Prin mine
umblă veşnicia
într-un infinit
cuprins
între creştet şi tălpi
mă luminez
singur
din zările capului
la apusul tălpilor
mă închin
la amurgul sufletului
când ziua
dispare
la umbra gândului
şi-adoarme eternul
din mine
visând că
luminile mor
sensurile tac
iar eu
sunt un drum
ce duce
nicăieri...
un......
nimic!
Titus Iordan
Ca nou venit pe acest site, am căutat să iau pulsul literar, lecturând postările de pe blog. Aşa am găsit o postare cu titlul INDIGNARE care m-a surprins.
Nu ştiu cine sunt ilustrele personaje Secoseanu şi Voicu şi ce au de împărţit, dar, părerea mea este că:
1. O asemenea postare nu îşi avea locul pe un site literar!
2. Modalitarea de redactare imi aminteşte de şedinţele de partid din anii 1985-1988, când omul de încredere al secretarului de partid, se inscria primul la cuvânt, pentru a înfiera cu mânie proletară pe x şi y pentru fapte mai mult sau mai puţin reale, îndemnând şi pe ceilalţi să adopte aceeaşi atitudine!
3. Redactarea postării lasă să se întrevadă clar atitudinea de obedienţă şi servilism a autorului. Şi întodeauna, fără excepţie, în spatele unei astfel de atitudini există un interes de promovat!
4. Am rămas surprins şi de faptul că, adminii acestui site, în loc să ia atitudine prin a interzice postarea unor astfel de comentarii, prin mulţumirile aduse celor care s-au alăturat autorului comentariului, încurajează obedienţa şi servilismul.
Promovarea unui astfel de comportament este foarte nocivă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, îţi schimbă percepţia despre tine însuţi, ajungând în final, să crezi că eşti ceea ce de fapt nu eşti !
Închei această scrisoare deschisă cu o cugetare. " Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala cui îl ascultă ! La Fontaine. "
Titus Iordan
mi-ai turnat în suflet
ca într-o cupă
transparentă
agonia
visurilor frânte
în ziua când
în părul tău negru
flutura
ca un drapel
deasupra mea
plângând
izbânda ei eternă
cu lacrimi
ca niste bătăi de clopot
în noaptea de vecie
unde
chipul meu
topit
trecea
ca o sperantă
nerostită
Titus Iordan
E clipa în care
îţi cresc pe umeri
ghirlandele oboselii dulci.
ca nişte semne
pe scoarţa unui copac
al vietii
cu ramuri ca nişte cupe
în care zace
învinsa pulbere-a privirii.
Iar tu
esti doar
susurul prelung
pe care-l fac
în jurul tău
fluturii lunatici.
Să nu-i alungi
cu privirea
şi nici cu resemnarea
din frumuseţea ta
necunoscută.
Titus Iordan
-->