Blog

S-a îngrăşat ura atât de tare încât

a devenit pur şi simplu obeză la pătrat

de-atâta răutate invidie agresivitate

rasismul şi discriminarea colcăie prin

suflete încât le tremură şuncile din simţurile
cărora le-au slăbit încheieturile şi nu

nu mai pot strân

GUSTÂND NEMĂRGINIREA

 „La început era Cuvântul,  şi Cuvântul era cu Dumnezeu,

 şi Dumnezeu era Cuvântul”. (Sfânta Evanghelie după Ioan)

Mă-nalț spre tine armonie pură,

din cupa ta să beau adâncul infinit

al veșniciei sacre-a primului venit

ce s-a dezis de

Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceață,
și-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri care mă-ngheaţă.

Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor și

Am avut un vis mare şi plin cu ochii
deschişi pur şi simplu s-a dezlănţuit
într-un viitor îndepărtat născut dintr-o
speranţă ce-mi scăpăra ca o luminiţă
prin suflet când m-am gândit
astăzi la iubirea oamenilor rătăciţi
printre ruinele urii ce face prăpăd

Curge ura în şiroaie de mâl

prin valea plângerii şi saltă umilinţa

la rang de cinste pe un catafalc

primenind-o în chiuituri de veselie

apoi îi face-un priveghi îmbogăţit

în râsete şi vorbe batjocoritoare

aruncate dintr-un vălău spurcat

de-atâta invidie şi

Întunericule nu vreau să te mai văd

eşti atât de slăninos şi de guşat

în greutatea urii ce se revarsă-n valuri

din sufletele neştiutoare de iubire

cel mai obez gol pe care l-am întâlnit

vreodată pe unde mergem şi simţim.

Oricât de tare îl doare pe trup

(dur

Cine ştie de când o fi plecat timpul pe drumul lui

dar de când a ajuns să fie vagabondul spaţiului

iubirea şi ura îl însoţesc ţinându-l fiecare de-un braţ

lăsându-se conduse de el la altarul predestinat.

Doar că de o vreme încoace ura se mai desprinde

de

Când Universul îşi deschide porţile

luminilor în faţa oamenilor nedumeriţi

şi-o stea le face semn să se apropie cu sclipirea ei veselă

tot pământescul se destramă.

Iubirea îşi arată faţa luminoasă şi caldă

frica se sparge ca un balon şi bucăţile se dizolv

Atâtea suflete se fac poame sub arşiţa opulenţei

îmbâcsite de aur bani vile şi de alte lucruri materiale

încât se miră măiestrul Soare şi razele lui se cutremură

în timp ce Luna îşi plânge soarta care-i e dată

de-a lumina când oamenii dorm îmbrăcaţi în h

Gânduri adunate-n suflet
în al inimii sipet
rătăcesc şi zboară
invizibile, ies afară. 
ele poluează aerul
numai tu le simţi mirosul.,
ele zbiară zgomotos
şi simţi al lor patos.

Şi au aripi lungi,
de uneori nu le-ajungi
se zbat în forţă,
sunt ca o torţă