Ziua națională a României / Ziua Regelui / Ziua Regalității
Celebrată în perioada 1866–1916; 1918–1947; 2015–…
Marcată la 10 mai, dată la care: în 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ajuns la București a depus jurământul în fața Parlamentului României, devenind Domn al României; în 1877 s-a proclamat independența României față de Imperiul Otoman; în 1881, Carol I a fost încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866–1881). În anul 1917, sărbătoarea a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României și în 1947 a fost interzisă definitiv de regimul comunist.
Legea nr. 103/14 mai 2015 a hotărât: „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media este denumită „Ziua Regalității”.
Ziua Independenței României
10 mai 1877 – Data proclamării Independenței României față de Imperiul Otoman
Ziua Păsărilor și a Arborilor în România
Creată de către iubitorii de natură, implicați direct în serviciile de protecție și conservare a mediului, care au dorit să facă public faptul că a ne întoarce la natură și a fi mai generoși cu aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea noastră.
Sfântul Apostol Simon Zilotul
Sf. Simon Zelotul Portret de Peter Paul Rubens (c. 1611) – Seria 12 Apostoli de la Muzeul Prado, Madrid
Sfântul Apostol Simon Zelotul (Zilotul) a fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos, fiind pomenit în Evanghelia după Matei 10, 2-4, dar și în celelalte evanghelii sinoptice. Conform unei vechi tradiții, el ar fi fost mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Hristos a prefăcut apa în vin (Ioan 2, 1-11). Ca urmare a acestui miracol, Sfântul Simon și-a părăsit casa și mireasa și l-a urmat pe Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, el a propovăduit Evanghelia în Mauritania, în Africa. El și-a încheiat activitatea misionară în Georgia, unde Sfântul Simon a fost torturat și crucificat de păgâni în Abhazia.
1804 – S-a născut Alecu Leonard
10 mai 1804, Iași – 26 iunie 1886, Besançon, Franța
Scriitor, profesor român stabilit în Franța. Până la 10 ani a învățat în familie, apoi a plecat la Paris, unde a urmat liceul, absolvind șef de promoție și Facultatea de Litere a Universității Sorbona. După absolvire a devenit profesor de Limba și literatura franceză la Liceul „Louis le Grand” din Paris. A debutat la 15 ani cu poezia Cântec crud în revista Le Globe, iar debutul editorial a avut loc în 1829, cu romanul Copilul nimănui, urmat de volumele: Reîntâlnire cu viața, Regăsire, Fiul contelui Tons, Călugărul Daniil. A omagiat luptătorii pașoptiști moldoveni în romanul Tiranie și suferință (1849), iar lui Vasile Alecsandri i-a dedicat volumul de proză Inimă și dor (1851). În 1931 a devenit Doctor în Litere cu teza Elemente folclorice în opera lui Jean de La Fontaine. După 1850, în lucrările sale a apărut dorul de țară. A scris romane istorice: Hotar de sânge și Sabia prințului Hangerli, apoi Legenda Siretului, Pribegie, Un petec de țară. Semnatar permanent, vreme de peste un deceniu al recenziilor de duminică ale ziarului Le Temps, bun amic cu Balzac, Hugo, Dumas, Musset, Alfred de Vigni, Delacroix, Alecu Leonard era una din personalitățile vieții literare ale epocii, un apreciat scriitor. În 1877 a părăsit Parisul și s-a stabilit la Besanҫon, la fiul său Costache Leonard, până la sfârșitul vieții.
1838 – Introducerea Articolului adițional în Regulamentul Organic
Imediat după confirmarea Regulamentului Organic, Rusia a început să reclame celor două Adunări aprobarea unui nou articol care să stipuleze că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg. Adunarea Obștească a Țării Românești a votat, la 10/22 mai 1838, introducerea unui articol adițional în Regulamentul Organic, care prevedea obligativitatea aprobării puterii suzerane (Poarta Otomană) și puterii protectoare (Rusia) pentru orice modificare constituțională.Această decizie a semnificat o restrângere a autonomiei Țării Românești și o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia.
1848 – S-a constituit Comitetul revoluționar din Țara Românească
La inițiativa lui C.A. Rosetti și Ion Ghica, în luna martie s-a constituit la București, în jurul societății Frăția, un comitet revoluționar, în scopul centralizării tuturor forțelor revoluționare din Țara Românească sub o singură conducere. La 10/22 mai s-a constituit Comitetul revoluționar din Țara Românească, având o componență lărgită față de cel anterior. Era compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, Dumitru și I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ștefan, Nicolae, Alexandru și Radu Golescu, Ion Heliade-Rădulescu și Ion Câmpineanu.Comitetul a ales o comisie executivă compusă din Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu și Ion Ghica. S-a adoptat un program al revoluției, în 22 de articole, care cuprindea toate schimbările cerute de popor în general și de burghezie și boierimea liberală în special. Exprima interesele claselor și păturilor sociale preocupate de schimbarea orânduirii feudale și de obținerea independenței țării, pentru cucerirea puterii politice, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea țăranilor clăcași prin despăgubire) și s-a stabilit ziua de 9/21 iunie pentru declanșarea revoluției [Istoria României în date, coord. Constantin C. Giurescu].
