Stupidul cârtiţoi cu burta plină,
Ce-o viaţă-ntreagă tranşee a săpat,
Când s-a văzut deodată la lumină,
Prin ochii orbi, scântei i-au scăpărat
Cu ochelari pe nas, plin de-aroganţă,
Sfidând pe cei din jur cu vehemenţă,
Privind de sus, vorbind cu nonşalanţă,
Primea şi şoareci în audienţă.
Şi şobolani, şi nevăstuici la coadă,
s-au aşezat dreptate să le facă,
dar cârtiţoiul vorbe goale-noadă,
făcând reproş ţâştarilor să tacă.
Uitând că sub pământ se milogea
Şi îi ruga să-l scoată la lumină,
Intra prin galerii şi promitea,
Acum, la toţi le caută pricină.
Până ieri era „oi”, „tu”, sau... dute-n... draci,
Iar azi nu-i mai cunoaşte, nu-i mai ştie,
Printre miopi e şef, n-ai ce să-i faci...
Şi cei ce văd, sunt orbi – fir-ar să fie!
Morala
Orice nerod, când s-a văzut în frunte,
L-a strâns de gât pe taică-su şi-apoi,
Fiind pe tron, încalcă reguli multe,
Dar a rămas cu-acelaşi rang de...”oi”!
-->
Răspunsuri
Mă bucur din inimă, Lenuş!
Cu prietenie,
Elena
Atent - ca de fiecare dată - veniţi să întregiţi mesajul...!
Cu mulţumiri,
Elena