Sursă: Preotul e un potir al durerilor - Chilia "Buna-Vestire"
Preotul e un potir al durerilor
Preot Ioan Istrati
90% dintre cei care vin la noi au dureri cumplite, boli incurabile, copii nevinovați suferind îngrozitor, cumpene, necazuri. Toți vin cu speranța că Dumnezeu, la rugămintea noastră, se va milostivi de ei.
Preotul e un creuzet al suferinței. El ia durerea oamenilor în inimă ca într-un potir și o toarnă în Potirul plin cu Sângele lui Dumnezeu. Așa, durerile oamenilor devin durerile lui și mai ales durerile lui Hristos.
Și Hristos, care șterge toată lacrima de pe toată fața, Izbăvitorul, poartă durerile noastre pe Crucea Lui, le cufundă în Potirul inimii Lui și le șterge prin Înviere.
Preotul e mâna care toarnă durerile oamenilor în Potirul lui Dumnezeu. Și dacă n-ar fi mângâierea Duhului Sfânt, ar înnebuni de atâta suferință câtă aude la spovedanie.
Mai sunt și preoți nesimțiți. Pentru ei, bănuțul din pomelnic e mai important decât oceanul de durere din cel care l-a scris. Funcționari al ritualului, ei trec prin suferință ca gâsca prin apă. Poate Dumnezeu a îngăduit asta, poate nu pot mai mult simți mereu povara îngrozitoare a păcatelor.
Iertați-ne.
De ce sunt preot? (text preluat de la Vasile Reut)
«Câte ştiţi dvs. despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?
Voi cei „din afara” vedeţi doar „ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo.. Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecși… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: „Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?
Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfânta Cruce sau priveşte fix icoana pururea Fecioarei Maria… neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?
Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fiii sfâşiate de durere şi-l întreabă „De ce? De ce, părinte, de ce?”
Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?
Dar la scaunul de spovedanie aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?
Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi ? Ştiţi trăirile lui de la sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?
Ştiţi voi se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?
Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.
Pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate. De unde? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat?
Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!»
-->
Răspunsuri