1854 – S-a născut Carol Storck
10 mai 1854, București – 1926
Sculptor, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck și frate al lui Frederic Storck. Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta, apoi în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrări ale sale. Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București; Statuia dr. Carol Davila, ridicată la inițiativa Primului Congres Medical Național, care a avut loc la București, în 1884 (turnată în bronz în atelierele Școlii de Arte și Meserii din București și inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată), monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu, erou al Războiului de Independență al României și cel al profesorului Vasile Vizante, apărătorul răsculaților bivolari din Giurgiu la 1873 – ambele în cimitirul mânăstirii Viforâta, din comuna Aninoasa, Dâmbovița; portretul Iuliei Hasdeu, realizat în 1903 și expus în prezent în Castelul Iulia Hasdeu, din Câmpina, numeroase busturi și sculpturi funerare. Biografie selectivă
1858 – S-a născut Dimitrie Teleor
Dumitru Constantinescu; 10 mai 1858, Atârnați/Cernetu, Teleorman – 4 aprilie 1920, București
Poet, prozator, gazetar și folclorist, prieten al marelui Ion Luca Caragiale. Încă elev la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, a colaborat literar la revistele școlare, a debutat cu versuri în Reforma (1874). A editat, împreună cu Al. Drăghicescu Acera română „foaie literară și științifică” (1875). A urmat câțiva ani Facultatea de Medicină (1878–1882), fără a finaliza studiile. Începând din 1890, a fost funcționar (copist, subșef de birou, șef de birou) la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Gazetar prin vocație, a colaborat din 1877 cu versuri, schițe și povestiri, articole de critică, biografii, cronici dramatice la foarte multe ziare și reviste bucureștene: Albina, Amicul copiilor, Familia, Foaia pentru toți, Ghimpele, Noua revistă română, România literară, Sămănătorul, Adevărul etc. A fost prim-redactor la Generația viitoare, membru în comitetul de redacție la Revista Societății Tinerimea română, la Literatorul, Analele literare, secretar de redacție la Petrolistul, redactor la Binele public, Națiunea, România literară, Universul, Moftul român, Voința națională, Moș Teacă etc. Alături de Emil Andrieș a condus Revista ilustrațiunilor române. A publicat volume de schițe și nuvele: Nuvele, Scene și portrete, Flori de liliac și de versuri: Icoane, Realiste, Sonete patriarhale.
1859 – Au început la Focșani, lucrările Comisiei Centrale
Primul parlament al celor două Principate, Comisia Centrală a fost adunarea legislativă care avea drept scop unificarea legislației celor două Principate, elaborarea legilor de care avea nevoie noul stat astfel încât unirea să fie consolidată. Lucrările comisiei s-au desfășurat între 10 mai 1859–12 februarie 1862.
Sediul comisiei a fost în cea mai veche clădire din orașul Focșani, cu o formă aproape neschimbată față de aspectul inițial, fostul Hotel Cimbru, actualul Muzeu al Unirii.
1864 – Plebiscitul pentru o nouă Constituție în Principatele Unite
Alexandru Ioan Cuza a organizat un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituții, 
numită, prudent, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispozițiile Convenției, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative. Au fost chemați la urne, între 10/22–14/26 mai, circa 754 mii de alegători, din care s-au prezentat 90,7%. Dintre aceștia, 99,8 au votat favorabil propunerea domnitorului. Statutul prevedea înființarea unei noi camere parlamentare, Senatul, alături de Adunarea Deputaților, instituindu-se astfel sistemul bicameral, care a permis înfăptuirea reformei agrare.
1866 – Carol I a fost proclamat Principe Suveran al Principatelor Unite
Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales prin plebiscitul din 2/14-8/20 aprilie 1866, organizat după detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (11/23 februarie 1866). După ce a pășit pe teritoriul țării, punând prima dată piciorul pe pământ românesc în localitatea Turnu Severin, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a călătorit împreună cu Ion C. Brătianu, pe vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie drept Drumul lui Carol. A intrat în București pe 10/22 mai. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului; în Dealul Mitropoliei a fost binecuvântat de către Mitropolitul Nifon, apoi a depus jurământul pe legile țării în Parlament. Colonelul Haralambie a citit formula de jurământ românesc, comunicată prințului în traducere franțuzească: „Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea teritoriului”, după care prințul Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, a rostit în românește, cu voce fermă: „Jur”. Din acest moment a început domnia lui Carol I al României. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I s-a pronunțat, în domeniul politicii externe, pentru menținerea și consolidarea statutului internațional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice și militare ale țării. Proclamat domnitor al României în ziua de 10/22 mai 1866, a păstrat acest titlu până în 15 martie 1881, când a fost proclamat primul rege al României.
1866 – S-a născut Emanoil Teodorescu
10 mai 1866, Siminicea, Suceava – 26 aprilie 1949, București
Botanist, membru titular (din 1945) al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de științe din Franța. A urmat Facultatea de Științe a Universității din Iași, unde printre dascălii săi s-a numărat marele geolog Grigore Cobălcescu. După absolvirea studiilor universitare a plecat la Paris, unde a fost licențiat în Științe naturale al Universitatii Sorbona din Paris (1893), fiind șef de promoție. Întors în țară a ocupat un post de asistent la Universitatea din Iași, apoi la Institutul Botanic din București. În 1898 a plecat din nou la Paris pentru a lucra la Laboratorul de Biologie Vegetală de la Fontainebleau Sub conducerea profesorului Gaston Bounier a susținut în 1899 teza de doctorat Influența diverselor radiațiuni luminoase asupra formei și structurii plantelor. Între anii 1907–1935, a fost profesor titular la Catedra de Anatomie și Fiziologie Vegetală din cadrul Facultății de științe a Universității din București și director al Institutului Botanic. A organizat, la București, primul laborator de Fiziologie vegetală din România. A fost considerat întemeietorul școlii de alergologie și al învățămîntului universitar de fiziologia plantelor din țara noastră. În cursul cercetărilor sale, a descoperit o nouă specie de alge, Dunaliella, nouă varietăți și 18 noi alge. A studiat și influența acidului carbonic asupra formei și structurii plantelor. De asemenea, a studiat mișcările autonome ale mai multor specii de alge.
