Anastasia Lazariuc - Flori de liliac
Vizualizări: 57
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Video
-->
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Comentarii
Liliacul timpuriu
de Nicolae Labiş
În taină, liliacul timpuriu
Întredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat în plumburiu.
Zăpada, ploaia, uite, şi-au dat mâna,
Alături bat cu paşii uzi ţărâna,
De parcă primăvara n-a venit.
Ţărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit,
A-ncremenit şi-a căpătat pe faţă
Lucioase, triste pojghiţe de gheaţă.
Împotmoliţi la marginea miriştii,
În gând înjură vremea tarctoriştii.
Strâng buzele plesnite-n vânt şi tac.
Li-i ud până şi pacul de tabac
Şi trebuie să stea în glod, s-aştepte,
S-aştepte până timpu-o să se-ndrepte.
Vuieşte lung al strungului ecou,
Ca o imensă strună încordată.
E mohorât prietenul meu nou
Şi-i totuşi mai febril ca niciodată.
Metalul îşi roteşte curba rază.
Prietenul îmi pare un chirurg
Ce viaţa unui om salvează,
Deşi o piesă de tractor când faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
- Ce-atâta grabă-n gesturile tale,
De ce atâta încordare-ţi ceri?
În ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
- Vezi, ploaia şi zăpada şi-au dat mâna,
Alături bat cu paşii uzi ţărâna,
Împotmoliţi la marginea miriştii
Nerăbdători aşteaptă tractoriştii...
Iar când pământul s-o zvânta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs şi fără înturnare
Să-l smulgă tractoriştii înapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliţi îndureraţi s-aştepte,
În vinele prietenului bat
Şi-n limpezimea gândurilor drepte;
El a primit prin vine nevăzute
Neliniştile care fierb în ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Şi-i inima prietenilor mei.
...S-a înecat lumina-n pâcle grele
Mi-am însoţit prietenul acasă
Şi prin grădina-i tristă am trecut.
În pâlcuri liliacul timpuriu
Se legăna scheletic şi pustiu,
Cu crengile-n cârlig, ca nişte căngi.
Muguri căzuţi se destrămau sub crengi...
M-a întrebat cu voce sugrumată:
- Tu ce zici? Mai înmugureşte-o dată?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de şpan şi de rugină roase,
Mi-a arătat ce mari erau să fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce dă măsura gingăşiei florii,
Iubeşti o floare-atâta de duios,
Cum ştiu să o iubească visătorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om să-l doară...
Şi-ai dat măsura plinei frumuseţi
Când degetele-ţi floarea măsurară...
Dar nu ştii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri şi-a doua oară.
Tu eşti puterea care-nsufleţeşte
Pământul - şi-l preface bun şi viu.
Tu răsădeşti în inimile noastre
Şi-n cântec liliacul timpuriu.