Cuvinte duhovnicești alese ale Cuviosului Talasie Libianul

 

2541d930f0249ff5fd61e89bfe65a3f6.jpgDespre dragoste, înfrânare și petrecerea cea după minte

† Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit tuturor lumina, dar cei ce nu ascultă de El se întunecă pe ei înşişi.

† Cercetează Scripturile şi vei afla poruncile; şi fă cele zise şi te vei izbăvi de patimi.

† Dorul întins întreg spre Dumnezeu, leagă pe cei ce-l au, cu Dumnezeu şi întreolaltă.

† Cel ce a dobândit dragoste, rabdă fără să se tulbure supărările şi suferinţele ce-i vin de la vrăjmași.

†  Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli şi vorbe împotriva aproapelui.

†  Cel ce aduce fratelui la cunoştinţă ocările altuia, ascunde pizma sub înfăţişarea bunăvoinţei.

†  Dragostea şi înfrânarea curăţesc sufletul, dar mintea o luminează rugăciunea curată.

† Păzeşte-te de neînfrânare şi ură, şi nu vei întâmpina piedică in vremea rugăciunii tale.

† Precum nu se pot vedea aromate în mocirlă, aşa nici bună mireasma dragostei în sufletul celui ce ţine minte răul.

† Slava deşartă o stingi făptuind în ascuns; iar mândria o izgoneşti nedispreţuind pe nimeni.

† Sinceritatea prietenului se arată la vreme de cercare, dacă ia parte la necaz.

† Rabdă întâmplările de întristare şi de durere, că prin acestea te curăţeşte purtarea de grijă (Providenţa) a lui Dumnezeu.

† Lucrarea proprie a minţii e să se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

† Întristarea după Dumnezeu stinge plăcerea; iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului.

† De vrei să dobândeşti mântuirea, leapădă-te de plăceri şi ia asupra ta înfrânarea şi dragostea, împreună cu rugăciunea stăruitoare.

talasie-libianul-un-simplu-epigon-al-sfantului-maxim-marturisitorul-95890.jpg† Struneşte cu înfrânarea pornirile poftei; iar pe ale iuţimii, cu dragostea duhovnicească.

† Întristarea cea de ocară e pricinuită de lipsa plăcerilor. Cel ce le dispreţuieşte pe acestea, petrece neîntristat.

† Împărăţia lui Dumnezeu este bunătate şi înţelepciune. Cine le dobândeşte pe acestea, vieţuieşte în ceruri.

† Dragoste deopotrivă faţă de toţi a câştigat acela, care nu pizmuieşte pe cei strădalnici, iar de cei răi are milă.

† Nu crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are vistierie rea gândeşte cele rele.

† Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare, cade repede în patima trândăviei [akediei].

† Mintea zăbovind prin rugăciune la Dumnezeu, izbăveşte şi partea pasională a sufletului de patimi.

† De vrei să te izbăveşti dintr-odată de păcate, leapădă-te de iubirea de sine, maica tuturor relelor.

† Înfrânarea cu răbdare şi dragostea cu îndelungă răbdare uscă plăcerile trupeşti şi sufleteşti.

† Rupe legăturile iubirii faţă de trup şi să nu dai nimic slugii (trupului) ceea ce nu-i de neapărată trebuinţă.

† Pofta e oprită de înfrânare şi osteneală; şi e micşorată de linişte şi de dragostea dumnezeiască.

† Să nu înţepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; căci nu vei răbda când vei primi cele asemenea.

† Mânia e oprită de îndelunga răbdare şi de nepomenirea răului; şi e micşorată de dragoste şi de împreuna pătimire [compătimire].

† Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunoştinţa de Dumnezeu celui ce o caută întru adevăr, cu evlavie şi cu dor.

† Obişnuieşte-ţi urechea să asculte des cuvinte duhovniceşti şi mintea ta se va depărta de gândurile necurate.

