PENTRU CINE SĂ PLÂNG
Pentru cine îmi plânge azi carnea pe os?
Eu la cine să strig repetat şi duios?
Am atâtea să dau, am atâtea să spun,
Că vă văd cerul căzut, că încep să-l adun.
Nemuriri de cuvânt, regăsiri de trecut,
Văd eternul în gând pe o rază de lut.
Marea-mi râde şi ea, gerul cerne misterul,
Păsări cântă zburând şi adoarme eterul.
Aripi negre-verzui vă răsar pe câmpii,
Con de umbră-ncolţit pe amurguri târzii,
Cenzurată-n etern mă opresc şi vă strig,
Pentru cine să plâng, pentru cine mi-e frig!
SOMNUL MEU ADÂNC SĂPAT
Somnul meu adânc săpat,
Stă-ntr-un pat nepieptănat,
Turmentat de neglijare,
Mă opreşte din visare.
Ce mister ! Ce vis ciudat,
S-a urcat cu mine-n pat!
Muguri-i creşteau din nor,
Eu muream în vis de dor.
Licurici în jurul mesei,
Îmbrăcau steaua miresei,
Foc şi dor aredeau de jale,
Preamărind preatrista cale.
Stol de păsări dănţuind,
Peste vorbe tremurând…
Somnul meu adânc săpat,
Lasă patu-ngreunat.
Zbor, mă duc să ating zarea,
Într-o mână ţin visarea,
Chem albastrul de zenit
Pentru spaţiul infinit.
MUGURI DE LUMINĂ
Muguri de lumină,
Născuţi în iarna sfântă,
În lacrima durerii,
Sădită veac de veac,
Descătuşează-n minte,
Un gând ce vrea să fugă,
Să muşte sânul fraged,
Al ultimului dac.
Din vârful unui munte,
Aripi îl înconjoară,
Rostind uşor în taină,
Purtând din urmă vremuri,
Un ropot de cuvinte,
Aduse pentru leac.
Un har divin spre ziuă,
Se pierde-n nemurire,
Lăsând din sânul gol,
Mugurii să-nflorească,
Iar gândul vindecat,
De taina milenară,
Aleargă spre iubirea,
Ascunsă într-un veac.
CU INIMA ÎN AŞTEPTARE
Cu inima în aşteptre,
Fulgerător în asfinţit,
Am aprins zare după zare,
Cu focul meu din aşternut.
În nopţile târzii de toamnă,
Venite pe un vechiblestem,
Speranţa parcă mă îndeamnă,
Să trezesc dorul, să te chem.
Cu inima-n agonizare,
Din vârful unui drum căzut,
Am regăsit din fericire,
În patul tău pervers şi mut.
Acum și-n ziua după mâine,
O clipă fragedă-n răzoare,
Unește inimi și destine,
Ca să răsar-armonizare.
SĂ NU MĂ MAI CAUŢI
Să nu mă mai cauţi în gând,
Să nu mă mai cauţi în vânt,
Să nu mă mai cauţi nicicând,
Nici când nu voi fi pe pământ.
Pacea mi-e floarea din glastră,
Gândul mi-e veşnic tăcut,
Culoarea din ochi e albastră
Şi poartă privirea de lut.
Rodeşti anotimpuri deşarte,
Primit-ai în inimă zări,
Dar pierzi între viaţă şi moarte,
Stări risipite în nori.
CUPRINDE-MĂ DIN GER
Cuprinde-mă din ger, mi-e frică să-l ating,
Mi-e inima mister, mi-e spiritul nătâng,
Îngheţ în asfinţit şi zarea mă pătrunde,
Mă-mpinge până unde, viata, mi te ascunde.
Noapte de noapte, nu mai pot dormii,
Grăbiţii muguri, ramuri ruginii,
Cântă iubirea noastră cu un flaut,
Un glas de înger îmi cere să te caut.
Şi trec de mări de dor, să te aştept,
Cu inima curată, îndurătoare-n piept,
Cu flori de maci în mână, copila ta cuminte,
Să îţi devin pereche, în anotimpuri sfinte.
