Fie-mi mâinile de lemn să-mi fie
Fă-mă, Doamne, scrum, atât mai vreau
Nu mai sta în mine, poezie
Pleacă-n alţii care nu te au
Lasă-mă odată fără tine!
Te aşteaptă toţi care de care!
Prin pădurea asta de aldine
Rimele-s atât de trotuare
Că mi-e groază să le scot afară
Să le-arunc în lumea lor de iad
Anul morţii mele stă să moară
Versurile au căzut la pat
Pleacă, lasă-mă doar astă seară
- Răzbunare, milă şi păcat -
Că de-atâta veghe tutelară
Iată c-am căzut şi eu la pat
Du-te că te-oi scrie altădată
Când în viaţă banii nu mai sunt
Când am când să fiu fără de pată
Şi am vreme noaptea să m-ascund
Viaţă-n care Dumnezeu aminte
Îşi aduce de un Om curat.
Ce târziu mă plâng! Dintre cuvinte
Mă ridic la infinit din pat.
-->
Comentarii
Semn de lectura si apreciere !
Foarte frumoasa!