16. (poezie, cybersonet)

Îmi caut viaţa la periferie,

Ca plapuma-ntr-un vechi şifonier;

Un suflu într-o stranie mumie,

În príer nu mă-nduplecă să sper.

De ce-n albastru e atâta negru

Şi-n ziuă se cufundă-atâta gri,

De ce nici răsăritul nu-i integru

Şi m-ocolesc secunde cilibii?

Aş

Viaţa ştie că are o soră şi că Dumnezeu le-a orânduit
traiul punând o barieră între ele şi că o cheamă
Moartea - amândouă sunt bătrâne şi veşnice -
deşi când vin pe lume mereu se nasc
cresc şi îmbătrânesc dar niciodată
nu mor preocupându-se în primul râ

O clipă a dimineţii adie peste mii de pleoape închise
apoi îşi aşterne mângâierea pe feţele liniştite
încordându-şi cât poate de tare scurtimea
până o aduce în formă de elasticitate în jurul
trupului care se lasă alintat de mişcări involuntare.

Pleoapele

Din albastru de cer izvorăşte lumină
pe Pământ unde viaţa şi-a construit ringul
pentru a putea dansa în forţă deplină
să îi fie văzut şi recunoscut rangul.

Din negru de ţărână se-nalţă verdeaţa
cu florile copacii hrana şi altele
să spună tăcut şi-n cor bun

Lăcrimează norii din ceruri
peste moartea de pe Pământ
stropind ţărâna răscolită
ce-acoperă pentru întodeauna
trupurile ce simt nesimţirea
grea a pietrelor funerare
şi-i dau de mâncare ierbii
plantelor şi insectelor.

Sufletele s-au desprins de carnea

Nu-i mai place-n locul acesta unde
întunericul s-a aşternut ca o perdea
întinsă la o fereastră pe care n-ar putea s-o
zărească nici dacă ar folosi o lupă pentru a
vedea dacă are geamul curat să poată razele
s-alinte viaţa-n voie aşa cum mereu le place

Se scaldă razele în largul zilei
le place să facă baie încontinuu
chiar şi când plouă ninge sau vântul
le goneşte de dragul capriciului său
de-a bate tot ce încape în zi şi ele
tot îşi mângâie vărfurile în lumina
mai difuză a vremii fiţoase.

Se scaldă şi-n

Transpiră ochii şi curge lacrima

limpede pe panta obrazului

deşi motivele curgerii ei

sunt rare de fericirea aşteptată

în zadar de oameni şi alte specii

vii de pe Pământ.

Culorile ei sunt ascunse

după un paravan

coborât de pe crucile

agăţate pe lespedea

vieţii

De ce te plângi de singurătate,

când ai venit singur pe aleea

vieţii pământene cu de toate,

negândindu-te cum este lumea?

Erai cât o gânganie mare

care ţipa cât o ţinea gura,

ce căuta glandele mamare

şi-ţi mergea-ntodeauna figura.

De mic ai vrut s-ai iubire,

Priveşte pânza albă agăţată de şevaletul

înalt până deasupra capului său

caută printre picturile din minte să vadă

căreia din ele să-i dea viaţă

dar albul pânzei îl sfidează în timp

ce ele se perindă prin faţa închipuirii

fără să ştie care din ele

să lumine

Ajunge viaţa prin piaţa mare

din spatele evenimentelor

întinse buluc pe tarabele pline

de hoţii financiare

ce rup buzunarele şi ciopârţesc

câte-o avere

de boli care taie-n carne vie

de-un măcelar invizibil

pe gratis

de violuri şi violenţă

aruncate la-ntâmplare

Oboseala urlă după multe zile şi nopţi prin oase

taie în carne vie cu tăişul stresului

ce-şi agaţă cârligele pe pleoapele grele şi trage

de membrele umane care sunt rătăcite prin locaţii

pe unde se munceşte sau nu

dar pe unde omul caută bunăstarea fizică

Simţea baba Valiana cum aţa vieţii

se deşirase prea mult la picioarele-i tremurânde

şi se-ncâlcea în unghiile-i groase

punând piedică sângelui care se-mpotmolise

în varicele care tresăreau întruna sub pielea zbârcită.

Când acest simţ îi tăia respiraţia

cas

Se joacă-ntruna

viaţa şi moartea

de-a v-aţi ascunselea.

Când moartea se reazămă

de-un loc şi numără

până când ia cu lopata.

Când viaţa

se lasă mângâiată

de Lumină

şi se furişează

pe lângă locul

unde

numărătoarea morţii

se-aude în ecou.

Tatăl nostru

le priveşte blaj

Pe-un picior de viaţă

urlă Ambulanţa

arătându-ne bariera graniţei

dintre aici şi acolo

pe străzile aglomerate de vii

care împietresc pe loc o secundă

pentru a nu-i fi împiedicat

drumul spre destinaţia imprecisă.

Girofarul pâlpâie

ciocnindu-se de pustiul alarm

Piatră

desprinsă

din munţi şi pământ

rostogolită în ape

sau

pusă-n preparatul construcţiilor

pari invicibilă

firele de iarbă se-mpiedică de tine

dar nu le e greu să te pătrundă

pentru a ieşi la iveală

triumfătoare.

Piatră

cuminte ca o floare

supusă oamenilor şi c

Cine-n viaţă nu simte dor

nu are niciun pic de spor

să trăiască pe-acest pământ

este ca o frunză în vânt.

Cine-n viaţă nu iubeşte,

degeaba se oboseşte

să facă rost de iubire,

are numai amăgire.

Cine-n viaţă nu urăşte

şi spune că nu greşeşte,

în minciună se îne

Măi, viaţă!

Clipa-n care apari e-un mărţişor

prins pe reverul sufletelor

care se-mbulzesc la porţile Pământului

să intre pe făgaşul unui boţ de carne

sau pe-al vreunui ţesut de plantă.

Tu, viaţă!

Ca o pasăre migratoare

vii pe-aci şi-aduci cu tine iubirea

care

Dacă nu mi-ar trebui

incizia asta,

doctorul mi-ar spune

să nu-l deranjez

din timpul unei sieste

sau

i-aş părea invizibilă.

Dar îmi trebuie,

pentru că vreau să trăiesc aici,

unde soarele luminează cerul şi pământul

sau

unde norii se-mbulzesc şi-aduc ploi

cu furtu