Pe prispa casei am stat în copilărie
Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.
Iarba verde, garoafe multe colorate, iarna
E vremea amintirilor, e vremea care curge,
Tineri eram, neobosiți, teiul înflorit.
E vremea amintirilor, e vremea care curge,
Noi liberi , noi nedespărțiți la bucurie și necaz.
Uitam iarna de frig, uitam în ce zi eram.
Lunga zi de vară liniștită niciodată nu era
Sacul cu glume seara se răsturna.
E vremea amintirilor, stăm lângă foc
Cetina de brad și un frumos cojoc.
Uitate timpuri demult trecute, uitate griji.
Noi suntem aceeași, noi nu voim uita
Oare știm a prietenie valoare, oare...
Aici, acolo, oriunde am fi, amici vom fi.
Sântem noi bucuroși, sântem mereu voioși.
Timpul trece, uită ceva pe drum, teiul înflorit.
E frig, cade primul fulg de nea, e mai frig,
Lângă sobă mâncăm fericiți un covrig.
Astrul nopții acum frumos ne luminează,
Ziua mai scurtă, zboară frumos zăpada.
Iarna uită să mai plece, iarna, ger.
Lumea nu știe, lumea nu înțelege,
E vremea amintirilor, e tinerețea noastră
Numai timpul nu uită de noi niciodată.
E vremea amintirilor, e vremea care trece.
Gerul iernii, iarba verde, grijile timpul înnoadă.
Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.
E prietenia frumoasă, e prietenul care-mi zâmbește.
-->
Răspunsuri
Of, of, of! Numai 6 cuvinte. Şi o literă şchioapă la "Suntem noi...", adică PRIETENUL SE CUNOASTE LA ZILE NEGRE. În rest - o realizare cu efect.