| Lucia Sturdza-Bulandra | ||
 |
||
| Naţionalitate | română | |
| Născută | 25 august 1873, Iaşi | |
| Decedată | 19 septembrie 1961, Bucureşti | |
| Ocupaţie | actriţă | |
Lucia Sturdza-Bulandra (n. 25 august 1873, Iaşi – d. 19 septembrie 1961, Bucureşti), actriţă.
Biografie
Descendenta unei familii princiare de renume, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte: "Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène" ("Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău"). Lucia Sturdza-Bulandra n-a ascultat porunca.
Debutul, în piesa într-un act Primul Bal, a dramaturgului francez atunci în vogă, Édouard Pailleron, la 1 octombrie 1898, i-a arătat nevoia stringentă de o pregătire adecvată. La Conservatorul Aristizzei Romanescu a studiat, după cum afirma chiar ea, tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini. De la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”.
Pe 18 septembrie 1911 a avut loc premiera filmului Amor Fatal, unde a jucat alături de Tony Bulandra cu care, după câteva luni, s-a căsătorit. În 1914 a înfiinţat, împreună cu soţul ei ş.a., Teatrul Regina Maria. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra – Maximilian – Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris.
Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale. În paralel a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori, printre care se numără Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti ş.a.
După război, când a traversat o perioadă grea – destrămarea companiei (1941), moartea soţului (1943) –, este numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal. Invitaţia venită din partea regimului comunist de a înfiinţa acest teatru a însemnat pentru ea o renaştere, o revenire la viaţă. Rolurile sale de referinţă au fost „Maria Stuart”, „dna Warren”, „Mamouret”, „dna Alving”, „Vassa Jeleznova”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Maman Colibri”, „Nebuna din Chaillot”, „Doamna Clara” etc.
A scris Actorul şi arta dramatică, Amintiri şi a tradus numeroase piese din limbile franceză, italiană, germană şi engleză. Primeşte mai multe distincţii, cum ar fi Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. La vârsta de 88 de ani a căzut pe scară, iarna, şi a murit.
-->
Răspunsuri
O instituţie: Lucia Sturdza Bulandra – II. Director de teatru
Eliade era cel care l-a înlocuit pe Davila la conducerea Naţionalului. Tocmai acestei înlocuiri i s-a datorat întemeierea Companiei Davila. Care era alcătuită din nume scrise cu majuscule în istoria teatrului românesc, între care: Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ion Morţun, Alexandru Economu, G. Storin, Gr. Brezeanu şi, fireşte, Lucia Sturdza. Cu împliniri şi, cu, parcă, mai multe dezamăgiri, Compania Davila a marcat cariera Luciei Sturdza care scrie în Amintiri: “Numele lui Davila a rămas piatră de hotar în bătălia teatrală”. Davila şi-a declarat simpatia faţă de unul dintre marii directori de scenă evocaţi de artistă: “Nu există decât doi oameni de teatru în România: Gusty şi cu mine”. Paul Gusty, cel care le-a fost mereu aproape soţilor Bulandra.
Inteligentă şi frumoasă. Independentă. Dreaptă şi generoasă. Iată cuvintele ei despre directoratul lui Pompiliu Eliade: “Dorind să fiu imparţială, cred că am izbutit să arăt că, deşi nu am putut simpatiza cu unele apucături, cu unele metode, având rezervă faţă de atitudinea omului, nu tăgăduiesc literatului Pompiliu Eliade dragostea pentru carte şi dorinţa de a ajuta cu adevărat dramaturgia autohtonă. Iar lucrul acesta este apreciabil.”
Anul 1914: se înfiinţează Compania Bulandra. “(…) ne luasem angajamentul să creăm un teatru de bună calitate ,,a cărui dezvoltare să nu mai depindă de fluctuaţiile perindărilor la directoratul Teatrului Naţional ale tuturor politicienilor mai mult sau mai puţin chemaţi să rostuiasca o instituţie de cultură artistică. Această grea răspundere am purtat-o amândoi. Dar mai ales Tony. El a fost acela care, datorită firii sale excepţionale şi dragostei neţărmurite pentru teatru, a pus temelia instituţiei noastre şi a susţinut-o până la sfârşit. Doi ani de activitate, urmaţi de doi ani de război: 1916-1918. Tony Bulandra s-a înrolat ca voluntar, ofiţer la secţia de automobile, retrăgându-se la Iaşi cu unitatea sa. Lucia a intrat ca soră de caritate la spitalul improvizat într-o şcoală, Notre Dame de Sion. Este momentul în care îşi fracturează piciorul stâng, accident care o va face să-şi întrerupă pentru multă vreme activitatea. Ion Manolescu, şi el ofiţer, aflat în cantonament la Bacău, venea cu regularitate la Iaşi pentru repetiţii şi spectacole. Da, Tony, Ion Manolescu, Maria Ventura şi ceilalţi membri ai trupei Bulandra au prezentat o serie de spectacole pe scena Naţionalului ieşean pentru a strânge fonduri destinate ajutorării răniţilor. Toate acestea dau seamă de calitatea artistului pentru care doar măsura talentului, fără o zbatere de inimă pentru ceilalţi, nu-i întreagă. După armistiţiu, la Bucureşti, Compania Bulandra s-a axat pe clasici, sprijinind însă şi dramaturgia autohtonă. “Dar, cu toate că uneori am fost siliţi – din preocupări de ordin financiar, fiind înglodaţi în datorii – să facem concesii gustului public, jucând unele piese fără prea mare valoare, au fost stagiuni, şi nu puţine, în care întreg repertoriul nostru a fost net superior celor de la alte teatre. Cel mai important este, cred, programul de promovare a tinerilor actori. Gestul de a le deschide drum în teatru tinerilor de vocaţie. Sunt nume care au făcut carieră: Aura Buzescu, George Vraca, George Calboreanu, Nicolae Băltăţeanu, Marieta Rareş…
Unul dintre cele mai frumoase capitole ale Amintirilor este cel pe care Lucia Sturdza i l-a închinat soţului său, Tony Bulandra. Admiraţie şi respect. Iubire adâncă. Bucuria zidirii. “Întâi de toate, el a fost un mare actor, un desăvârşit artist. Ca director al teatrului, el s-a străduit să-şi alcătuiască un repertoriu dintre cele mai valoroase, a înlesnit debutul multor actori tineri, angjându-i în compania sa, dându-le sfaturi, roluri, prilejuri de a se manifesta; la fel a procedat cu mulţi pictori, directori de scenă (…) Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi.” Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să nu rămână doar un nume de teatru… Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să nu rămână doar un portret din foaierul unui teatru… Aş vrea ca Lucia Sturdza Bulandra să mai vorbească şi să mai fie ascultată de tineri care să fie “împătimiţi ai artei teatrale”.
sursa:yorick.ro