11 iulie - UN MONUMENT ROMÂNESC DE CULTURĂ SAU ARHITECTURĂ PE ZI

[Victor Bivolu]

[Victor Bivolu]

Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, precum și un monument istoric și arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Mănăstirea Govora este un vechi așezământ monahal, amplasat la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihăești, (satul Vulpuești) la 6 kilometri distanța de Băile Govora și la 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Biserica mănăstirii, așa cum apare astăzi, este ridicată pe un plan treflat având o singură turlă așezată pe naos, care are o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Pereții exteriori sunt drepți, singura ornamentație arhitectonică fiind un brâu cu trei funii ce o desparte în două. În rest sunt netezi, zugrăviți în alb, având ferestruicile înguste cuprinse între încadramente simple, netede, acestea fiind dublate de un chenar cu motive geometrice și vegetale. Pridvorul se sprijină pe 8 coloane de piatră simple, puțin îngustate spre vârf, terminate cu capitele late fară ornamentație. Tâmplele coloanelor și bolta pridvorului sunt acoperite de picturi murale. Decorațiunea murală interioară în schimb este deosebit de bogată lucrată în tehnica fresco, de zugravi cunoscuți ai epocii brâncovenești, semnăturile acestora fiind incă bine conservate. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60 metri, cu latura vestică măsurând 67 metri și cea estică 30 metri. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XIX-lea. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcționând și tipografia lui Meletie Macedoneanul.Turnul-clopotniță de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălțime de aproximativ 15 metri și o grosime a zidurilor de cca 2 metri. Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți a podului chiliilor. Începuturile mănăstirii sunt obscure, pierdute în pâcla deasă a timpului. S-a presupus că, inițial, mănăstirea de piatră ar fi fost clădită pe un locaș de cult catolic mai vechi din lemn. În sensul acesta arhitectul Ion Trajanescu, interesat de istoriul mănăstirii, culegea pe la 1910 o legendă locală conform căreia, la început ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare (posibil identificabil cu voievodul Radu I), ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundația acesteia. Săpăturile arheologice din anii 1984 – 1985 nu au descoperit nici un fel de indidiciu în acest sens. Cu ocazia sondărilor făcute în acei ani au fost în schimb remarcate, la sud de actuala biserică, fundațiile unei clădiri vechi, probabil de secol al XIV-lea, cu dimensiunile de 19 metri lungime și cu grosimea zidurilor de 1,3 metri, încheiată cu un zid orientat nord-sud cu grosimea de 1,2 metri. Această clădire, neexcavată total datorită amplasării parțiale sub actuala biserică, este considerată a fi biserica originală a mănăstirii. În muzeul mănăstirii este păstrat un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș, însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485, în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș. În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul secolului al XV-lea, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese dintr-un document al lui Radu cel Mare.Pisania cea mai veche păstrată afirmă că [...] această biserică cine a zidit-o nu se știe [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o [...]. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaș de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica [...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri [...] După daniile făcute de acest voievod, mănăstirea Govora, devine una dintre cele mai importante mănăstiri ale țării, ieromonachii continuând să păstreze și să sporească moșiile ce întrețineau viața monahală și spiritualitatea ortodoxă. În timpul domniei lui Matei Basarab, în urma unor ample lucrări de reconstrucție, reconsolidare și extindere, aici se instalează, în anul 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească. Încă din primii ani de funcționare, de sub teascurile acestei tipografii vor cunoaște lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale românești precum Psaltirea slavonească la 1637 – 1638 și mai ales la 1640 prima lucrare tipărită în limba română Pravila bisericească cunoscută sub denumirea de Pravila de la Govora, în traducerea călugărului Mihai Moxa.Biserica cunoaște maximă înflorire în timpul stareților Meletie Macedoneanu (1636-1640), Paisie (1683-1717), Ștefan Mănăstireanu (1762-1774 și 1778 - 1782), Mihail Tetoianu (1775 – 1778) și a ieromonahului Antolie (1782 - 1787).  După acestă perioadă de înflorire urmează decăderea, culminând cu perioada de stăreție a arhimandritului Constandie care [...] lipsit de minți [...] a arendat păgubos parte din moșiile mănăstirii pe mai mulți ani, băgând mănăstirea la grele datorii. Pe 20 iulie 1959 regimul comunist, printr-un act arbitrar, modifică statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița (Vâlcea), în frunte cu stareța acestora Evghenia Racoviță. Maicile care au urmat în stăreție, au contribuit la refacerea și modernizarea vieții monahale din acest lăcaș de închinăciune, astfel că, în ziua de azi, Mănăstirea Govora se prezintă ca un giuvaer al artei medievale românești bine conservat și apt de a duce mai departe spiritualitatea acestui neam.