1876 – S-a născut Paul Menu
10 mai 1876, Paris, Franța – 27 iulie 1973, Paris
Fotograf și operator de film român de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai–20 iunie 1897). Toată cariera de operator a lui Paul Menu a durat 40 de zile. Vederile (filmulețe de câte un minut fiecare) realizate de el au fost filmate cu aparatul bivalent, de înregistrare și proiecție, existent în redacția ziarului „L’Independance Roumaine”, aparat care, până la acea dată, încă nu fusese niciodată utilizat pentru filmări. Primele subiecte de actualități românești, filmate de operatorul Paul Menu, din inițiativa ziarului L’Indépendence Roumaine au fost prezentate la data de 8 iunie 1897 la Cinematograful Lumière: Defilare de 10 mai, Târgul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Exercițiile marinarilor flotiliei de pe Dunăre.
1877 – Proclamarea independenței de stat a României față de Imperiul Otoman
În urma votării Declarației de independență în cele două Camere în 9 mai, Actul Unirii a căpătat putere de lege prin semnarea lui, în 10 mai, de către Principele Carol I, care a proclamat solemn independența de stat a României. „Parlamentul a votat la 9 mai 1877 rezoluția prin care a proclamat deplina independență a țării, dar abia a doua zi, pe 10 mai, parlamentarii merg cu toții la Palatul Regal, iar domnitorul Carol răspunde proclamației de independență” [Neagu Djuvara]. La ora 11, s-a oficiat un Te Deum la Mitropolie. Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878.
5 minute de istorie: Care este Ziua Independenței României: 9 sau 10 mai 1877?
1877 – S-a instituit prima decorație românească – Steaua României
Cel mai vechi ordin național a fost creat în 1864 de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza; denumirea originală, propusă de domnitor era Ordinul Unirii. Cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Cuza Vodă s-a limitat la a oferi decorația doar câtorva prieteni apropiați, majoritatea însemnelor rămânând în pivnițele palatului. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuțiile pentru înfințarea unui ordin național s-au redeschis. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu s-a decis instituirea legală a distincției în forma ei de bază, fiind aprobată și noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit Steaua României.După proclamarea independenței, Camera Deputaților a votat proiectul de lege privind instituirea ordinului, în 9 mai, iar Domnitorul Carol I I-a promulgat în 10 mai. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998.
1880 – Notificarea Japoniei că România și-a obținut independența
După obținerea independenței de stat a României, Principele Carol I a adresat Împăratului Meiji al Japoniei, prin intermediul Legației României la Paris, o scrisoare privind primele contacte diplomatice românești cu Japonia, la 10 mai 1880. În scrisoare se preciza: „România, proclamându‑și în mod solemn independența sa ca stat liber și suveran, în cursul războiului din 1877–1878, și acest act fiind consacrat de Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878 și recunoscut de către toate Puterile Europei, suntem fericiți să putem notifica Majestății Voastre Imperiale și Regale acest eveniment care reprezintă o garanție pentru progresul și siguranța intereselor generale la Dunărea de Jos […] Sperăm că Majestatea Voastră Imperială și Regală va binevoi să ne acorde, precum alte Puteri, prietenia Sa care ne este prețioasă. Noi ne‑am simți fericiți să vedem că între Imperiul Japoniei și România se vor stabili relații de bună și cordială înțelegere”. Japonia a recunoscut independența de stat a României la 30 martie 1881, exprimându-se dorința promovării unor relații de prietenie și colaborare.
1881 – Principele Carol I a fost încoronat Rege al României
Constituția din 1866 i-a conferit Domnului României dreptul de a numi titularii tuturor funcțiilor publice, de a acorda gradele militare, de a comanda armata, de a bate monedă, de a sancționa (promulga) legile sau de a le refuza semnarea, de a amnistia condamnați sau de a le comuta pedepsele, fiind una dintre cele mai avansate constituții ale timpului. Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9 septembrie 1878 Carol I a primit titlul de Alteță regală, iar pe 15 martie 1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că, din acel moment România a fost declarată Regat și șeful statului va fi numit Rege. Ceremonia de încoronare a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a avut loc pe 10 mai 1881. Regele Carol însuși a cerut să fie încoronat cu o coroană din oțel, fabricată din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna. Între 10–13 mai au fost organizate numeroase manifestări omagiale, consacrate evenimentului. Solemnitatea încoronării a avut loc la Mitropolie, de unde cortegiul s-a reîntors la Palatul Cotroceni. La ceremonii a participat și prințul Leopold, fratele lui Carol I și tatăl prințului Ferdinand, viitorul rege. La serbările din Cișmigiu au fost instalate fântâni luminoase care foloseau proiectoare cu arc electric, acționate de primul motor cu ardere internă adus în țara noastră.
1887 – Promulgarea Codului comercial
Codul Comercial a fost promulgat prin decret regal la 10 mai 1887 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. A fost întrocmit după model italian. În cursul anilor a suferit modificări substanțiale, dar este încă în vigoare.