O RUGĂ
Tic tacuri tăcute-n anotimpuri,
Voi monoton aţi devenit un tot,
Aţi pietruit o rugă peste trupuri
Şi dragostea le-aţi dat ca antidot.
Grupate stările se duc din case,
În amintiri prinse-n cusur,
Tic tacuri tăcute neîntoarse,
Amanetaţi-mi viaţa tur-retur.
RUP SINGURĂTATEA
Mi-e timpul împărţit cu gustul dulce-amar,
E socoteală clară făcută cu-n pahar,
Port simţul la dospit în tăvi de mângâiere,
Căzut în importanţa crescută la durere.
E timpul pentru coacere la ardere mai mică,
Mă-ntorc să iau o doză din arderea de frică,
Lumină şi-ntuneric căzute-n sfânt hotar,
Să rup singurătatea din gustul dulce-amar.
VIN SĂ IUBESC
În fereastră strigă speranţa la mine:
Vând noaptea pierdută pe-o iubire.
Un of mi-a zburat cu dorul în lună,
Cântând la vioară cu o singură mână.
Clepsidra se-ntoarce, speranţa revine,
În noapte mă bate un vânt nefiresc,
E dorul ce plânge în suflet la tine,
Apun către soare şi vin să iubesc.
DRAGOSTEA PIERDUTĂ
Să mori cu dragostea în minte
Sau prea târziu să te trezeşti cu ea,
E umbră, e cenuşă, e inimă amară,
Este adâncul cântarului...e, blestem,
Este ceara topită-n miez de vară,
E dragostea pierdută în tadem.
IUBIRI ÎN NOPŢI APUSE
În noapte m-ai pierdut
Din hamuri,
Zburam etern,
Pe goale ramuri,
Când a-nceput iubirea să se rupă,
Cascade de căderi,
Dansau în râpă.
Inima desena traseiele,
Uimită,
Pe-un colţişor de dor,
Uitat pe masă,
Luându-şi haina ei,
Nepreţioasă,
Se pregătea să plece de acasă.
În iarnă făcuse-i ultimul popas,
Dansând pe note siderale.
Iubirile din nopţile apuse,
S-au întors agale,
Să pietruiască toamna,
În poteci.
Pentru că primăvara va veni,
Te las ă joci cuminte.
Eu mă voi duce pe al vieţii val
Cu cel ce-mi vine mâine înainte.
LACRIMI ÎNGHEŢATE
E iarnă-n casa mea şi-n suflet îmi e frig,
Tu ţine-mă în braţe, eu să mă fac covrig
Că lacrimi îmi îngheaţă, în ţurţuri pe obraz,
Din lanţ să rupi pe masă, cu marele necaz.
Să nu se mai întindă în vatra sobei mele,
Osul să-mi încălzească prin arderea de stele,
În casa mea să fie lacrimi de bucurie,
Pentru iubirea noastră ce nu a fost să fie.
ŞIRAGURI DE FRIG
În noapte visez că-n gânduri mă strigi,
Mă pierzi repetat în gând când m-atingi,
Culori fără nume se-aşează pe suflete noi,
Să facă din stare credinţă, durere, nevoi.
Şi mormăie ceasul trăgângu-şi de ace,
În visul din noapte când vocea nu-ţi tace
Și te pierd repetat în gând când te strig.
Din timp am făcut şiraguri de frig.
SUBSTANŢA
O substanţă căzută din dorul de iubire
Îmi împrospătează speranţa;
Mai rămâne:
Să apară trupul,
Bătut de vântul nebun,
Care se tratează cu:
Arderea din soarele ce bate,
Cu raze fierbinţi,
Fără nici o milă,
Bătând în toată tevatura,
Purtată pe umerii grei,
Ai pământului,
Unde miroase,
A grindă moartă,
Din durerea coaptă,
A florilor de busuioc,
Cu gust amar
Şi culoare pierdută,
În gena grădinii pustii
Şi abandonată,
Care îşi plătise viaţa,
Prin moarte,
Plecând,
În lumea umbrelor,
Cu dorul fierbinte,
De eternitate,
Când,
M-a lăsat să văd,
Prin părul tău infinitul,
Şi prin ochii albaştri,
Substanţa căzută,
Din lacrima iubirii,
Pe care o luasei cu tine.
ÎN PATUL NEMURIRII
Cobor şi mă întorc în patul nemuririi,
Să gust din fericirea infinitului,
Chem fiecare celulă sanguină,
Pentru drumul spre tine.
Prind chemarea ta cu un zâmbet,
Din singurătătea copleşitoare
Şi abordez cuvântul apus peste noi,
Zicându-i:
Ascult şoaptele gândului tău ce mă răsfaţă cu vise
Şi mărturisesc că mă simt mai aproape de tine,
De când am coborât în patul nemuririi tale.
ÎN PATIMA DORINŢEI DE TINE
Ca să am siguranţa îmbrăţişării,
Din iubirea noastră nescrisă,
Respir clipa
Şi să armonizez în mine,
Toate gândurile tale,
Gânduri duse până în absolut.
Chem singurătatea,
O ademenesc cu dulceaţa,
Din iubirea promisă.
Rătăcesc amintirile,
În sertarul ambulant al trecutului.
Adorm în durere,
Mă trezesc în naşterea dorinţei,
Unde exisăm doar noi
Şi aştept bucuria ce urmează să o scriu.
Mă aşez în aventura ce speră îmbrăţişarea ta
Ca să te iubesc,
Cum iubeşti,
Lacrima de bucurie,
Venită pe geana însetatei finite,
Ademenită în patima dorinţei de tine.
ÎNVIEREA MEA
Am pus cununi pe lună şi luna a zâmbit,
Toţi îngerii zâmbeau şi-n zori şi-n asfinţit,
În curţi florile albe visau privind la nori
Şi ascultam un cântec de la privighetori.
Trupul mi se cufundă în drumul abisal,
În mine lumea scade pierzându-mă pe val,
Perdele de lumini mă invadau cântând,
Cu glas întunecat toţi demonii se-ascund.
În zări de mult apuse o lume am sfârşit,
Moartea e furibundă în drumul infinit,
Eu am apus în cântec şi-am limpezit păcate,
Cununi punând pe lună am înviat din moarte.
AŞTEPTÂND IUBIREA
Când timpul îşi croieşte un salt întunecos,
Prin mine trece umbra şi-ajunge pân’ la os,
Cuprind în noapte luna şi mă aprind la faţă,
La soare mă răsfăţ, în raze de speranţă.
Din aer trag energic, să mai pulsez o data,
Că timpul si pământul pe aripă ă poartă
Şi-mi rătăcesc singurătatea, petală de argint,
Prin florile bătute de-atâtea ploi şi vânt.
Iubirea-mi cântă cu steagul alb în zare,
Cu mâna-i pot cuprinde eterna ei chemare,
Aşteptasem o clipă, iubirea să apară,
Timpul să îşi croiască, aripă secundară.
DESENÂND PE CER
Nu îţi voi scrie zilnic şi nci nu te aştept,
Cu zâmbetul tăcut din gânduri mă deştept
Şi desenând pe cer tufiş de trandafiri,
M-oi ridica în slava preamarilor iubiri.
De dincolo de veacuri, să strig de fericire
Să-nalţ cuvântul care, azi, îl numesc iubire,
Din timp să cer amurgul şi lacrima din ploi,
Să văd cum mi se nasc dorinţe şi nevoi.
Şi-mprospătez o stare cândva de neîmplinit
Iar curcubeul zării să îl transform în mit,
Iubirea să îmi crească din pleoapa ta căzută,
Că te-am iubit cu foc dar nu am fost iubită.
IUBIREA TA SĂ CREASCĂ
Cu dorurile toate o noapte am urzit,
În ea am pus iubirea şi dorul de iubit
Şi ploi, şi primăveri şi veri cu tine-n minte,
S-adoarmă peste ani, iubirea mea fierbinte.
Dar te adun din lună, din razele solare,
Să-ţi dăruiesc în vis, viaţa fără hotare,
Să zbor în gând cu timpul, uşor şi liniştit
Din stele să îmi fac un lanţ. Un lanţ spre Infinit!
Lanţul să mă ridice până la Dumnezeu,
Să-mi mângâie durerea, părerile de rău.
