Desenând pe cer

Te simt oriunde-ai fi, în clipa mea

 

Eu ţi-am jurat în versuri, veşnicie,

În versuri, ţie, eu m-am dăruit,

Sărutul sfânt, e stins de-o nebunie,

Tu, ai uitat în noapte să mă fi iubit.

 

Cât de uşor spre tine, mă avânt,

Te simt oriunde-ai fi, în clipa mea,

Plutesc prin norii grei de vânt,

Fragilă ca un fulg de nea.

 

Noi răsăriţi am fost din mica stea,

Ea lumina întregul infinit.

De ce te risipeşti în iarna asta grea?

De ce irepetabilul sfârşit?

 

Azi împotriva firii şi mâine-n infinit,

Din mâna ei, iubite, ne-a întins o plasă,

Să ne iubim frenetic şi să-ţi fi amintit,

Că trebuia demult, să fiu de tine-aleasă.

 

La sânul ei, cuminţi noi alergam,

Dar tu astăzi, nu îţi aduci aminte,

Că ameţiţi de dragoste, strigam

La mama, preabun şi sfânt părinte.

 

Eu sunt a ta acum sau poate sunt,

Poate că sunt aici, eterna nimănui,

Dar de mă rătăceşti, în dorul tău mărunt

Mă simt străină şi iarăşi plec hai hui.

 

Atât îţi cer: gustă-mă cât mai vreau

Şi minte să mă ţi, noaptea să strigi de dor,

Din veşnica dorinţă a mamei, să îţi dau

Iar pentru infinit să îţi devin izvor.

 

Izvor de iubire profundă să apară,

În tine izvorul veşnic împlinit,

În inima noastră, o clipă să ne ceară,

Să ne ofere mâine, drumul infinit.

 

Vreau mama noastră să ne vadă

Şi-n pântece atunci să-i crească

Atâtea stele-n mii şi mii grămadă

În patria noastră cerească.

 

Să-mperecheze stele de argint,

Dansând o horă-n jurul nostru

Şi ca-ntr-un veşnic legământ,

Să devenim un astru.

 

 

 

Vreau să mă simţi

 

Vreau să mă simţi la pieptul tău iubite,

Că dorul m-a purtat în versurile toate,

Să-ţi aminteşti că eu aștept cuminte,

Din clipa mea de vise...hai, mă scoate.

 

Să-mi dai o sărutare şi iarăşi altele neîncetat,

Să-ţi aminteşti că luna, martor nouă ne-a stat,

Când peste noaptea minţii, iubind… m-ai sărutat,

Dar ai plecat în lume, uitând să-mi fi bărbat.

 

Eu mă gândesc la tine în orice dimineaţă,

Că dorul mă îmbată cu vise de speranţă,

Iar soarele-arzător îmi strigă-n faţă,

Numindu-ţi ţie frica; netrebnica substanţă.

 

Te-am căutat

 

Te-am cutat în gându-mi atât de ostenit

Şi cântăreşti mai mult ca piatra de granit,

În drumul tău te-ai dus, lăsându-mi zarea toată,

Cu aripile-ntinse, toţi vulturii-mi dau roată.

 

Aş vrea să îmi răsari din noul asfinţit

Şi inima să-ţi bată din spiritul sfinţit,

Să-mi dai puterea vieţii, căzută în avale,

Cu pace şi lumină, să faci întoarsă cale.

 

Curaj să-i dai privirii, s-atingă visul meu,

Vino pe colţ de stele, purtate de un zmeu,

Să îmi redai iubirea şi flori din iarmaroc,

Mirosul primăverii şi-o rază din noroc.

 

Te-am chemat

 

Te-am chemat peste timp să mă duci în văzduh,

Să îmi spui la ureche vreo trei vorbe de duh,

Cu o mână să ceri glasul meu să îţi cânte calin,

Peste timp te-am chemat să îmi fi un reper opalin.

 

Am vibrat, am vibrat, până n-am mai fost eu

Şi-am visat, am visat, că eram Dumnezeu,

La o poartă ca visul, m-am topit peste timp,

De mă cauţi vreodată, să te uiţi şi-n Olimp.

 

 

 

Îţi simt iubirea ta

 

Îţi simt iubirea ta pe braţe cum se-aşează,

La un trecut întreg şi-un viitor visează,

Eu nu las nepăsarea, să mă cuprindă iară,

Ca viaţa de-aici, nimic să îmi mai pară.

 

Am aşteptat o clipă, întinsă, cât un veac,

Ai apărut, mă bucur, nu mai am nici un leac,

Fiinţă nesfârșită, venim din univers,

Dar iată-mă că azi, vorbesc cu tine-n vers.

 

Ştiam cum ştiu şi-acum, că-ţi place poezia,

Că îmi umpleai fiinţa, cu toată armonia,

În versuri îmi vorbeai, în şoaptă la ureche,

În universul nostru, când îţi eram pereche.

