Credeam că mor – nu mi-a ieşit figura

Un calendar de cruci e crucea mea

Abia la vârsta asta simt arsura

Sărutului din noaptea când ningea

Când fără veste mi-ai lăsat omături

Ca amintire-n iadul ce urma

De spaimă, moartea mea s-a dat în lături

Privind cum pe-un sărut perfect ningea

Abia-n mileniul ăsta sting ţigara

Aprinsă la o vârstă când eram

Un călător îndepărtat de seara

Care de-atunci mi-a tot bătut în geam

Fie-mi mâinile de lemn să-mi fie

Fă-mă, Doamne, scrum, atât mai vreau

Nu mai sta în mine, poezie

Pleacă-n alţii care nu te au

Lasă-mă odată fără tine!

Te aşteaptă toţi care de care!

Prin pădurea asta de aldine

Rimele-s atât de trotuare

Că mi-e groază să le scot afară

Să le-arunc în lumea lor de iad

Anul morţii mele stă să moară

Versurile au căzut la pat

Pleacă, lasă-mă doar astă seară

- Răzbunare, milă şi păcat -

Că de-atâta veghe tutelară

Iată c-am căzut şi eu la pat

Du-te că te-oi scrie altădată

Când în viaţă banii nu mai sunt

Când am când să fiu fără de pată

Şi am vreme noaptea să m-ascund

Viaţă-n care Dumnezeu aminte

Îşi aduce de un Om curat.

Ce târziu mă plâng! Dintre cuvinte

Mă ridic la infinit din pat.