Să mi te pună-n braţe la pieptul obosit,
Să ne iubim cum nu ne-am mai iubit.
Cu-n sân în mâna ta să te trezeşti din vis,
Noaptea de grea durere să intre la prescri.
De-atunci o primăvară să rodească,
Mergând spre infinit iubirea ta să crească.
MI-E TRUPUL SUDORI…
Cuprins de dor să stingi atâtea aşteptări,
Te pierzi în neiubire, te pierzi printre visări.
În toate curge timpul, izvorul nesecat,
Un cântec alb, tăcut, prin gândul tău curat.
Necuvântate stau iubirile apuse,
Atâtea clipe vii în infinituri duse,
Nu pot să uit, nu pot să şterg visarea,
Să-ţi calce sufletul sau poate aşteptarea.
Rămân purtată-n vânturi, mă văd într-o răscruce
Şi piatră mi-e cuvântul pe care nu-l pot duce.
Te-am căutat în anotimpul definit de stele,
Te-am căutat adesea în gândurile grele...
Pe drumuri mă urnesc să vin să te iubesc,
Cu ultimă speranţă, mă leg, mă contopesc.
Cu nopţile-ncărcate de stele printre nori,
Am obosit o clipă, mi-e trupul sudori…
PE LACRIMI DE DURERE
M-ai îndreptat spre palma necredinţei,
Azi, ţi-o trimit în sfere trecătoare,
În gând îti voi picta pe dor o mare,
Şi-n inimă voi presăra un drob de sare.
Pe margine de simţ dorinţa ţi se zbate
Deasupra ei sunt râuri de-aşteptări,
Închide ochii pierdutelor speranţe
Şi lasă drumul vieţii uitat între visări.
O linişte profundă cuprinsă de mirare
Pe ochiul de-altădat’ să te păstreze,
În vremea de afară, în timpuri efemere
Mergând împins de valuri, pe lacrimi de durere.
Întind bucăţi de timp
Întind bucăţi de timp peste privire,
Să văd iubiri cu rădăcina coaptă,
În focul candelelor parfumate,
Purtate de credinţa învăţată.
Nu-i de mirare că mai plec o data,
Cu timpul mă confrunt mereu,
Mi-e gândul obosit de slove deformate,
Cu aripi lungi, cu ciocul scurt
Si cu privirea în eternitate.
Întind bucăţi de timp peste privire,
Aceleaşi ipostaze prind continuu,
E laşitate, e dragoste, e amintire,
E slova cu aripi lungi şi ciocul scurt,
Uitate-n moarte.
Peste clipa de ieri
Nici un gând nefiresc să nu treacă prin noi
Şi nici somnul firesc să ne ducă-napoi,
Cu fiinţa în piept să trăim aventuri,
Peste umărul drept al preasfintei iubiri,
Să zrubrăm peste timp, să cântăm în tăceri,
S-adunăm fum din câmp, peste clipa de ieri.
NEBUNII DIN TRECUT
Nebunii din trecut, se întorc iar la noi,
Să ne bată cu soare, să ne bată cu ploi,
Cu amurguri căzute, peste zâmbete slute
Şi tăcerea cuminte, peste fapte oculte.
Poate că nu mai ştim, cum, să ne regăsim,
Şi-ne-apucă o frică, apoi, vrem să murim,
Cu speranţa în braţe, regăsită-n visare,
Peste munţi, peste văi, cu privirea în zare.
VINO ACASĂ
Într-o zi, pe frunte, sărut dezmierdat,
Cuprins de dorinţă, cuminte mi-a stat,
Cu vorbe duioase si maci la ureche,
Iubite, mi-ai fost o sfântă pereche.
E clipa în care din casă lipseşti
Şi-aud în urechea stângă poveşti.
Privirea mă pierde de dor în apus
Şi caută drumul pe care te-ai dus.
Respiră trecutul şi vino acasă,
Eşti poezie, eşti sarea pe masă.
Mi-e dor de-atâta dor de-amândoi,
Mi-e dor să ştergem o lacrimă-n doi.
Mă pierd în visări cu sărutul pe frunte,
Cuprins de dorinţe mă-mpinge-nainte.
