Blog

Jocuri de cuvinte - păcat

Geografie lingvistică multimedia

          Păcat

          Moto: „Păcat când poluăm văzduhul,/ Când mor destui în lumea-treia,/ Păcat, când eşti sărac cu duhul,/ Păcat, să n-ai ce vrea femeia!” („Păcate”, de Constantin Pău

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,

fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!

A fost un zbor de păsări călătoare

spre un tărâm străin, de vânturi măturat.

O noapte cât un veac de nebunie,

așa a fost atunci, să ne iubim din plin,

nici nu știam că totul va s

Nopțile de toamnă vin pe o cărare
rătăcită-n visul dintr-un gând uitat
printre jertfe false din chemări bizare
răscolite-n vară de un vechi păcat.

Se aud adesea-n vorbe născocite
de amante-ntoarse, fără pașaport,
să ajungă-n taină, pe cărări fer

Trec anii mei ca păsări călătoare

spre un tărâm de vis nedeslușit

lăsând în urmă clipa care moare

pe-o margine de dor fără sfârșit.

Și-atâtea vechi speranțe, revenite,

se-adună-n poarta visului uitat

cu tolbele-ncărcate de ispite

într-un trecut cu nume de p

          Jocuri de cuvinte - păcat

          Geografie lingvistică multimedia

          (postarea precedentă)

Apărută în „Istorii, comentarii, miscelanea”, vol. 25, sub coordonsrea lui Ion N. Oprea, Editura Armonii culturale, 2020

          Păcat

Cum să desparţi sublimul de păcat

Şi cum să furi din vifor adiere,

Pândind perversa clipă de plăcere,

Ce-n ţărm de anotimp ţi-ai rezervat?

Cum să-ţi convingi dezgustul să mai spere

La simţământul astăzi demodat,

Pietrificat în miezul de agat,

Când din sper

Mi-e stinsă ruga-n muguri de cuvânt;

Păcatul are germeni, se divide –

Prin nopţi încolăcite-şi ia avânt,

Dintr-un tunel cu tălpile aride.

Mă strânge-n chinga lui capricios,

Ca o haínă şi vorace hidră,

Preocupat să-şi termine de ros

„Meniul” nou ivit, cu di

Visăm ades egotic, visăm incestuos,

Meandrele din euri tixite-s de caverne;

Sobolii amăgirii îşi termină de ros,

La cina de pe urmă, himerele paterne.

Visăm indubitabil, visăm paradoxal,

Prin creier ni se scurge păcatul „cel” homeric;

La visuri nu există

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul

Cu gust de alge și de meteori,

Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,

Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.

Pe buze reci de ploi și așteptare,

Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,

Un roi de frunze întomnarea are,

Îmi ești

Scumpii, neprețuiții mei prieteni, dragii inimii mele, de ziua mea vă dăruiesc, în întregime,poemul atât de drag mie, sper să vă placă și vouă.

CREDINŢA ŞI PĂCATUL ,

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverş

Pe când iubitu-i se găsea pe drum,
Frumoasa fată-i deplângea declinul:
"-Aş vrea, cum oare, găndu-i să-i îndrum
Şi suferinţei să găsesc alinul?
Voi, Soare, Lună, Stele şi voi, Zori,
În locu-mi ce aţi face - Doru'-Amorul,
Pierduţi de-ar fi, aiurea, că

Sta, tristă, fata-n peisajul trist,
Învinsă de-ntrebări şi temătoare:
"-O, Doamne,-i adevăr? Eu mai exist?
Iar dacă mai exist, ce rost îşi are?
Ce rost Singurătatea-mi în Tumult,
A mea Iubire neîmpărtăşită,
Al vieţii murmur dacă nu-l ascult,
A mea Tr

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverşunaţi, plini de sarcasm
Şi nici de zei sosiţi din nesfârşituri,
De iezi şi lupi, şi cai înaripaţi,
Ori peşti de aur, ''Albă ca Zăpada'',
Motani, broscuţe, fete de-m

Spunând aceste, capul şi-a-nălţat,
Cu ochii-i reci privi în ochi băiatul,
Schiţă, apoi, un zâmbet cam forţat,
Cu Diavolul părea că-şi are leatul.
Băiatul sta, de Fulger străbătut:
''-Se-ntâmplă oare-ce, o, Doamne Sfinte?
De ce-mi simt suflet greu şi

Ea-i spuse-nmărmurită:''-Să-nţeleg
Că îi aprobi propunerea mârşavă?
Mă scuzi, nu te credeam atât de bleg!
Sper, nu te-mbarci pe-a Diavolului navă!''
''-Matur am chibzuit şi îndelung,
A sufletului meu, tu eşti podoabă,
Eşti steaua ce râvnit-am să ajun

"-Descoperă-te, sufletul umbrit
Stringent are nevoie de Lumină;
De-ndată te vedea-vei înflorit,
Luminii, cu încredere, te-nclină!"
"-Se-ntreabă, timorată:"-Mai exist?"
Din ram, de-i ruptă floarea, pusă-n glastră
E-al nostru suflet efemer şi trist
Şi,

Ei, şi-ntr-o zi, cam pe la asfinţit,
De ei se-apropie un oarecare:
Adus puţin de spate,-ncărunţit,
Ce spuse:''-Dragii mei, ştiu ce vă doare;

V-ajut pe cât şi voi mă ajutaţi;
Cunosc povestea voastră de iubire,
Ai voştri ochi sunt, cum observ, miraţi,
P