Aveam cândva doar nuferi în privire,
Petale se brodau în ochii mei,
Pe trupul meu, suave flori de tei
Își împleteau parfumul în neștire,
Iar frigul arctic – un bătrân sihastru,
În oaza-mi vie, nenăscut părea,
Răstimpul – un ponton de catifea,
În primăvara unui veșnic astru.
Ce plin de sensuri socoteam apusul,
Când ploaia, pelerina-și dezbrăca!
(„În lacrimă de stea te-aș încrusta”,
Își da semețul cer cu presupusul.)
Cândva vâsleam pe-o apă cristalină,
Pe luciul său, grimasele lipseau,
Acrobații secundele făceau,
Dar șnurul e prea firav să mai țină…
Comentarii