 

Of! Câtă fericire în spirit am simţit,

Atunci dar şi acum că mi te am iubit,

Îi mulţumesc din nou Cel căruia Te-a dat,

În univers şi-aici mie să-mi fi bărbat.

 

Privirea ta reflectă, în ochii mei căprui,

Am fost uniţi acasă şi te rog să-mi rămâi,

Cu tine viaţa asta, eu o trăiesc din mers,

Dar deschizând fereastra, plecăm în univers.

 

Acolo casa noastră, e tristă  ca o șoaptă,

Copiii noştri, ştiu că ne iubim și-aşteaptă,

Ca bucuria lor să fie făcută pe deplin,

Iubitul meu, eu  ţie o viaţă  mă  înclin.

 

 

Perfectă  oglindire

 

Am coborât iubirea în spirit şi-n simţire,

Iar noi ne-am întâlnit pe-o aripă de drum,

Am devenit cu tine perfectă oglindire,

Trăind de-atunci iubirea dată cu parfum.

 

Eu m-am lăsat cuprinsă de braţele iubirii

Şi am zburat cu tine către albastrul infinit,

De-acolo am văzut, căderile  făpturii,

Ce devenise-n taină, demonic de gândit.

 

Atât balsam de frică, somnul  mi l-a pândit

Şi-am adormit profound,ca frigul morţii-n rând,

În braţe tu m-ai strâns, perfect ne-am oglindit,

Şi luminăm pe cer, cu dragostea în gând.

 

 

 

Azi mă pierd haotic

 

Nu vreau să mă fac ne-nţeleasă

Şi nici să-ţi pierzi al vieţii timp,

Doar vreau să îmi arăţi că-ţi pasă,

Că azi mă pierd haotic ca Olimp.

 

Că plec în vânt cu gândul rătăcit

Şi  pierd din noţiunea vieţii raţiunea,

Că îmi las părul liber despletit,

Iar de acolo se schimbă viziunea.

 

Că doar o vezi cum înteţeşte focul

Ca să-şi observe drumul bun venit,

Verifică dacă cumva norocul,

Cunună-n păr îi prinde fericit.

 

Şi-ademenit la sânul ei copt de iubire,

N-ar vrea s-adormi ca pruncu-ndestulat,

Ar vrea lucid, să-i dai de ştire,

Tot ce-a trecut cu noaptea neaflat.

 

Nu vreau să fiu neînţeleasă

Şi nici să-ţi pierzi al vieţii timp,

Doar vreau să îmi arăţi că-ţi pasă,

Că azi mă pierd haotic ca Olimp.

 

 

Copilul  neastâmpărat

 

Iubite ia tu copilul neastâmpătat din minte

Şi du-l la capăt de pământ sau pân’ la răsărit,

Acum sau mai târziu, el nu va sta cuminte,

O să îi ardă-ntr-una, de joacă şi iubit.

 

Amăgitor prin gânduri îți umblă uneori

Şi-ţi sulberă puterea ce ţine a ta cale,

Mai limpede ca apa, ca cerul fără nori,

Îti ia din forţa vietii, prin jocurile sale.

 

Permis în inimioară, copilului i-ai dat,

Stă cuibărit acolo, ca-n sânul casei sale,

Prin gândurile toate, de-odată ţi-a intrat

Şi-ţi răscoleşte mintea, cu jocuri prea banale.

 

Cu zâmbetul te-ntoarce, prin amintiri uitate,

Pierzând prezentul, ce tocmai te-a aflat,

Trăirile-ţi revin dar sunt alambicate,

Scoate copilu’ afară şi nu fi supărat.

 

Apucă-l de-o aripă, trezeşte-l binişor,

Aşează-l pe pământ şi zi-i să te privescă,

Oferă-i  o speranţă, speranţa ta de dor,

Tu spune-i că e mare și vrei să te iubească.

 

 

 

Am păcură-n privire

 

Am păcură-n privire din ochii tăi albaştri,

Că am cules poveştile din dorul tău nebun.

Am adormit toți anii…  pierzându-se șihaştri,

Unde-aș putea din spirit dorul să-l mai pun !

 

Şi am visat trei păsări de pradă, călătoare,

Că-mi tot pândeau poveştile căzute-n dor,

Zburau cântând, visând, că mă arunc în soare,

Dar s-au pierdut în zare, sperând că am să mor.

 

Visam că sângele, fierbe în piept iubirea,

Că lumea jumătate, am pierdut pe drum.

Un vis cu aripi roşi, mi-a furat privirea

Şi-am obosit să caut, farmecul din parfum.

 

Am să te chem în noaptea viselor vrăjite,

Să vii să-mi dai din dragoste inima toată,

Spre cerul vieţii, cu tine o să zbor iubite,

Simt ochiul trist şi negru dar te asteptă.

 

 

Tu, elixirul veşnic

 

Tu, elixirul veşnic al dulcei mele şi iubite patimi,

Altarul vieţii fă-te şi gândurile şfară-mi,

Nesaţ de tine şi iubire nesfârşită să-mi rămâi,

Iubirea mea din veşnicie, iubirea mea dintâi.

 

O coală de hârtie rămas-a iar nescrisă,

Încă o poezie, orfană, a fost de fapte stinsă,

La mine te-ai gândit şi timpul l-ai oprit în loc,

L-ai dedicat iubirii şi mi-ai intrat în joc…

 

Netot a fost destinul şi crudă soarta vieţii, rea,

Ai plâns amarul tainic ce inima-ţi rănea,

Ai devenit esenţă, în cântec de vioară,

Dacă te gust, eşti ca o dulce primăvară.

 

 

Îndrăgostită

 

Îndrăgostită de poetul sufletului meu,

Am mers cu anii peste timp în braţe,

Atât am vrut să îl întreb şi eu,

Dacă iubirii mele-i dă speranţe?

 

Şi obosit de-atâta nenădejde,

A adormit pe sânu-mi dezvelit

Şi a simţit în vis cum arde,

Cum arde-n focul veşnic neoprit.

 

De-atâta dor la el m-a chemat gândul

Şi peste anii amneziei am trecut,

El îşi dorea să înteţească focul,

Apoi de drag îşi împletea norocul.

 

Preabun şi nesfârşit de darnic,

Îşi lasă aripile blânde peste trup,

Îmi cere într-un fel ironic,

Din mâna dreaptă sau stângă să îi rup.

 

Doreşte să împartă azi cu mine,

Trupul căzut în trainică-amorţire,

Strigând, ţipa singurătatea-n sine,

Căzută şi ea, în patul de-adormire.

 

Îndrăgostită de poetul sufletului meu,

Am mers cu anii peste timp în braţe,

Atât am vrut să îl întreb şi eu,

De ce iubirii mele, el ia dat speranţe?

 

Privea tăcut, cu aripi blânde, despletite,

Iubirea l-a găsit târziu în asfinţit,

Mi-ancredințat, cu dulci cuvinte,

Asemenea pe mine, tot timpul m-a iubit.

 

Şi-a vrut să-i dăruiesc o sărutare,

O sărutare şi-o slovă de iubit

Şi-a întins aripile şi a plecat în zare,

Spre răsărit sau… înspre asfinţit.

 

În colţ de pribegie

 

Ai vrut să fi ca orice om,

N-ai reuşit distinse domn,

Netot, neghiob, a fost destinul,

Dar împărat l-a făcut chinul.

Ai tot fugit de orice om

Şi ţi-ai făcut cuibar în pom,

Cerul să-ţi fie-nvelitoare,

Pământul, patul sub picioare.

Puteai să fi ca fiecare om,

Dar ai cotit pe un alt drum,

Firul iubirii-ai rupt din armonie,

Ca să-l repari în colţ de pribegie.

 

 

Rezonanţă

 

Amiaza unei zile de toamnă

Acoperită cu albastrul infinitului,

Îmi vibrează trupul şi-l domină,

Până la rezonanţa absolutului.

 

Şi merg pe calea viitorului,

Înot ca-ntr-un imens acvariu,

Cu tine locatar provizoriu,

În altă dimensiune a timpului.

 

 

 

Paşii din praful iubirii

 

Număr paşii din praful iubirii,

Sunt infinit de mulţi plecaţi,

Aleargă astăzi împotriva firii

Şi-mi par armonic dezolaţi.

 

Eu rezonez cu ei de-atâta depărtare

Şi-arunc speranţa-ntr-un pantof,

Ea mă priveşte cu zâmbete amare

Şi-nobilează şansa, teribilului of.

 

Atâtea orizonturi de uitare,

Căzute dintr-un număr infinit,

Au ocupatii triste şi bizare,

Taranspuse-n voia bunului sfârşit.

 

Prin ele trec să număr paşii,

Aliniaţi îi văd pe defileu,

Fii copiilor şi toţi urmaşii,

Se repetau prin mine dar şi eu.

 

Mi-e sete de plăceri

 

Cu tristeţe văd că anii mi se duc,

Plăcerile visate, n-o să le apuc,

Car povara omului sărăcăcios,

În faţa iubirii, mă aplec duios.

 

Mi-e sete de plăceri, mi-e dor de iubire,

Sunt nopţi în care, le visez în neştire

Însă, fericirea e demult închisă,

Dragostea învinsă, de frică-i ascunsă.

 

Afară plouă cu stropi repezi şi tuna,

Stropii-n şiruri azi, se ţin de mână

Şi îmi răscolesc tardiv amintirile,

Să-mi dezmeticeasă din nou simţirile.

 

Unde să mă ascund, ca să fug de mine!

Nu mai vreau să fiu, cu el sau cu tine,

Iubirea mi-a fost, prea greu s-o înlătur,

Şi-acum pe nori, eu cu mine mătur.

 

 sursa foto-necunoscută-media online

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->