Blog

Cum să desparţi sublimul de păcat

Şi cum să furi din vifor adiere,

Pândind perversa clipă de plăcere,

Ce-n ţărm de anotimp ţi-ai rezervat?

Cum să-ţi convingi dezgustul să mai spere

La simţământul astăzi demodat,

Pietrificat în miezul de agat,

Când din sper

Mi-e sufletul rob în căuș de magnolii,

Iar inima zace în grota-ispită –

Iubirea-fecioară cu chip de-Afrodită;

Se stinge Infernul subit, din orgolii.

În tigva tristeții secat-a-nnoptarea,

Își plimbă lumina privirea-i placidă,

Crestează bujori pe simțirea-m

Din spatele zâmbetului plâng de multe ori
norii sufletului agăţat de gânduri ce se înjumătăţesc
în dosul uşii închise în faţa vizibilului permis oricui
de unde suprafaţa nu are interfaţă să transmită
semnalele vitale ale unor interioare ce-ar striga
cât l

De-aş putea să adun un pumn de nisip
din fiecare stea ce străluceşte
să le pun alături de pumnii strânşi
de-aci de pe Terra crezând că-mi
voi construi un castel cu toată iubirea
pe care-am crezut că mi-o împărtăşeşti
atunci aş mai avea speranţa
că po

Se naşte speranţa din tenebre înmulţite

de necazuri, de dureri şi fapte împărţite

din partea necredincioşilor cu guşa plină

de răutăţi, minciuni şi invidii în surdină.

Şi creşte stropul de speranţă cât un mugurel

transformându-se-ntr-un lujer şi-ntins sin

Se-mbulzesc vorbele pe limba omului

sunt numeroase şi pline

de durere şi suferinţă

pricinuite de alţii care nu mai ştiu

decât să râdă în surdină

că pe faţă le dansează ipocrizia

în paşi de batjocură.

Ies din gura strâmbată a omului

de plinătatea neputinţei

ca

Mulţi pun cătuşe adevărurilor înalte,
demnitatea-i roasă de corupţia-vierme,
privim printre zăbrele spre dreptate,
ochiul divin niciodată nu doarme.

Am învăţat să închid
ferestre după tine
reflexe trădate
în cioburi
de oglindă
gust fals al iubirii
suntem actori
cu cicatrici în suflet
se zbat în adâncuri
emoţii şi tăceri
din fum si zgură
alungând culorile viselor
curg cuvinte
din dulce-ncercare
cu stropi de fer