În data de 27 iulie 2018 compania Romfilatelia a lansat în circuitul filatelic mondial o emisiune filatelică de mărci poștale dedicată scriitorilor avangardișți români. Curentele literare de avangardă sunt manifestări care se exprimă printr-un spirit
Uzina de aluminiu ALUROM (ALRO S.A.) Slatina este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și de Est (exceptând Rusia) și singurul producător de aluminiu și aliaje de bază din România. Capacitatea de producție a companiei es
Biserica ucraineană de lemn din comuna Ruscova, județul Maramureș, fost ridicată pe locul actual în anul 1954, din lemnele fostei biserici parohiale din Ruscova. În Ruscova, biserica de lemn a fost adusă, la rândul ei, din parohia de jos a Moiseiului
Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera p
Fabrica Nitrogen din municipiul Târnăveni, denumire veche – Diciosânmarin, județul Mureș, a fost construită în 1916, fiind o uzină de materiale explozibile şi gaze de luptă, ocazie cu care s-au pus bazele viitoarei platforme chimice cunoscută după 19
S.C. S.M.R. S.A. Balş (S.C. Subansambluri Material Rulant S.A.) a fost proiectată şi construită între anii 1965 - 1970 şi a fost cunoscută peste tot în lume până în anul 1990 ca Intreprinderea de osii şi boghiuri Balș (I.O.B.), iar după această dată
Sanatoriul, denumire actuală Spitalul de pneumoftizologie din satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, a fost infiintat prin initiativa doctotului Ion Cantacuzino in anul 1905, cand au fost adusi aici primii bolnavi de TBC. A fost
În 1974, în prima zi a lunii mai, prin ordin al ministrului de interne se înfiinţează Şcoala Militară pentru Pregătirea Subofiţerilor de Miliţie Slatina, iar în august acelaşi an i se acordă drapelul de luptă. Schimbările petrecute în societatea civi
Liceul “Ștefan Popescu”, denumire actuală Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” este o prestigioasă instituție de învățământ liceal din orașul Corabia, județul Olt ce este situată pe Bulevardul 1 Mai, la nr.5. În data de 17 octombrie 1919, Minister
Produsul de mai sus este o insignă aparte realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la Campionatul Național de Jiu Jitsu. Jujutsu, de asemenea jujitsu, jiu-jitsu sau jiu j
Monumentul Vânătorilor din Ploiești este un monument istoric ce a fost construit în cinstea militarilor prahoveni din Batalionul 2 Vânători, condus de Alexandru Candiano-Popescu, care a contribuit hotărâtor la prima mare victorie românească din războ
Începând cu data de 6 octombrie 2025, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondila o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema Centenarul Patriarhiei Române. Aversul monedelor prezintă macheta C
Certosa di Pavia este un complex mănăstiresc din regiunea italiană Lombardia situat la 8 km nord de localitatea Pavia. A fost construit între anii 1396 și 1495, fiind situat pe vremuri la capătul parcului de vânătoare și agrement Visconti, fiind unul
Ion (Nicu) Irimescu s-a nascut in data de 27 februarie 1903 în satul Arghira, comuna Preutesti, in judetul Suceava și a decedat la data de 29 octombrie 2005 la Fălticeni. A fost un mare sculptor român, profesor și membru al Academiei Române. Clasele