1894 – Expoziția artiștilor în viață
S-a redeschis la București, după o întrerupere de 10 ani, Expoziția artiștilor în viață. Prima Expoziție a artiștilor în viață a avut loc în anul 1865 la București. Între 1865–1881, organizatorul Expoziției artiștilor în viață, expoziții ce pot fi considerate primele saloane oficiale de artă din România, a fost pictorul Theodor Aman. Prin lipsa unei piețe de artă reale și viabile și prin lipsa de entuziasm de care au dat dovadă autoritățile timpului, seria de evenimente culturale oficiale a fost întreruptă pentru câțiva ani de zile; ultima avusese loc în 1883 la Iași, fără o participare remarcabilă. A fost organizată de C.I. Stăncescu, director al Școlii de Belle-Arte.
1894 – S-a născut Elvira Popescu
10 mai 1894, București – 11 decembrie 1993, Paris
Actriță franceză de origine română. A dat dovadă încă din copilărie de talent scenic: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde a primit, încă de la începutul carierei, roluri principale. 
A întemeiat Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu, respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei; Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei. Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, a jucat de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. El a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris, în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, ”L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o ”Reine du Boulevard”, ”Notre Dame du Théâtre”, ”Monstre Sacré” etc. Cariera sa teatrală a durat neîntrerupt timp de 65 de ani, repertoriul pieselor interpretate fiind totuși relativ restrâns; toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2.000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori. Cariera cinematografică a actriței s-a întins între anii 1920–1970; actrița a creat pe memoria de celuloid personaje remarcabile în: La Présidente, Ils étaient neuf célibataires, Austerlitz, Plein Soleil. Și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny. A fost distinsă cu premiul Molière pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.
Vocea Elvirei Popescu la Radio România Cultural
1906 – A fost înființat Ordinul Carol I
Ordinul Carol I este un ordin dinastic, de familie, acordat de Casa Regală a României. Ordinul a fost înființat pe data de 10 mai 1906 de către Regele Carol I al României pentru a comemora jubileul a 40 de ani de domnie.De la înființare și până la abdicarea forțată a Regelui Mihai I și abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, ordinul a fost cea mai înaltă decorație acordată de către Regele României. După abdicarea regelui ordinul a devenit inactiv pentru o lungă perioadă, fiind ulterior reînviat pe data de 5 ianuarie 2005.
1906 – A apărut la București Neamul Românesc
Revistă bisăptămânală fondată de Nicolae Iorga la 10 mai 1906.
Era ilustrată cu portrete ale țăranului român în ipostaze idealiste și a devenit populară printre învățații de la țară (pentru care era distribuită gratuit). Era prezentată ca ziar politic de orientare națională și de atitudine democratică. Publicația, care în decursul timpului a apărut cu o periodicitate diferită, a fost principala tribună prin care Iorga și-a exprimat atitudinea față de fenomenele sociale, politice, culturale, din țară și străinătate. Și-a încetat apariția în 1940, când la putere a ajuns Horia Sima, adversar declarat al lui Iorga.
1908 – A fost înființată Societatea Scriitorilor Români
România, dar prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect în 28 aprilie/10 mai 1908, într-o adunare la care, alături de scriitori bucureșteni, au participat și reprezentanți din provincie ai breslei și a fost pusă în funcțiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909. Recunoscută legal, ca persoană morală, în 23 martie 1912, și-a desfășurat activitatea până în 1948, când s-a transformat în Societatea Scriitorilor din România. Primul președinte ales a fost Cincinat Pavelescu.
1912 – S-a născut Olga Bancic
10 mai 1912, Chișinău – 10 mai 1944, Stuttgart
Activistă comunistă, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței. Între 1933–1939 a fost membră activă a organizației muncitorești locale. A fost arestată de atâtea ori, încât a început să considere arestul ca un accident de muncă. În 1938, a plecat în Franța, unde i-a ajutat pe stângiștii francezi să transporte arme brigăzilor republicane din Spania, pentru a lupta împotriva fascismului. În 1940, Franța a fost ocupată de armata germană. Membră a Partidului Comunist Francez, Olga și-a lăsat fiica la o familie franceză, pentru a o proteja, în timp ce ea s-a alăturat grupului de rezistență Francs-tireurs et partisans – Main-d’œuvre immigrée din regiunea Parisului, pentru a lupta împotriva germanilor. A adoptat pseudonimul Pierrette. A asamblat bombe și a transportat explozive folosite pentru sabotarea trenurile germane care transportau trupe și provizii. În 1943 a fost arestată de Gestapo. Deși a fost torturată, nu și-a demascat complicii. Pe data de 21 februarie 1944 a fost condamnată la moarte, împreună cu 22 de tovarăși din celebra grupare Afișul roșu. Dat fiind că o lege din Franța interzicea împușcarea femeilor, a fost transferată de germani într-o închisoare din Stuttgart, unde a fost rejudecată și condamnată din nou la moarte. Interogările și torturile au continuat și după ce a fost condamnată la moarte. A fost decapitată de ziua ei de naștere, pe 10 mai 1944, când împlinea 32 de ani.
1918 – Legea de organizare poștală din România a fost extinsă și în Basarabia
Dupa votarea de către Sfatul Țarii a actului unirii Basarabiei cu România, Legea din 1871 de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din România s-a aplicat și în Basarabia, prin decret regal, iar Ministerul Căilor de comunicație, Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Basarabia s-a transformat în Directoratul Lucrărilor Publice.
