Postările lui gherbaluta n. gabriel (3)

Filtrează după

despre eternitati repetabile

sonet-despre eternităţi repetabile


îţi spun cuvinte care n-au fost spuse
le scriu pe aer ca să nu le pierzi
din vechi iubiri la viaţă readuse
cuvinte blonde şi cu ochii verzi
îţi cânt sonetul, cel mai frumos cântec
cuvântul lege părăsit în zori
când nasc dorinţe şi îţi leg descântec
să nu îl rătăceşti nici dacă mori
te nasc aşa în versul din sonete
cum naşte piatra fir timid de apă
sau inorog mânz alb fară de pete
în fânul crud ca-n leagăn să încapă
te nasc în cântec, nu-i nimic mai trist
te nasc şi-n ochi tu- alăptezi un christ

Citeste mai mult…

azi m-am împrietenit cu o carte

azi m-am împrietenit cu o carte

aşa din senin s-a întâmplat
cum se petrec toate lucrurile fireşti
într-o lume normală

nu există umeri pe care să îi cuprinzi protector
în căuşul palmei
nu există respirări pe care să le împarţi
nu există nimic

a rămas doar o carte
azi i-am făcut o cerere de prietenie
şi ea mi-a acceptat-o imediat

se numeşte normalitate
nu poţi împărţi totul
mai rămân şi lucruri neshare-uite:
zidurile şi demonii din ele

Citeste mai mult…

sonet-dintr-un dincolo mereu aici

sonet-dintr-un dincolo mereu aici

îţi caut umbra printre alte umbre
dincolo ieri, mereu prezentă azi,
schiţată-acum în griuri de penumbre
tu vrei să zbori dar eu aş vrea să cazi

timpul capcană te-a închis în clipă
o colivie cu pereţi de-argint
tu, pasăre lovită în aripă,
mai crezi în el dar clipele te mint

ies din oglinzi cuvinte-necuvinte
te-mpoezesc, ştii sigur că te mint
vrei să le crezi si nu mai iei aminte
la colivia cu pereţi de-argint

doar umbra ta şi câteva cuvinte
îmi tropăiţi cu cizmele prin minte

Citeste mai mult…
-->