† Nevoieşte-te să iubeşti pe tot omul deopotrivă şi vei alunga de-a valma toate patimile.

†Este cu neputinţă minţii să se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afecţiunea faţă de simţire şi faţă de cele supuse simţurilor.

106.jpg?profile=RESIZE_400x† Semnul că mintea se îndeletniceşte cu cele inteligibile îl avem în aceea că dispreţuieşte toate cele ce desfătează simţirea.

† Când mintea e deschisă spre vederea celor inteligibile, are faţă de ele o plăcere cu anevoie de pierdut.

† Bărbatul chibzuit se îngrijeşte de sine şi prin dureri de bună voie ocoleşte pe cele fără voie.

† Grija de suflet se arată în reaua pătimire şi în smerenie, prin care iartă Dumnezeu toate păcatele.

† Răbdarea este iubirea de osteneală a sufletului. Iar unde este iubirea de osteneală, s-a scos afară iubirea de plăcere.

† Citirea şi rugăciunea curăţesc mintea; iar dragostea şi înfrânarea, partea pasională [afectivă] a sufletului.

† Păzeşte aceeaşi înfrânare totdeauna, ca să nu cazi, prin neegalitate, în cele contrare.

† Păcatul învechit cere nevoinţă [asceză] îndelungată. Căci obişnuinţa învârtoşată nu poate fi clintită din loc dintr-odată.

† Te vei deda uşor cu ostenelile nevoinţei, de vei face toate cu măsură şi cu rânduială.

† Păcatul e veștejit de stăruinţa în suferinţe şi e ars deplin de răbdarea până la capăt.

† Stăpânindu-ţi pofta, vei birui şi mânia; căci ea este pricina care stârneşte mânia.

† Sufletul bun face bine aproapelui. Iar de i se răspunde cu nerecunoştinţă, se poartă cu îndelungă răbdare şi rabdă pătimind cele ce-i vin de la acela.

† Sufletul bârfitor are în loc de limbă spini: căci se vatămă pe sine, pe ascultător şi uneori şi pe cel grăit de rău. Ura faţă de aproapele este moartea sufletului. Iar aceasta o are şi o face sufletul bârfitorului.

† Uită răul acela care se roagă pentru cel ce l-a întristat; şi se izbăveşte de pomenirea răului, cel ce nu cruţă darurile.

† Trândăvia vine din neglijenţa sufletului; şi e neglijent sufletul care boleşte de iubirea plăcerii. Cel ce iubeşte pe Iisus, se deprinde cu osteneli; iar prin stăruinţa în osteneli, izgoneşte trândăvia.

† Mintea celui înfrânat este Biserică a Duhului Sfânt; iar mintea lacomului este sălaş al ciorilor (gândurilor deșarte).

† Săturarea naşte pofta după feluri multe de mâncări; iar lipsa îndulceşte şi pâinea simplă.

† Mintea mişcată de dragostea către aproapele, gândeşte neîncetat cele bune despre el.

† Tuturor patimilor le premerge iubirea trupească de sine; iar la urma tuturor vine mândria.

† Cel ce şi-a desfăcut mintea de dragostea faţă de trup şi de mângâierile lui, acela a omorât cu duhul cel viu faptele trupului. (Cf. Romani 8, 13)

† Ţi s-a poruncit să omori faptele trupului, ca să învii prin osteneli sufletul omorât prin plăceri. „Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora”. (Galateni 5, 19-21)

talasie-libianul.png† Ţine de firea minţii să petreacă în Dumnezeu, să cugete despre El, despre purtarea Lui de grijă şi despre judecăţile Lui înfricoşate.

† Îndeletniceşte-te neîncetat cu cuvinte dumnezeieşti. Căci osteneala cu ele mistuie patimile.

