Reflexia unui gând/1

Neptun/ 2021
Citeste mai mult…
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Ioan, multumesc pentru medicamentul pentru suflet.

    Tuturor, sanatate si bucurii!

  • ...

    „Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarbă iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viaţa se trăiește”.

    “Gând 4

    Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum două-trei două-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aș fi bolnav,care era fericit că m-aș fi însănătoșit, mă rog… Și-mi spune un lucru care m-a lăsat așa… nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: ba, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Și-mi spun mie: știi că are dreptate, am spus eu, să știi că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Și, de altfel…”

    “Ea
    Tocmai acum, tocmai acum
    când o iubesc cel mai mult,
    tocmai acum am mințit-o.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când ea ține cel mai mult la mine,
    tocmai acum am umbrit-o.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când ea se gândește la mine
    fluier a pagubă.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când ea e cea mai frumoasă
    de pe lumea stelelor mele, orbesc.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când îi simt grația
    străbătând toate zidurile orașului
    surzesc.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când simt că ei îi este dor de mine
    îmi jignesc prietenii nemaisuportand cât de dor poate să-mi fie de ea.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri,
    eu stau și curat lănci cu benzină
    că să le azvârl în animale și în vulturi.
    Tocmai acum, tocmai acum
    cînd ar fi trebuit să fiu
    cuprins de o tandră alergare,
    mă prelungesc în vis
    de frică de a fi fericit.
    Tocmai acum, tocmai acum
    când ea iradiază de lumina inimii ei,
    citesc despre toate novele
    și toate stelele explodate
    și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș
    și mă asfaltez
    și mă îmbrac în ninsoare și gheață,
    mai ales în gheață,
    mai ales în gheață, mai ales în gheață,
    că ea, scumpă și divină de ea
    trecând să alunece
    și să cadă și să-și rănească glezna,
    pe care, doamne,
    de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
    La urmă urmei,
    cine are curajul să sărute o glezna
    dacă ea nu șchioapătă ?!

Acest răspuns a fost șters.
-->