 

[Matei Ioaniţiu]

*****

[Matei Ioaniţiu]

Mănăstirea Govora, un loc de adăpare duhovnicească

 

Mănăstirea Govora este un lăcaș de cult ortodox din județul Vâlcea care nu merită să fie ocolit de credincioși, dar și de turiștii care sunt interesați de istoria neamului românesc.

Govora, ca aproape toate mănăstirile din țară, a fost nu numai un izvor de lumină duhovnicească, ci prin construcție ei a constituit în același timp și o cetate de apărare în vremuri de restriște. Are hramul Adormirea Maicii Domnului și este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, fiind sfințită în anul 1485.

 

Mănăstirea este situată la poalele dealului Coșul Mare pe raza comunei Mihăești, pe fosta moșie Hința, la 6 km de Băile Govora și la 18 km de orașul Râmnicul Vâlcea.

Este un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe pe care l-am vizitat și noi weekendul trecut. M-au impresionat clopotnița îmbrăcată natural de plante și pictura din pridvor, acolo unde se în loc de scena Judecății de Apoi este pictată Maica Domnului încoronată care poartă aripi de vultur. O explicație poate fi că la Sfârșitul Veacurilor preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi va acoperi pe cei care-i cer ajutorul.

 

Numele acestei mănăstiri, Govora, vine de la cuvântul slavon ”gavariti”, care se traduce ”a vorbi”, ”a spune”, sau ”izvor”, ”murmur de izvor”, ori din dialectul traco-dac, însemnând ”adâncitură”, vale cu multe izvoare.

A fost ridicată parțial în secolul al XIV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul, dar pustiită de boierul Albu cel Mare în vremea lui Vlad Țepeș(1448-1476) și refăcută de Vlad Călugărul și Radu cel Mare, între anii 1492-1496. Matei Basarab repară în întregime mănăstirea între anii 1640 și 1645 și instalează aici o tiparniță dăruită de Sfântul Petru Movilă de la Kiev. Constantin Brâncoveanu, prin ieromonahul Paisie, starețul mănăstirii Govora în acea vreme, renovează și completează ansamblul monahal cu clopotniță și clădirile de pe latura stângă și de nord. Din data de 20 iulie 1959 este transformată de către regimul comunist în mănăstire de maici. Se aduc atunci 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea.

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub turnul clopotniță, care este etajat pe patru nivele, având o înălțime de aproximativ 15 metri și o grosime a zidurilor de circa doi metri. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul est-vest de 60 de metri, cu latura vestică măsurând 67 de metri și cea estică 30 metri. Incinta este încadrată de un puternic zid exterior, pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii, precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XIX-lea.

Biserica centrală a mănăstirii, închinată Maicii Domnului, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, așa cum se prezintă azi, datează din timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Are o singură turlă, așezată de naos și o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Catapeteasma este din lemn de tei aurit, sculptată în stil brâncovenesc. Pictura bisericii este lucrată în frescă, fiind executată în anii 1711-1712.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Govora, datează din anul 1530 și este zugrăvită după modelul numit ”Hodighitria”, adică ”Îndrumătioarea”. Este realizată în tonalități calde, de brun, ocru, verde și roșu închis, pe un bogat fundal aurit.

Din 2010 mănăstirea dispune de o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa, originalul găsindu-se la Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos.

[Ivan Watson]

Mănăstirea Govora, Vâlcea

Sfânta Mănăstire Govora din județul Vâlcea a fost zidită și întreținută de voievozii Țării Românești. În acest loc a apărut prima tipăritură în limba română, anume Pravila de la Govora.

Localitatea Govora
Comuna Mihăeşti
Județul Vâlcea