Necazurile dăruiesc
cu mărinimie
scatoalce vânoase oamenilor
care se-neacă
în oceanul deznădejdii
îşi plâng de milă
când calcă
pe trotuar sau pe iarbă
nu într-o groapă
ori când au aer
să respire
în mijlocul naturii
şi printre clădirile indiferente
ce sunt peste tot
sub soarele şi toţi aştrii
care strălucesc pe cer
susţinuţi
de interferenţele norilor.
Câte-un om
se mai întâlneşte
cu alţii ca el
şi se simte
singur.
Sunt
mulţi oameni
singuri,
şi-atunci
de ce
crede
că e singur?
Nimeni
nu e singur,
pentru că lumea
e plină
de singuri.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii