Ascunsă în frunza din mine
Şi prinsă-ntr-un pom inutil,
Constat că de-acum mă susţine
Un vis pe un vraf de trotil.
Atârnă de muguri ferestre
Cu faţa-ndreptată spre cer,
Iar cai în galopuri măiestre
Îşi scutură coama-n eter.
Sub iedera prinsă de coajă,
Nu văd, nu aud mai nimic,
De parcă-o fanatică vrajă
Îmi este subit inamic.
Adesea prin pâcla din junglă
Ni-e calea spre-albastru prelungă...
Comentarii
Mulţumesc mult, Mircea Caracas! Cu prietenie,
cu multa pretuire!
Mihai Arsene, Silvia Giurgiu, domnule Muntean: mulţumesc de popas şi semn! Cu drag,
Onorată de percepţia dvs., Mihai Katin! Mulţumesc! Cu stimă,
Mulţumesc, Nicoleta Mija! Cu drag,
Aurel Conţu, fiecare cal are o singură coamă, eu zic că e corect aşa (ca şi cum am spune "Femeile îşi scutură părul" - nu perii - etc.)! Mulţumesc de trecere! Cu prietenie,
este un poem foarte rafinat in transmutarea vegetal-uman cu ipostaze miraculoase
Sub iedera prinsă de coajă,
Nu văd, nu aud mai nimic,
cu multa pretuire!
Foarte frumos ! Felicitări!!
„...Iar cai în galopuri măiestre
Îşi scutură coama-n eter...”
coamele, probabil!