Când vorbe duioase în suflet se-aprind,
Toţi macii din câmp în gânduri îi prind.
SPAIMA
În nopţile fierbinţi de vară
Nici trandafirii nu se-ofilesc,
Dorinţa mea friptă cu ceară,
Pe tine vrea să te iubesc.
Ridic cortina albă să te-ating,
Cu noaptea ce urlă, sfâşiată,
Nu eşti acolo focul să îl sting,
Iar spaima mă lasă îngheţată.
VIAŢA ARSĂ, FUMEGÂND
Să nu te duci până acolo unde, inima te pierde,
Nu îţi întinde aripi lungi, spre stele călătoare,
Nopţile-n întuneric, bezna, bat câmpii, nefiresc,
Lumini şi concubine, ţi-arată noaptea, prin fereşti.
Dorinţa-n tâmple bate, gândul piere, rămâi gol,
Sare din patul mort al sortie, dorul să ţi-l stingă,
Zburdând peste norii cenuşii, din aripi fluturând
Şi cade bătută-n vânt, cu viaţa arsă, fumegând.
CU INIMA PUSĂ PE MASĂ
Curată şi blândă mi-e inima caldă,
Fierbinte mi-e gândul căzut nefiresc.
Dorinţa din ochi mi-e albă, scânteie,
Port starea în mine, în sân de femeie.
Noaptea cu vreascuri în jar scânteind
Poartă în minte dorinţa nebună de noi.
………………
Târziu m-am trezit cu-o stare de bine,
Sub tălpi, pământul ardea cu părul vâlvoi,
Afară o ploaie, în geamuri lovea temător,
Prin zgomot, un geamăt se-aude stringent.
E ultimul act ce-ţi strigă chemarea acasă
Cu gândul fierbinte, cu inima pusă pe masă.
UN TRUP NE-AM FĂCUT
E noapte afară, lumina divină e-n noi,
Azi spiritul nostru, e sânul golaş şi vioi,
Răsare din mare un soare ce râde visând
Să crească în noi iubirea surprinsă arzând.
Se pierde din valuri trecute un sunet,
Iubirea ne strigă din piept ca un tunet,
Ne duce cu gândul trecând de văzduh,
Colindă cu spirite-nalte purtate în duh.
Când marea ne strigă din lung şi din lat,
Cu gândul şi trupul ne pierdem în pat,
Vederi de cuvinte dispar în ţărmul tăcut,
Pescari, pescăruşii, zburând ne-au văzut.
În piept astă-noapte, iubirea se-mbată,
Pescari, pescăruşii, iau dorul şi-l poartă,
În patul tăcerii, cuvântul e surd şi e mut,
Pescarii- au zburat şi-un trup ne-am făcut.
O MARE ŞI NOI
O mare pe noi fericiţi ne-a găsit,
Cu ochii luminii cuprins de zenit,
Un om în amurg şi-o floare în vânt,
Ne-aduce o voce de păsări în gând.
Azi , marea şi noi răsăriţi din cuvânt,
Pe culmea de jos trântită de vânt,
Am dus repetat , cuminte, duios,
Iubirea pe ţărmuri, din valuri, pe jos.
Când ochii albaştrii ai marii, zâmbeau,
Din cer, îngeri albi, cu drag ne priveau,
Cerând cu privirea, unui gând suveran
Să crească speranţa, pierdută prin an.
Cuprinşi de candoare, regăsiţi între acte,
Uniţi în apus, trăim răsăritul iubirii în fapte,
Lăsând să petrecă, privirea chemată în zări,
Iubind, am străpuns tecutul din vise, în stări.
CUPRINS DE PRIVIRI
Armuri de izbândă noi, marea ne-am luat
Şi-n ochi-i albaştri, cuminţi ne-am jucat,
Albastrul senin priveşte cuminte la noi,
Cu norii pufoşi şi plete lăsate şuvoi.
Azi marea se poartă pe valuri în rând,
Cu glasul ne cheamă iubirea din gând,
Iar zorii dansează la ultimul cant,
Că marea şi ţărmul; armură ne sunt.
Când valul se sparge pe ţărmul curbat,
Se spulberă teama din sân de bărbat,
Visând peste mări, tresari din simţiri,
Mă strângi cu aripa, cuprins de priviri.
Pe aripa de pace
O lacrimă şi cerul ţin apele din cânt
Şi-o pasăre-şi-întinde o limbă de argint,
Privind în lung şi-n lat, apus şi răsărit,
Să simtă valul vieţii pe care a venit.
Se leagănă agale o umbră pe pământ,
Sub arborii desculţi, sub braţul unui vânt,
Iar lacrima şi cerul se pleacă legănând,
Cu apele căzute-n avale fremătând.
În zumzetul pădurii, se prind pe rând copacii,
De roiuri de albine, de fluturi aurii,
Cerând să cadă cerul, pe aripa de pace,
În universuri care, mai pot să ne împace.
SĂ PUNEM DORUL DEOPARTE
De dor aş purta o lume pe umerii mei
Şi-aş duce departe şi floarea de tei,
Aş merge la lună, aş merge la soare,
Să cer de la stele, o sfântă-nterbare.
Cuminte-aş alege trei raze de zori,
S-aşez peste umeri cuprins de culori,
Cu arderea-n suflet să trec peste zare,
Să cer din Luceferi o sfântă-ntrebare.
Pe drum să m-aşez şi vânt să culeg,
Răspuns la-ntrebări să pot să aleg,
Din lună, luceferi din stele şi soare,
Să picure-n taină o blândă-ntrebare.
Iar tu să te-ntorci cu-o simplă privire
Şi ochii albaştri să-ţi fie eternă sclipire.
Cuprinsă în dorul din focul iubirii deşarte,
Îţi cer să revii, să punem dorul deoparte.
CÂND INIMA PLÂNGE
Când inima plânge din lacrimă-i sorb
Şi-aștept să mă vezi cu ochiul tău orb,
S-atingi cu iubirea, trăirea din noi,
Să legi anotimpuri cu părul vâlvoi.
Şi noaptea să fie o noapte de vis,
În zori să mă scol în templul promis,
Prin ziuă să umblu cu talpa-nisip,
Să urc în iubire și-n brațe să-i țip.
Şi cer de la soare trei raze de flori,
Să număr iubirea în mii de culori
Și lunii să-i fac seminluni între acte
Să-mi mângâie dorul născut într-o noapte.
REGAL PREGĂTIT
Se tulbură viața ca apa în pântec,
Purtată de valul ce-i scrie un cântec.
Se duc în avale semințe zvârlite din flori,
Să-și lase mireasma plăcută-n culori.
Pescarul e bun pescăruș cu cioc ascuțit,
Ce-nfige-n dorințe un vârf de cuțit,
Și-i scoate afară bogata iubire eternal,
Lasând-o să plângă cu fața în pernă.
Regal pregătit e dansul acesta din cânt,
Lăsat să vâneze pe val cu valsul în vânt,
Purtat de dorința ce viața îmi fură,
Aruncă durerea nascută; din gură în gură.
PE O PLAJĂ
Mă duci cu iubirea-ntr-o noapte pe plajă
Să port în privire o singură vrajă.
Când luna răsare şi stele se scaldă în mare
Îmi pui pe nisip, iubirea ce-o port, la-ncercare.
Pe țărmul întins, în zare... Se plimb-o sirenă,
Trei valuri se sparg în rochia-i cu trenă,
Din lună o rază o bate pe umăr,
Cuvânt din cuvânt îmi cere să-i număr.
Te arunci peste mine și ochii îmi sar,
Dar văd o lumină și-al mării hotar,
Mă cheamă la dânsa cu-n deget, noroc,
O prind de un brat și-i intru în joc.
O VIAŢĂ ÎN DOI
Dacă aş putea ascunde dorul de tine,
Iubirea aş strânge-o pe fir într-un ghem
Și-aş merge agale, pe drumuri de bine,
Ştergând al tău nume, uitând să te chem.
Departe eşti azi dar gândul îmi fuge la tine,
Pe aripi de nor, pe fulgii de nea, pe stropii de ploi,
El cere iubirea de ieri, visată, în ziua de mâine,
Eu vreau să te-ntorci, vreau viaţa, s-o ducem în doi.
LASĂ-ŢI DORINŢA ÎN SUFLET
Lasă-ţi dorinţa în suflet ca-n zumzet de roi,
Pe valsul iubirii trecută şi marea din noi
Şi adună din şoapte cuvinte cu paşii tăcuţi,
Cu dorul secat culege rouă din norii căzuţi.
Eu plec nevăzută prin gânduri uitate firesc,
Cobor copertina şi-n zâmbet de lună iubesc,
Ţi-aşez la vedere zale de strigăt fierbinte
Şi-arunc râu-n soare să mă facă părinte.
Iubirea te duce de braţ cu valuri de vânt,
Cu zodia ta şi dor adâncit prin pământ,
Mirajul mă prinde de mână cu sabia firii
Şi-ascult din ureche trei vorbe ca mirii.
M-aplec la pământ sărutul din frunte să-i fur,
Din marginea lumii-mpletite cu ochii din jur,
Rup poarta sculptată, dintre mâine şi ieri,
Cu praznicu-n minte, ce-a pătruns nicăieri.
PE LIMBA POEMELOR
M-au strivt privirile domnului meu,
Prin zilele crescute cuminţi,
Pe limba poemelor înfrigurate,
Când arderea spiritelor noastre s-a stins.
Sub razele lunii mi-a prins mâna
Şi-am mers la pas pe crude dureri,
Prin carnea friptă de focul aprins,
Din sânge clocotind,
Ca soiul bun de vin când m-a îmbătat,
Pe limba poemelor,
Culese de pe trepte înalte,
Unde balsamul cuvintelor,
A lăsat parfum cu esenţă de dor
Şi gust neterminat în speranţa ocultă,
Venită pe fereastra între-deschisă.
ÎN BRAŢE SĂ-ŢI STAU
În braţe să-ţi stau pe creştet de cer,
E crezul iubirii în care mai sper,
Sărutul să-ţi fur şi gândul din noapte,
Iubirea să crească în focul din şoapte.
Şi dorul să-ţi vină când numeri la stele,
Vărsând peste mine nestinsul din ele,
Pe pat de luceferi s-aşezi aşternutul,
Pe buzele mele-nsetate sărutul.
În braţe să-ţi stau cu-aduceri aminte
Şi trupul s-atingi cu dulci jurăminte,
Pe cântecul păcii în tonul calin
Şi-n crezul iubirii eu sper să te ţin.
ÎNTOARCE-TE
Întoarce-te astăzi la viaţa,
Ce mâine vrea să mă ascundă,
Nu prinde-n palme bine faţa,
Iubind în taină o secundă.
Din inimă să mă pătrunzi
Împins de dor la altă stare,
Cu dragoste să îmi ascunzi
Viaţa în alte de buzunare.
În piept port preţul fericirii,
Scăldat cu două, trei cuvinte,
Lăsat în plata adormirii,
Te ţine-n calea ta cuminte.
Frumos ar fi ca viitorul
Să îi de-a inimii putere,
Iubirii să nu-ţi simtă dorul
Ori să regret fără durere.
O CLIPĂ
O clipă-n haina vieţii, am fost până la stele,
O clipă, încercată ca mari şi vechi castele,
Dar clipa ma ferit de coasa cu ninsori şi vânt,
Prin setea de iubire cu aură-n cuvânt.
Fluvii de îndurare spălatu-mi-au în cântec,
Clipele îndesate de patimă în pântec,
Că făr’ de grabă, cu pasu-mi au trăit
Şi mi-au trezi în suflet, speranţa cea grăit:
Ce scurt mi-e drumul călător dus pe cărarea vieţii !
Ce gânduri înecate-n dor înoată-n zorii dimineţii !
E parcă alergare-ndoliată, spre un venit, trecut,
Ce joacă clipa vieţii-ntoarse, ce nu s-a petrecut.
Ţin haina în corset, când fulgeră şi tună,
Când frigul meu se joacă, c-o mână de furtună
Și sparg oglinda vieţii spre infinitul Univers,
În zilele durerii scrise din vers în vers.
VISÂND
Mă duc în amintirile din vis,
Din visul meu întors pe dos,
Iubirea pură ca floarea de cais,
Mă încântă cu glas armonios.
Mă ciubăresc în gsturi blânde,
Trag pleoapa să mă învelesc,
Iubirea-mi dă simţiri profunde
Şi-ţi spun în taină - Te iubesc.
Închin la masă un pahar,
Pahar cu dragoste-n destin,
Eu cred că am primit în dar,
Iubirea dintr-un soi divin.
Mă-mbrac cu tine peste noapte,
Din clipe de cleştare vrei să bei
Şi ne iubim cu foc în noapte,
Mai înfloriti ca florile de tei.
NOI DOI
Noi doi mergeam pe mii de-alei,
Cu dragostea prinsă-n speranţă,
Unde ningea cu florile din tei,
Prin zilele trecute-n ignoranţă.
Noi doi urcam nemăsurat,
Spre steaua din smaraldele fiinţei,
Unde un gând necenzurat,
Rupea neiertător forma credinţei.
Noi doi râdeam în visu-nchis
Unde demult melancolia,
Îşi lasa ochiu-ntre deschis,
La braţ cu-armonia.
Noi doi am alergat prin fum,
Unde dragostea-i mută,
Din rouă am fi luat parfum,
Dar zorii se asmută.
Noi doi am aţipit de dor,
Unde s-a născut marea,
În gând ea ne-a strigat uşor
Şi ne-a furat visarea.
AZI MÂINILE ÎMI FRÂNG
Azi mâinile îmi frâng,
Azi cerul a plecat,
Azi praful nu-l mai strâng,
Din stele cu păcat.
Păcatul lor de moarte,
Păcat de ne-ascultare,
Păcat ce le trimite,
În altă şi-altă zare.
Ce gol e sentimentul!
Ce gol e cerul gol!
Azi am plecat cu gândul,
Ca glonţul din pistol.
Nimic nu mă animă,
Nimic nu mai găsesc,
În poezie rimă,
Nu pot să potrivesc,
Cerul e dezbrăcat,
Azi cerul vieţii mele,
Departe s-a mutat ,
Durerile-i sunt grele.
Se simte cum vibrează,
Cu Domnul său de viaţă,
Domnul îl înrămează
Şi-i mai dă o speranţă.
Îl face Univers,
De gât i-agaţă stele,
Iar eu din vers în vers,
Agăţ rimele mele.
SUNT FLACĂRA DIN
CONTOPIRE
În ochii tăi sunt un smarald,
Sunt zâmbetul iubirii cald,
Sunt chip de lut la orizont,
Sunt Soarele văzut la front.
Sunt anotimpul prelungit,
Sunt trup de ram înmugurit,
Sunt roua nopţilor visate,
Sunt candelă printre păcate.
Sunt fir de dor purtat de-un nor,
Sunt aripa plecată-n zbor,
Sunt drum pe margini colorat,
Sunt alb din albul tău visat.
Sunt timp căzut între altare,
Sunt fiica-naltelor hotare,
Sunt geamănul din ochiul tău,
Sunt înger coborât în hău.
Sunt viitor și sunt iubire
Sunt flacara din contopire.
UN COLŢ DE STEA
Un colţ de stea visa căzut.
Fereastra-n vis îl sprijinea,
Amanetat pe-un chip de lut,
Mă mângâia şi mă iubea.
Un colţ de stea visa căzut,
În ierni târzii şi străvezii
Şi-mi pregătea un aşternut,
Prin neaua de peste câmpii.
Un colţ de stea visa căzut,
Pe-o aripă de gând furat,
Năvalnic, trist şi decăzut,
Cu-n fir de dor m-a alintat.
Un colţ de stea visa căzut,
Pe gândul ridicat la cer,
Din lutul meu nedesfăcut,
I-am dat o mână de mister.
Un colţ de stea visa căzut,
La îngerul cu umăr blând,
Îmi amintesc că m-a văzut,
Pe drum de frica lui urlând.
Un colţ de stea visa căzut,
Pe cerul meu pentru-a clipi,
Îmi amintesc că am văzut
Că în veci nu-l voi dezlipi.
-->
Răspunsuri