1925 – A încetat din viață Alexandru Marghiloman (27 ianuarie 1854, Buzău – 10 mai 1925, Buzău)
Om de stat conservator; prim-ministru al României în anul 1918, cu un rol decisiv în timpul primului război mondial
1927 – Concordatul dintre România și Vatican
Acord între Regatul României pe de o parte și Sfântul Scaun pe de altă parte, care a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și a garantat credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici. Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat.
1928 – A încetat din viață Artur Stavri (10 noiembrie 1869, Botoșani – 10 mai 1928, Botoșani)
Poet, publicist; a făcut parte din primul Comitet de conducere al Societății Scriitorilor Români; om politic liberal, prefect de Dorohoi, deputat
1929 – Radioul național a difuzat primul festival de muzică românească
1929 – S-a născut Ion Horea
10 mai 1929, Petea de Câmpie, Mureș – 5 aprilie 2019, București
Poet și traducător, secretar al Uniunii Scriitorilor. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, întrerupându-și studiile din cauza dosarului (părinții i-au fost declarați „chiaburi”). În 1951 a intrat la Școala de Literatură și Critică literară „Mihai Eminescu”, după ce debutase cu versuri în Ardealul nou și publicase în Almanahul literar de la Cluj, Contemporanul și Flacăra de la București. A fost redactor la Viața Românească, Gazeta literară, România literară, secretar la Uniunea Scriitorilor. A debutat cu versuri în manieră tradiționalistă în ziarul Lupta Ardealului (1949) și editorial cu volumul Poezii (1956). A mai publicat: Coloana în amiază, Flori de păpădie, Umbra plopilor, Măslinul lui Platon, Un cântec de dragoste pentru Transilvania, Podul de vamă, Drumuri și fântâni.
1931 – S-a născut Vasile Celmare
10 mai 1931, Breaza de Sus, Prahova – 1 iunie 2019, București
Pictor, profesor universitar. În anul 1951 a fost admis la Institutul de Arte Plastice din București, unde i-a avut profesori pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Adina Paula Moscu, Ion Marsic. În anul IV, împreună cu colegii Ion Nicodim, Constantin Piliuță, Vasile Drăguț, Ion Bitzan, Virgil Almășanu, a înființat cenaclul „Ștefan Luchian”, în felul acesta beneficiind de materiale gratuite de lucru și având în același timp posibilitatea să expună în galeriile bucureștene.Este unul dintre marii inovatori în plastica românească a secolului XX, având la activ un important număr de expoziții naționale și internaționale, de grup și individuale. A fost profesor la catedra de artă monumentală a Institutului „Nicolae Grigorescu“ din București, unde a ocupat și funcția de prodecan. În anii ’80 a realizat mai multe mozaicuri pe fațadele unor instituții moderne din București, Buzău (pe clădirea întreprinderii Contactoare), Ploiești sau Adamclisi. Lucrarea monumentală Artele, lucrată în mozaic și amplasată din 1962 în incinta restaurantului Central din Mamaia, îi are coautori pe artiștii plastici Vasile Celmare, Ion Bitzan, Ion Pacea și Emil Aniței. A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1980). Biografie ilustrată
1931 – S-a născut Damian Crâșmaru
10 mai 1931, Ploiești, România – 11 iulie 2019
Actor de teatru și film. Data oficială la care este înregistrată nașterea: 2 iunie 1931, decalajul fiind dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu În 1953 a absolvit Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” București, clasa profesor George Timică și Ion Finteșteanu. A debutat în 1952 cu rolul titular din Tartuffe de Molière în regia lui Ion Finteșteanu. De la absolvire a jucat pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București în spectacole mari ca Othello, A douăsprezecea noapte și Furtuna de Shakespeare, Doctor fără voie de Molière, Cei din urmă de Gorki, Maria Stuart de Schiller, Castiliana de Lope de Vega, Infernalul mecanism și Părinții teribili de Jean Cocteau, Ifigenia de Mircea Eliade, D’ale carnavalului și Năpasta de Ion Luca Caragiale, Egoistul de Jean Anouilh, Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams etc. A fost societar al Teatrului Național. În 1957 s-a căsătorit cu actrița Carmen Stănescu. Nu au avut copii. A jucat puțin în filme, apărând în Încrederea (1984, regia lui Tudor Mărăscu) și Pepe și Fifi (1994, regia Dan Pița).
Încrederea (1984)
1932 – S-a născut Gheorghe Leahu*
10 mai 1932, Chișinău – 18 februarie 2021
Arhitect și pictor acuarelist al Bucureștiului. În 1940 a ajuns la București împreună cu familia. A urmat cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1951–1957), având ocazia să se formeze sub îndrumarea unor profesori de formație occidentală, care au activat ca arhitecți în România interbelică, precum Duiliu Marcu sau Octav Doicescu. În perioada 1957–1991 a fost arhitect al Institutului Proiect București, care realiza planurile urbanistice și de arhitectură pentru Capitala României, fiind responsabil pentru proiectarea unor clădiri emblematice construite între anii 1970–1980.
