Rugă către Eminescu

746266794?profile=RESIZE_710x

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima ți-o ții” peste lume, presărând cu zgârcenie din pefecțiunea ta peste ale noastre suflete nevolnice și însetate de frumos cuvânt. Liniștea-ți neliniștită tresare sub tăcerea glasului din gând, așteptând înfăptuirea unei minuni, o răsărire „din umbra vremilor, încoace”. Ridică-ți geana ce se lasă grea peste a mea existență, doinește peste mine muze aducătoare de frumos, binecuvântează-mă cu ale tale trăiri. Iartă-mi greșeala condeiul stângaci, pana incultă ce scrijelește foaia cuminte, cuvântul așezat pe malul soarelui. Iartă-mi gândul obraznic și iubirile abstracte oglindite printre galbenii nuferi ce stau îmbrățișați a sfârșit. Iartă-mi stângăcia iubirii și mă călăuzește spre perfecțiunea sentimentului curgător de nectar prin al meu trup și suflet. Respiră odată cu mine și învață-mă a trăi, transformă-mă într-un fir de praf ce șade pe al tău pantof pentru a-ți însoți pașii prin timp. Învață-mă să cunosc patima iubirii transformată în extaz, să-mi găsesc îngerul ce râde cu o albă veselie, să îmbrac ale mele grădini în „râuri de cântec cu flori de iubire”. Învață-mă să trec peste neputința oamenilor de a iubi și ajută-mă să alung săracia de trăiri și zgârcenia de sentimente.
Ajută-mă să dau strălucire cuvântului și nemurire iubirii. Atât te rog, ajută-mă!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Recitit cu mare drag!♥️

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->