Videoclip la poezia „ Autobiografie pe-o filă de poem- versuri Mariana Dobrin. Realizator videoclip, prof. Katy Bordeianu, prietena mea virtuală de la Iaşi.Viata prezentata in imagini poetice.AUTOBIOGRAFIE PE-O FILĂ DE POEMAm făcut atâtea lucruri ce mi-au procurat plăcerea,Am învins singurătatea şi tristeţea şi durerea.Cănd la uşă simt că-mi bat grijile pe cai în spume,Cu o cheie fermecată le preschimb pe toate-n glume.Şi în lumea de poeme mă avânt cu voluptate,Timpul nici nu ştiu când trece, dau visării-ntâetate.Rog o frunză graţioasă, ce stă dreaptă în lăstar,Să-mi adune-un bob de rouă şi să mi-l ofere-n dar,Să îmi spăl cu el obrazul şi privirea mea de foc,Lacomă să devoreze frumuseţea-n orice loc.Strig izvoarele şi munţii şi le spun că vin curând,Mi-e un dor nebun de toate, le îmbrăţişez în gând.Plec apoi, pe-un nor ca neaua, să îl rog pe Cel de SusSă-mi mai treacă în agendă bucurii ce n-am ajuns.După ce-am umblat prin stele, mă întorc la griji banale,Totu-mi pare foarte simplu, nu îmi stă nimic în cale.Am o aură aparte, bucurii şi frenezie.Mulţi mă-ntreabă: ştiu vreo vrajă? “Da, se cheamă fantezie,Plus o lume-armonioasă de acorduri celestine,Jocul sunetelor ample ale muzelor divine,Peste care-aşez paleta de culori ce mă-nconjoară,Preschimbându-mi existenţa în sensibilă vioară.Permanent mă conectez şi vibrez cu frumuseţea,C-o baghetă fermecată exmatriculez tristeţea!”
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Comentarii