În anul 2019, Sala de Conferințe a Muzeului „Dr. Nicolae Minovici” a găzduit expoziția sa, Curiozități arhitectonice bucureștene: Gheorghe Leahu, majoritatea acuarelelor expuse fiind realizate în anii ’80–’90. Peisajele sale: Hanul Solacolu de pe Calea Moșilor, Liceul de muzică „Dinu Lipatti”, Piața Gării de Nord și Magazinul Sora, Gara Obor, Biserica Popa Chițu, Str. Doamnei, Biserica Lutherană și blocurile din Piața Palatului, Turnul Bărăției, Pasajul Victoriei din fața Palatului Telefoanelor, Biserica Rusă și multe altele, au fost donate ulterior Muzeului Municipiului București. Câteva imagini: Arhitectul Gheorghe Leahu la 80 de ani: o viață printre case și culori [ARHITECTURA]
Arhitect Gheorghe Leahu
1936 – Inaugurarea oficială a Muzeul Satului din București
Pe baza rezultatelor în cercetările monografice interdisciplinare în sate din diferite regiuni ale țării, încheiate de fiecare dată cu o expoziții temporare – Goicea (Dolj), Rușețu (Brăila), Nereju (Vrancea), Fundu Moldovei (Suceava), Drăguș și Făgăraș (Brașov), Runcu (Gorj), Cornova (Basarabia) – profesorul Dimitrie Gusti, realizând că expozițiile temporare organizate aveau un caracter de improvizație, a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București.
La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de specialiști, care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc. Primăria Municipiului București a oferit o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa, în Parcul Național „Carol al II-lea” (ulterior, Parcul Herăstrău, acum Parcul „Regele Mihai”). Lucrările de amenajare a terenului au început în martie 1936.
Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren.
Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp scurt.Ceremonia inaugurării oficiale a avut loc în prezența regelui Carol al II-lea al României, ca manifestare în cadrul Festivalului Luna Bucureștiului. Pentru public, deschiderea a avut loc pe 17 mai.
1937 – S-a născut Constantin Diplan
10 mai 1937, București
Actor de teatru, film, radio și televiziune. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1962. A fost repartizat împreună cu Alexandru Arșinel, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga și Harry Zomenov la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde au înființat secția în limba româna a teatrului. S-a transferat la Teatrul Național din București, unde activitatea sa de actor s-a desăvârșit. A jucat în teatrul radiofonic și de televiziune, în piese ca Un cuib de nobili, Toboganul, Seducatorul, Hamlet, Comoara din deal, Cu toata dragostea, Inspectorul broaștelor etc. Debutul în cinematografie, Ultima noapte a copilăriei, a avut loc în 1966. Au urmat: Stejar-extremă urgență, Pirații din Pacific, Cursa, E atât de aproape fericirea, Iarna bobocilor, Un om în loden, Dragostea mea călătoare, De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de București, Vară sentimentală, Declarație de dragoste, Cuibul de viespi, Șobolanii roșii etc. În anul 1990 a emigrat în Statele Unite, în acest moment locuiește în Montgomery Village, statul Maryland. A revenit ocazional în țară pentru a lucra la filmele Oglinda și Călătorie de neuitat.
Vară sentimentală (1986)
1939 – S-a dezvelit la București statuia ecvestră a regelui Carol I
Realizată de sculptorul Ivan Mestrovic, statuia Regelui Carol I a fost înălțată, în fața Fundațiilor Regale, pe un soclu de 80 m de granit roșu. Cântărea 1200 kg. A fost inaugurată de Ziua Națională a României, în prezența Regelui Carol al II-lea al României și a Marelui Voevod Mihai, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Carol I.După dezvelirea statuii, sărbătorirea s-a desfășurat conform unei vechi tradiții: la ora 11 o ceremonie religioasă, apoi discursul lui Armand Călinescu și cel al regelui. A urmat o defilare. Trupe și câte o companie din toate unitățile din București care existau și în vremea lui Carol I. În încheiere au defilat funcționarii, femei și bărbați îmbrăcați în uniforma albastră a recent înființatului Front al Renașterii Naționale. Printre cei prezenți la inaugurarea statuii se afla și Nicolae Iorga, în uniformă de consilier regal. Festivitățile au fost încheiate cu un banchet.
În noaptea de 30/31 decembrie 1947, imediat după ce Regele Mihai a semnat abdicarea forțată și România a devenit Republica Populară Română, comuniștii au dat jos de pe soclu statuia, monumentul a fost distrus, iar statuia tăiată și topită, iar din bronzul ei a fost turnată statuia lui Lenin.
La 6 decembrie 2010 a fost inaugurată o nouă statuie a Regelui Carol I, realizată de sculptorul Florin Codre, fiind amplasată în aceeași Piață (numită în prezent a Revoluției), între Palatul Regal, ce găzduiește Muzeul Național de Artă al României, și Biblioteca Centrală Universitară.