† Postul frumos este cel ce se bucură de mâncare puţină şi simplă şi nu caută să placă oamenilor. Postind până seara, să nu mănânci atunci până te saturi, ca să nu zideşti iarăşi cele ce le-ai dărâmat odată. Când nu bei vin, să nu te saturi de apă; iar de nu, îi dai curviei aceeaşi materie.

† Mândria ne face să ne depărtăm de ajutorul dumnezeiesc, să ne încredem în noi înşine şi să ne înălţăm împotriva oamenilor. Ca să înlături mândria, trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu dispreţueşti pe nimeni şi să primeşti necazurile cele fără de voie.

† Sufletul primeşte cunoştinţa celor dumnezeeşti pe măsura curăţiei minţii.

†Iisus este Hristos şi Domnul şi Dumnezeul nostru, Care, dăruindu-ne credinţa în El spre viaţă, ni S-a arătat prin suflet, trup şi dumnezeire, ca să izbăvească din moarte şi sufletul şi trupul, ca un Dumnezeu. Bunului credinţei îi urmează pe rând acestea: temerea de Dumnezeu, înfrânarea de la plăceri, răbdarea ostenelilor, nădejdea în Dumnezeu, nepătimirea şi dragostea. Mintea, care-şi stăpâneşte patimile, le stăpâneşte desigur din frică, crezând lui Dumnezeu cu privire la cele ce a nădăjduit şi cu privire la cele ce i-au fost făgăduite. Căruia i s-a dat făgăduinţa, i se cere înfrânare. Aceasta dăinuind, naşte răbdarea, care este o deprindere mult iubitoare de osteneală. Semnul răbdării este dragostea de osteneli. Mintea îndrăznind spre ele, nădăjduieşte să dobândească cele făgăduite şi să scape de ameninţări. Aşteptarea bunurilor viitoare uneşte mintea cu cele aşteptate; iar zăbovind mintea în ele, uită de cele de faţă. Cel ce a gustat din cele nădăjduite, aruncă cele de faţă. Căci tot dorul şi l-a golit în acelea. Dumnezeu este Cel ce a făgăduit bunurile viitoare. Crezând Lui, cel înfrânat doreşte cele viitoare ca [altul] cele de faţă. Semnul că mintea petrece în bunurile nădăjduite, este că a uitat cu totul de cele de aici şi se lărgeşte în cunoştinţa celor viitoare. Bun este adevărul pe care îl învăţăm prin Dumnezeul adevărului, care umple încă de aici de încredinţare sufletul iubitor de Dumnezeu. Bunurile care aşteaptă pe moştenitorii făgăduinţei sunt mai presus de veacuri şi mai înainte de orice veac şi mai presus de minte şi de cuvânt.

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Rugăciune a Cuviosului Talasie Libianul

    Stăpâne al tuturor, Hristoase, slobozeşte-ne pe noi de patimile pierzătoare şi de gândurile ce se nasc din ele. Pentru Tine am fost făcuţi, ca să ne desfătăm, aşezaţi fiind în Raiul sădit de Tine. Dar ne-am atras nouă necinste, alegând în locul desfătării fericite, stricăciunea. A cărei plată am luat-o în noi înşine, schimbând viaţa veşnică cu moartea. Acum, deci, Stăpâne, precum ai căutat la noi, caută până la sfârşit; precum Te-ai întrupat, aşa ne şi mântuieşte pe noi toţi. Căci ai venit să ne mântuieşti pe noi cei pierduţi. Să nu ne desparţi pe noi de partea celor ce se mântuiesc. Ridică sufletele şi mântuieşte trupurile. Curăţeşte-ne pe noi toţi de toată întinăciunea. Rupe legăturile patimilor care ne stăpânesc pe noi, Cel ce ai rupt cetele dracilor. Şi ne izbăveşte pe noi de asuprirea lor, ca numai Ţie să-Ţi slujim, Luminii Celei veşnice, înviind din morţi şi cântând împreună cu Îngerii cântarea fericită, veşnică şi nesfârşită.

Acest răspuns a fost șters.
-->