte mâna Domnului din secul nimicului

scos din ograda plină de-ntuneric

pe care-o ţine în magazia din spatele Universului

pentru necesităţi speciale şi urgente

seminţe noi de viaţă şi-apoi caută locul

unde să le planteze pe Pământ sau oriunde

cred

De multe ori

fericirea e-amărâtă şi suspină

în centrul sufletului

se simte ca o pasăre împuşcată

de armele răutăţii şi-a invidiei

agitată şi însângerată de orbirea omului

ce-o priveşte ca pe-o iluzie

în preajma altor gânduri

ce se-mbulzesc ca roiul de albine

Nişte gânduri tempestuoase răvăşesc pe cineva, nu-i dau pace. Îşi doreşte să scape de ele, să uite de existenţa lor, dar de fiecare dată când vrea acest lucru, are impresia că îl trage cineva de mânecă şi îl provoacă la o discuţie:
- Unde crezi că pl

Necazurile dăruiesc

cu mărinimie

scatoalce vânoase oamenilor

care se-neacă

în oceanul deznădejdii

îşi plâng de milă

când calcă

pe trotuar sau pe iarbă

nu într-o groapă

ori când au aer

să respire

în mijlocul naturii

şi printre clădirile indiferente

ce sunt peste t

Pe drumul timpului a revenit ianuarie,

luna albă care îşi cântă a sa arie

prin glasul fulgilor de nea şi al crivăţului

pentru a ne înveli în roba îngheţului.

Trecură sărbătorile toate şi anul nou,

amintirile de-anul trecut apar, în ecou

se întrevăd printre

Atunci cand promiti ceva ,

Este bine a respecta,

Altfel , singur te-ai furat,

Si esti descalificat,

Sau, daca nu poti, sa spui,

Nu sa faci rau omului,

Care este nemancat,

Cu treburi de rezolvat,

Il si pui sa stea de par, ca  esti tu mare spatar

Si vrei sa mer

Zorii s-au deschis în scrâșnet de albine și bondari

Ce-au pornit s-adune mustul florilor cu-arome tari.

Codrul și-a pornit concertul în hățișu-ntunecat,

Iar în ceruri, norii – brazde se aleargă ne-ncetat.

Adierea înfioară capul ierbii ce, plecat,

Se înch

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

Se lasă înserarea pe căi ce ciute poartă 
spre pajiștea cu stele ce se-oglindesc în baltă.
Și-ai vrea să redescoperi marama cald-a verii
ce-acoperea pământul cu visul adierii.

   Câteodată, omul simte nevoia să evadeze din preajma oamenilor, din preajma societăţii preocupată până peste cap de problemele personale sau de cele cotidiene, şi doreşte să aibă o portiţă de scăpare pentru a-şi soluţiona problemele personale, gând

De atâtea ori m-am întrebat ce este? Dacă mai există Viaţă dincolo de Moarte? 

Nu cred că există om pe lumea asta care să nu se fi întrebat măcar o dată, sau să nu se fi gândit cel puţin vreo cinci minute la acest subiect delicat, aş spune eu, deoarec

Totul in zare e frumos.
Ninge atât de tare
Obrajii în bujori avem.
Din bulgăraşi ridicăm,
Omul de zăpadă.
Ochii din cărbune,
Nas din morcov punem.

Biet sunt ,om sunt si de-ajuns de bun

Ma destram si iarasi ma adun

Si m-avant din nou ca un taifun.

Aprig sa ma viscolesc in spatii

Unde cresc paduri din constelatii

Printre uragane de vibratii.

Astfel sa raman in univers

Pulbere de viata si de vers,

Viu i