1944 – A încetat din viață Olga Bancic (10 mai 1912, Chișinău – 10 mai 1944, Stuttgart)
Activistă comunistă, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței; și-a găsit sfârșitul arestată, torturată și decapitată de germani
1945 – S-a născut Sorin Postelnicu
10 mai 1945, Brașov
Actor de teatru și film, stabilit în Germania. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București în 1967. Încă din ultimii ani de facultate a jucat pe scena Studioului Cassandra, a fost repartizat la Teatrul din Bacău, unde a jucat în Vicleniile lui Scapin de Moliere, Câinele grădinarului de Lope de Vega, Pogoară iarna de Maxwell Anderson etc. A recitat în spectacolul de poezie Clavirele plâng în oraș versuri ale lui George Bacovia, fiind laureat al festivalului dedicat marelui poet. În 1972 s-a transferat la Teatrul de Stat din Arad; a jucat în O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Antigona de Sofocle, Intrigă și iubire de Schiller, Baronul de Constantin Paraschivescu. Din 1975 a jucat la Teatrul „Ion Vasilescu”, în Un tânăr mult prea furios de Virgil Stoenescu, Grăbește-te încet de Angela Bocancea, Nevestele Vesele din Winsor de W. Shakespeare etc., apoi a jucat la Teatrul Giulești. A debutat în cinematografie în 1964, cu filmul Cartierul veseliei. A jucat și în Zodia Fecioarei, Profetul, aurul și Ardelenii, Stop cadru la masă, Exista joi?. A emigrat în Germania în 1990. A fost căsătorit cu actrița Rodica Mureșan, cu care are o fiică, actrița Cesonia Postelnicu.
Stop cadru la masă (1982)
1945 – S-a născut Șerban Codrin
Șerban Ioan Denk; 10 mai 1945, București
Poet, dramaturg, prozator, eseist, editor, antologator, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Limba și literatura română la Universitatea București, promoția 1968. A lucrat ca profesor suplinitor de Limba și literatura românǎ în comunele Giurgeni, Bucu și municipiul Slobozia, consilier la Inspectoratul pentru Culturǎ al județului Ialomița, director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” Ialomița, director al Bibliotecii județene „Ștefan Bănulescu”. A debutat în revista Contemporanul (1962). A publicat: Imnuri către soare, Între patru anotimpuri, Carte dintr-un exil interior, O sarbatoare a felinarelor stinse, Marea tăcere, Baladierul. A editat revistele de poezie scurtă/zen, tanka, renku, haiku Orion, Micul Orion, reeditate pe internet, și a fondat Școala de poezie tanka, renku, haiku de la Slobozia.
1946 – S-a născut Rică Răducanu
Răducanu Necula; 10 mai 1946, Vlădeni, Ialomița
Fost fotbalist, portar la Rapid, Sportul Studențesc, Steaua, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul Meritul Sportiv cl.III. A rămas în memoria microbiștilor drept portarul care salva goluri imposibile și încasa goluri simple, din cauza neatenției. Ultimul portar boem din fotbalul nostru are în palmares primul gol înscris în meci oficial de un ultim apărător din acțiune, și totodată primul goalkeeper surprins în off-side. Stilul său spectaculos, dar inconfundabil, de a sta în poartă a creat multe atacuri de panică în rândul antrenorilor pe care i-a avut pe bancă, dar și în tribune între fani. A jucat și în filme: Totul pentru fotbal, Legiunea străină.
Totul Pentru Fotbal 1978
1950 – A încetat din viață Vasile Aftenie (14 iulie 1899, Lodroman, Alba – 10 mai 1950, închisoarea Văcărești)
Episcop greco-catolic, ucis în bătaie în temnițele regimului comunist pentru refuzul de a abandona credința sa greco-catolică și Biserica Română Unită; Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj
1953 – S-a născut Mircea Mihail Ghiorghiu
10 mai 1953, Craiova – 25 noiembrie 2003
Pictor specializat în pictură bisericească, murală și de icoane. A absolvit Colegiul de Artă din Craiova la clasa Ilie Marineanu. În perioada comunistă a activat ca pictor decorator și muralist. În cariera sa a participat la expoziții de grup de importanță: expoziția de pictură la Teatrul Național Craiova (1975), Casa Armatei București (1976), UGSR București (1977), expoziție de pictură organizată de UTC Târgu Jiu (1980), Galeriile Ramuri Craiova în cadrul Festivalului Național Cântarea României (1983, Premiul I) și expoziția personală de pictură la Galeriile Cromatic (1978). Apoi au urmat expozițiile post decembriste de pictură și icoane pe lemn (1994, 1995, 1997). Artistul a pictat lucrări care se găsesc în colecții private din România, Germania, Italia, SUA, Franța, Japonia, Danemarca, Norvegia, Elveția și alte țări. Biografie ilustrată
1954 – S-a născut Amos Guttman
10 mai 1954, Sita Buzăului, Covasna – 16 februarie 1993, Tel Aviv, Israel
Regizor de film israelian, născut în România. Familia sa a emigrat în Israel în 1961, când el avea 7 ani. S-a stabilit la Ramat Gan, a studiat la Școala superioară de cinematografie Beit Zvi și a făcut serviciul militar. A regizat trei filme de scurt metraj: Makom batuakh (Loc sigur), Premièrot hozrot (Premiere repetate) și Nagúa (Atins) și ulterior patru filme de lung metraj: Nagúa, Bar 51, Himmo, regele Ierusalimului și Hèsed Muflá (Grație uimitoare). Guttman a fost homosexual și majoritatea filmelor sale (excepția fiind Himmo, regele Ierusalimului, despre războiul de Independență al Israelului) sunt centrate pe experiența homosexuală și SIDA, boală pe care a contractat-o și el. În filmele sale, s-au remarcat, pentru prima dată în cinematografie, actori ca Yonatan Segal, Alon Abutbul, Sharon Alexander și Aki Avni. Au mai colaborat cu Guttman producătorul Enrique Rotenberg, scenarista și dramaturga Edna Mazia și actrița Rivka Mikhaeli. În scurta lui creație, a creat un limbaj cinematografic bogat și stilat, și a devenit o voce unică în peisajul cinematografului din Israel. Filmele sale s-au distins prin tematica originală și prin atenția mare dată elementelor vizuale și grafice (machiaj, mișcări ale camerei etc.). Regizorul a murit de SIDA, ca și eroul ultimului său film și a fost înmormântat la cimitirul Kiryat Shaul din Tel Aviv.
