Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viața să ne-aducă pe același drum,
târziu, în toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec și-acum.
Doar din priviri am înțeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci d
Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.
Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci
La poalele desișului din față
măceșii care-abia au înflorit
sub adieri fecunde se răsfaţă
cu florile plutind spre asfințit.
Surprinsă de plăcuta adiere,
și crengile făcute evantai,
pădurea cântă odă de-nviere
apusului de la sfârșit de mai.
Copacii-adună ul
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetul îmi par
Eşti steaua mea învăluită în mister!
Să-ţi desluşesc din taine, nu-ndrăznesc.
Iubita mea, eu te aştept, încă mai sper
În lumea ta, în lumea mea să te-ntâlnesc!
Doar mângăiere şi lumină să îmi fii,
Într-un deşert de lacrimi şi suspine!
În fiecare magic
Aproape dezbrăcată,
cu patimă și dor,
mă las ușor purtată
genunea să măsor.
Încet, plăceri carnale
las trupul să-mi frământe,
de dorurile tale,
pe pajiști liniștite.
Și-aștept să spele cerul
un trup unit din doi,
să spulbere misterul
cu ale sale ploi.
Şi-aşa-i e greu! S-o mai repezi
Sau s-o loveşti... s-o faci plebee?!
De tot ce-i rău, s-o-ndepărtezi!
Doar pentru faptul... că-i femeie!
Aminteşte-i că-i frumoasă,
Strânge-o-n braţe, adu-i flori,
Şi-ai s-o simţi... o vor străbate
Prin trup... sute de fiori
Te rog, strânge-mă-n braţe cât eşti încă cu mine,
Cât iubirile noastre nu sunt încă străine,
Cât timp dorul ne-apasă nefiind împreună,
Căt mai este credinţă-n astă lume nebună.
Să mă strângi cu putere, să te simt tot aproape
Căci mi-e frică de mine c
Oricate ar fi unghiurile sub care contemplam faimoasa GIoconda a lui Leonardo – poate cel mai faimos tablou al lumii – sensurile acestuia (istorice, de tehnica picturala, mistice, simbolice etc.) nu vor putea fi epuizate. Frematatoare si cetoase
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc, Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care nu mai este dorit,Mă bucur când totul în jur este iar albit. Mă gândesc mereu la marea ninsoare, Zăpada din Cer colorează întreaga zare,La…
Citeste mai mult…Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți Prin toate trecem o dată în viață toți Au trecut lacrimi care dor foarte tare Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite Au trecut…
Citeste mai mult…Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos într-o carte , Dar le arunc repede pe cele supărate. Mă ajută adesea să gândesc în tăcere ,Pe foile albe pot să fac o altă alegere, Scriu totul cu…
Citeste mai mult…A nins iar foarte tare acum spre seară, Și vremea este câteodată mai sonoră, Fulgii de zăpadă toți bine s-au adunat,Dar iarna mereu în curte a mai cântat. În casă este cald dar afară frig acum,Iar vântul este și pe al iernii rece drum Fulgul de…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!