Prin pădurea neumblată de picior de om , frenetic
Căprioare fug de-a valma pe sălbatice poteci
Printre umbrele-nserării rătăceşte un venetic
Îmbrăcat în zale negre şi-n culori atât de reci
Colo-n mijlocul poienii sub al lunei scut senin
E-o copilă frumuşică, cu obrajii doi bujori
În priviri zâmbeşte luna, de iubire totu-i plin
Şi tăcutele miresme se ridică dintre flori
Apărură sus pe boltă stele mici şi zâmbitoare
Pe-o frânghie de lumină, îngerii coboară jos
Din hugeac de întuneric păsările cântătoare
Îi urmează numai sunet, nelăsându-se prejos
Ea e blondă ca un soare, totu-n jurul ei lumină
El apare din pădure, pe-al său Negru maiestuos
O coroană-i stă pe frunte, îngerii de jar se-nchină
Cavalerului când vorba, curge-n valuri furtunos:
-Eu sunt regele pădurii
-Iară eu un trandafir
În veşmintele luminii aripi către cer desfac
Un prezent ce se preface într-un pumn de amintiri
În dorinţa lui cea sacră, zânele alături tac
Ea-l privea cu ochi albaştri cu-n surâs încântător
Undeva izvoru-n susur se ducea visând la vale
Părul blond curgea în valuri tremurând încetişor
Şi un trandafir sălbatic deschidea braţele goale
Ca un vin cu ape negre, de dorinţe-nfiorată
Un parfum cum nu e altul, risipea ispititor
De miresme şade prinţul în tăcerea îmbătată
Aruncând văpăi de aur şi-un surâs mistuitor
Fără vorbe, din privire, el îi spune:
-Eu te vreau!
Zâna-i simte pasiunea şi făptura ei se-nmoaie
Braţe calde de-ntuneric o cuprind încet şi-o iau
Ca s-o poarte mai departe în pădure ca-n odaie...
Dup-un timp rămâne fata singură şi pustiită
Trupul arde ca o febră, cavalerul a plecat
Dintr-un nor se uită luna la obraz îngălbenită
Demonii cu aripi negre în poiană s-au lăsat
Lacrimi curg din ochi albaştri mici mărgele de azur...
-A venit un lup sălbatic căprioara să sfâşie
Totu-i ofilit în mine,frunzele sunt moarte-n jur
Vântul scutură beteala florilor...ora-i târzie
S-a umplut acum pădurea de suspinele de jale
Colo-n codru el goneşte plin de patimi răsfăţat
Din iubirea cea furată, curg acum izvoare goale
Căci de zâna din pădure,-trandafirul...-a uitat...
(...)
O toamna grea, cu ploi căzând sălbatic,
Să curgă peste ochii tăi pustii,
Ca un ciudat şi neştiut paharnic,
Ce toarn-otravă-n cupe celor vii,
Să zboare visele în cioburi sparte,
Să lăcrimeze oarbe pe maidan,
Şi timpul să le macine pe toate,
În pulberile fiecărui an !
Să îţi înţepe lutul câte-o creangă,
Ce cade noaptea plânsă din copaci,
Şi amintirea ta moară, beteagă,
Pe umbra-n care-acuma te prefaci !
Fântâni secate să-ţi coboare-n suflet,
Şi ierbile să crească veştejit,
Pe groapa ce te strânge ca un scutec,
Pe dorul ars de stele-n infinit !
Oglinda să reflecte doară neantul
Şi umărul de lună dezgolit,
Strigoi să-ngenunchezi - rănind asfaltul,
Cu întunericul ce-ai devenit !
Să piei uitat de fiecare iarnă,
Şi viscolul să te îngroape gol,
Sub aurorele care răstoarnă,
Tot frigul strâns în gheaţă de la pol,
Să-ţi piară pasul numai printre umbre,
Să ardă soarele tăcutul neant,
Şi-n tine doar tăcerile să umble,
Şi pe pământ şi-acolo în înalt !
Aşa zicea în şoaptă trandafirul,
Şi lacrimile îi curgeau şiroaie,
Cuvintele amare ca pelinul
Foşneau în noaptea strânsă ca-n odaie.
Aşa rosti blestemul trandafirul
Şi înflori în toamnele târzii,
Parfumul lui ce sângera ca vinul,
Începe-n ceruri, tainic a vâsli…
Se coborâră norii a furtună,
Şi apele gemură furios
Vroia tot cerul să îl ia de mână,
Iar apele ca să îl tragă jos.
Cu fulgerări şi furii de aspidă
Lungi şerpi văzduhul tainic aprindeau,
Pământu-n trăsnete-ncepea să frigă,
Şi păsările-a spaimă ciripeau.
Corăbii negre se surpau în valuri,
Verzi muzici străbătute de infern,
Pământul tot se prăbuşea din maluri,
Şi lumea asta dispărea-n etern….
-->
Răspunsuri
deosebit...felicitari...La multi ani Gabriela...
Superba declaratie de 8 Martie! Felicitari,Ion Vanghele
...Gabriela Mimi Boroianu,Fericito!
Am să consider că este darul meu de 8 Martie! Cel mai deosebit dar! Mulțumesc din suflet!