Pleci din mine-n altă moarte,
pustiind sufletul meu.
Te aprinzi cu jar de noapte;
de mă dori, mă sting şi eu.
Visul este fruct oprit.
Rugă-i dangătul de clopot.
Apele ne-au împietrit;
luminează al tău şopot,
canion să-mi sape-n gânduri.
Cerul gol să se îmbrace.
Cu îndrăgostiţi prea singuri,
poezia-n stele tace.
Norii scriu a noastră foame
vanilând - liric- gogoşi.
Nici un spiriduş nu doarme,
iglu-i gol de eschimoşi;
renii au furat trăsura
aurorei boreale,
gheţarii îşi vor măsura
iubirilor ancestrale.
Printre binecuvântări,
ning aripi scăldate-n sânge.
Fără zbor şi fără zări,
îngerul nu poate plânge.
Pe acelaşi fus se toarce
un păgân c-o mântuire.
Pacea-n haos se întoarce,
toaca bate-o nemurire.
Curcubeul iar ne fură
din durere o culoare;
şevaletul plin de ură,
se revarsă în candoare.
Cioburi de priviri pustii
să se-nfigă în descântec:
ploaie, lună... să revii-
ud refren în clar de cântec!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Eschimoşii nu-s în iglu
Sunt de-acum zăpezi şi ger
Ca speranţele ce pier
Într-un singur "da" ambiguu
Tu, cu graţia aripei
Cu un zâmbet împietrit
Arzând dorul nemurit
Ai şi dat nobleţe clipei.
Cu trăsuri de reni furate
Prin poeme hoinăreşti
Presărându-ne poveşti
Care nu pot fi uitate.
Am lecturat cu plăcere aceste versuri frumoase