De multe ori
fericirea e-amărâtă şi suspină
în centrul sufletului
se simte ca o pasăre împuşcată
de armele răutăţii şi-a invidiei
agitată şi însângerată de orbirea omului
ce-o priveşte ca pe-o iluzie
în preajma altor gânduri
ce se-mbulzesc ca roiul de albine
în voia lor şi-şi fac de cap
cu viaţa unui om.
Numai aceleaşi râvne
de-a avea ce-au alţii
sau
de-a duce mai mult decât poate
îl fac pe om să nu vadă
biata pasăre vătămată
care-i strigă neîncetat:
eu sunt fericirea,
de ce-ţi place să fii orb şi surd,
omule?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii