Mai făureşte mâna Domnului din secul nimicului
scos din ograda plină de-ntuneric
pe care-o ţine în magazia din spatele Universului
pentru necesităţi speciale şi urgente
seminţe noi de viaţă şi-apoi caută locul
unde să le planteze pe Pământ sau oriunde
crede El de cuviinţă c-ar trebui ca
ceva sau cineva nou să deschidă ochii.
Cândva ne-a făurit şi pe noi din acel sec
de unde nimicul lâncezea şi se târa uneori
câţiva centimetri prin întunericul nepăsător
mai mult nu putea să se mişte de leneş ce era.
Dar când bunul Tată mai intră peste el
şi îi dă câte-o mângâiere cu vârful piciorului
nimicul nostru se-nvigorează şi-aşteaptă
cel mai mic semn să prindă forma unui punct
ca întunericul să-l piardă din zero şi minus
pentru a fi mângâiat de prima rază de soare.
Înainte să ne făurească pe noi a avut mare divergenţă
cu timpul care-o însoţea pe viaţă şi fiindcă acesta
nu mergea cu aceeaşi paşi repezi sau înceţi prin Univers
trebuia să ţină pasul cu el pe Pământul nostru şi pe celelalte
planete aşezate prin bogata constelaţie a Soarelui.
Acum divergenţa este încontinuu tacită între timp şi oamenii
care nu conştientizează prea mult sensul acestui cuvânt
decât ca pe o simplă noţiune alcătuită din clipe secunde
minute ore zile ani decenii veacuri milenii ere
nereuşind să-nţeleagă cu adevărat că toate au fost sunt şi vor fi
frânturi din viaţa şi existenţa lor pentru prosperitate şi posteritate.
Doar indiferenţa timpului stăpâneşte în totalitate răbdarea
până găseşte momentul să azvârle bumerangul dintr-o
parte în alta să-l poată vedea sau simţi omul din ce în ce
mai încăpăţânat şi nerăbdător în planurile pe care
şi-i le întreprinde în reuşitele şi nereuşitele lui.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Şi eu vă mulţumesc mult, doamna Aurelia!