1956 – S-a născut Virgil Panait
10 mai 1956, Bordești, Vrancea
Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Stabilit în București, s-a calificat în meseria de optician, pe care o profesează și acum. A debutat în literatură, în anul 1989, cu volumul Ora de poesie. A scris: Deposedarea de timp (apărută și în ediție bilingvă româno-franceză, versuri), Poemul precum actual sexual, Durerea – instrucțiuni de folosire. Arhitectura cenușii (versuri, ediție bibliofilă); un volum de publicistică: Scrisori pierdute și unul de pagini de jurnal: Riscul de a fi martor, alături de o însolită apariție: De ce avem dreptul să-l dăm în jedecată pe Dumnezeu; (cugetări, însemnări polemice, cugetări smintite…).
1958 – S-a născut Nicolae Tzone
10 mai 1958, Malu, Giurgiu
Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost membru al cenaclului Universitas. A fost muzeograf la muzeul județean „Teohari Antonescu”, Giurgiu (1994–2006). A editat revistele Aldebaran – Caietele Ion Vinea, Incursiuni în avangarda literară și artistică și Facla literară. Conduce Editura Vinea (din 1991) și Institutul pentru Cercetarea Avangardei Românești și Europene (din 1999). De formație ziarist, a renunțat la practicarea acestei profesii, dedicându-se literaturii. A publicat volume de versuri: Nicolae Magnificul, Rugina timpului oare greșesc dacă o numesc rugina timpului; publicistică: Eminescu al nostru, Am părăsit «groapa cu lei» a pierzaniei pentru a fi, oriunde altundeva, liber și fericit – Dialog cu Alexandru Lungu. A tradus din Tristan Tzara și Claude Sernet.
1962 – A încetat din viață Dumitru Mihăilescu-Toscani (1 octombrie 1888, București – 10 mai 1962, București)
Tenor, compozitor, muzicolog; prim tenor la Opera Română din București
1963 – S-a născut Cecilia Bârbora
10 mai 1963, Crivina, Mehedinți
Actriță de teatru și film. Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, promoția 1988, clasa Olga Tudorache, Florin Zamfirescu. A jucat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, iar din 1990 este actriță la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, unde a apărut în: Un anotimp fără nume de Sorana Coroamă Stanca, Livada de vișini și Trei surori de A.P. Cehov, Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, Inimă de câine de Mihail Bulgakov, Burghezul gentilom după Molière, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Bârfe, zvonuri și minciuni de Neil Simon etc. Este căsătorită cu scenaristul și regizorul Mircea Daneliuc. A jucat în filme ca Pădurea de fagi, Iacob, Senatorul melcilor, Sistemul nervos, Marilena.
Această lehamite (1994)
1971 – A încetat din viață Mihail Jora (2 august 1891, Roman, Neamț – 10 mai 1971, București)
Compozitor, pianist și dirijor; profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București; membru titular al Academiei Române
1981 – A încetat din viață Octav Doicescu (9 ianuarie 1902, Brăila – 10 mai 1981, București)
Arhitect, profesor universitar; membru titular al Academiei Române; cetățean de onoare al orașului New York
1994 – A încetat din viață Radu Albala (20 februarie 1924, București – 10 mai 1994, București)
Prozator, traducător, critic și istoric literar
1995 – S-a născut Loredana Toma
10 mai 1995, Botoșani
Halterofilă, campioană mondială și europeană. Prima prezență la Campionatele Mondiale a înregistrat-o în 2013, la Wrocław, în Polonia, unde a concurat la categoria 58 kg și s-a clasat pe locul 4 la total. În 2017, la Anaheim, în Statele Unite ale Americii, la categoria 63 kg, a câștigat toate cele trei medalii de aur: la aruncat, la smuls și la total. La Campionatele Europene, după două medalii de argint obținute la total la categoria 58 kg în 2013 și 2014, a urcat la categoria 63 kg și în 2017 a cucerit primul titlu continental. Și-a păstrat medalia de aur și la ediția din 2018, acasă în România. A câștigat din nou aurul în 2019 și 2021.
2011 – Transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter național și independent
Regele Mihai a anunțat că toate legăturile istorice și dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern au luat sfârșit, renunțând la titlurile conferite de capii familiei princiare și anulând astfel și orice drept sau pretenție a acestei dinastii asupra Casei Regale a României.
2012 – Accidentul din Pasajul Lujerului
Un tramvai de pe linia 41 a lovit tramvaiul din față, oprit în spatele altui tramvai, defect. Bilanțul accidentului s-a ridicat la 92 de răniți, 23 fiind răniți grav.
2016 – A încetat din viață Ion Grigore (25 martie 1940, Corni–Liteni, Suceava – 10 Mai 2016)
Pictor al satului tradițional românesc; a pictat numeroase biserici precum și instituții laice; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
2017 – A încetat din viață Tatiana Iekel (10 octombrie 1932, Iași – 10 mai 2017, București)
Actriță de teatru, voce, film și televiziune; a jucat toată viața de artistă pe scena Teatrului Mic din București; prima soție a actorului Florin Piersic și mama actorului Florin Piersic Jr.
-->
Răspunsuri
Regele Mihai I (Istrocolor)