Umbrele şoaptelor
Umbrele şoaptelor îmi cer, astăzi, să te găsesc,
Să-mpărtășesc cu tine, eternul: te iubesc.
Eu port povara asta, nici eu nu ştiu de când;
Te-ai dus dar mi-ai rămas, nemuritor în gând.
În valuri,valuri, trecătoare îmi revin, dorinţe,
Simţiri profunde, idealuri, bucurii, speranţe,
Aş vrea azi să le-mplinesc, în spiritul virtuţii,
Răpusă tac şi socotesc, că sunt o pradă-a sorţii.
Totuşi mă-ntorc, insist să te găsesc,
Umbrele s-au făcut hotar, hotar copilăresc,
Mă lupt cu soarta în zadar, niciunde nu apari,
Mă răsucesc ușor în jur şi tot mereu dispari.
Să-mi spui că mă iubeşti mi-ar fi de-ajuns,
Iubirea mi-ar vorbi în şoaptă la ureche,
Mi-aş ridica gândirea în cerul nepătruns
Şi-n şoapte de iubire te-aş striga: Pereche.
Nu-mi lua iubirea
Nu-mi lua iubirea nu-mi trăda amorul,
La uşa dintre noi bate dorinţa şi fiorul,
Nu-mi e de-ajuns privind prin ochiul tău,
Te văd chemând durerea, părerile de rău.
Pe valurile clipei, ai spart stâncile sfinte,
Of ! Nu-mi lua iubirea şi nu pleca iubite.
Eşti pescăruşul lumii sau însuţi tu pescar,
Rămâi în mii de inimi şi totuşi eşti hoinar.
Îţi pierzi în valuri zborul tăcut şi obosit,
M-ai tatuat fierbinte cu dorul de iubit,
De vei mai sta o clipă adusă din vecie,
Încoronez în mine dulcea melancolie.
Te-am căutat
Te-am cutat în gându-mi atât de ostenit
Şi cântăreşti mai mult ca piatra de granit,
În drumul tău te-ai dus, lăsându-mi zarea toată,
Cu aripile-ntinse, toţi vulturii-mi dau roată.
Aş vrea să îmi răsari din noul asfinţit
Şi inima să-ţi bată din spiritul sfinţit,
Să-mi dai puterea vieţii căzută în avale,
Cu pace şi lumină să faci întoarsă cale.
Curaj să-i dai privirii s-atingă visul meu,
Vino pe colţ de stele purtate de un zmeu,
Să îmi redai iubirea şi flori din iarmaroc,
Mirosul primăverii şi-o rază din noroc.
Barca salvării
Iubirea se duce pe braţul tăcerii,
Să-mi vindece dorul în inima serii,
Că-n plaja pustie retrăiesc amintirea,
Din ziua trecută când visasem iubirea.
Răsare din ploaie, din soare şi vânt,
Iubirea ce cântă la primul cuvânt,
Trăgându-şi de fustă şi-o pune pe cap,
Cu-n ochi lăcrimând îmi cere s-o scap.
Lăsa-voi să treacă o zi sau chiar două
Şi-o rog să rămână afară când plouă,
Dulce, amar, necazul să-i curgă la vale,
Să-i spele durerea ce strigă cu jale.
Cu dorul pe jos tot mai am amintiri,
Din ziua trecută prin atâtea simţiri
El cere durerii prin pleoapele mării,
Să vină iubitul rămas în barca salvări.
Să scoată afară iubirea ţinută în plasă,
Cântarul să-l pună cu-n taler pe masă,
S-arunce din braţe dorinţa de fugă,
Să pună alt taler şi dorul meu lângă.
În inima mării
În serenada iubirii în rând ne-aşezăm,
Ne luăm mâna-n mână şi ne sărutăm ,
Contopiţi cădem de dor în patul visării,
Ţinând calea-n spirit spre inima mării.
Acolo nu mai era timp prin zori a insista,
Crescuse cerul în Olimp, voia a-l depista,
Iar fructele coapte de ieri, în amintiri cântau
Şi valurile mării-n rând în, alte zări dansau.
Destinul ne scria voios, în cartea veche a iubirii,
Scria cum peste noi ploua, cu liniştea vorbirii,
Ceruse mai demult mirajul, ascuns printre mirări,
Ca să ne vadă dănţuind, pe-a inimii cărări.
Și-am vrut la început să-ţi fur, sărutul repetat,
În ochii-albaştri să-ţi găsesc, sclipirile treptat,
Cu mine-ndată te-ai pierdut, în gânduri iar şi iar,
Strigam continuu, da, strigam destinul în zadar.
Din serenadă ne-a cântat prea mult chiar matca mării
Şi-n palme goale noi strigăm speranţa rechemării,
Cu arma în spirit repetăm, în straiele iubirii îmbrăcaţi
Dar ne-am văzut întorși pe mal, de mare descălţaţi.
Te-am chemat
Te-am chemat peste timp să mă duci în văzduh,
Să îmi spui la ureche vreo trei vorbe de duh,
Cu o mână să ceri glasul meu să îţi cânte divin,
Peste timp te-am chemat să îmi fi un reper opalin.
Am vibrat, am vibrat, până n-am mai fost eu
Şi-am visat, am visat, că eram Dumnezeu,
La o poartă ca visul m-am topit peste timp,
De mă cauţi vreodată să te uiţi şi-n Olimp.
Cu paşnic manifest
Sunt orologiu trist şi merg să-mi treacă timpul,
Cu paşnic manifest am căutat Olimpul,
Nerăbdătoare-n piept cu dreptul pus în faţă,
Am pierdut din efect, am pierdut din speranţă,
Rătăcit prin vecie, din vârf agonizând,
Olimpul întârzie s-apară-n al meu gând,
Azi încă eu mai merg, cu timpul despicat,
Neiertător de-ncet. Cu tot pieptul plecat.
sursa foto-internet
-->
Răspunsuri