RUP SINGURĂTATEA
Mi-e timpul împărţit cu gustul dulce-amar,
E socoteală clară făcută cu-n ciobit pahar,
Port simţul la dospit în tăvi de mângâiere,
Căzute-n importanţa crescută la durere.
E timpul pentru coacere la flacără mai mică
Mă-ntorc să iau o doză din arderea de frică
Lumină și-ntuneric căzute-n sfânt hotar
Să rup singurătatea din gustul dulce-amar.
VIN SĂ IUBESC
În freastră strigă speranţa la mine:
Sânt noaptea pierdută pe-o iubire.
Un of mi-a zburat cu dorul în lună,
Cântând la vioară cu o singură mână.
Clepsidra se-ntoace, speranţa revine,
În noapte mă bate un vânt nefiresc,
E dorul ce plânge în suflet la tine,
Apun către soare şi vin să iubesc.
DRAGOSTEA PIERDUTĂ
Să mori cu dragostea în minte,
sau prea târziu să te trezeşti cu ea,
e umbră, e cenuşă, e inimă amară,
este adâncul cântarului, bluestem,
este ceara topită în miez de vară,
e dragostea pierdută din tandem.
IUBIRI DIN NOPŢI APUSE
În noapte mai pierdut
din hamuri,
zburam etern
prin goale ramuri,
când a-nceput iubirea să se rupă,
cascade de căderi,
dansau în râpă.
Inima desena traseiele,
uimită,
pe-un colţişor de dor,
uitat pe masă,
luânduşi haina ei,
nepreţuită,
se pregătea să plece de acasă.
În iarnă făcuse-i ultimul popas,
dansând pe note siderale,
iubirile din noptile apuse,
se întorc agale,
să pietruiască toamna,
în poteci.
Pentru că primăvara va venii,
te las să joci desenul în amonte,
eu mă voi duce pe-al vieţii val,
cu cel ce-mi vine mâine înainte.
LACRIMI ÎNGHEŢATE
E iarnă-n casa mea şi-n suflet îmi e frig,
Tu ţine-mă în braţe, eu să mă fac covrig,
Că lacrimi îmi îngheaţă, am ţurţuri pe obraz,
Din lanţ rupe-mi pe masă, cu marele necaz..
Să nu se mai întindă în vatra sobei mele,
Osul să-mi încălzească cu arderea de stele,
În casa mea sa fie lacrimi de mare bucurie,
Pentru iubirea noastră ce nu a fost să fie.
NIMIC SĂ NU-MI SCRII
Azi mă pierd încet printre gânduri pustii,
Nimic nu-ţi mai scriu, nu vreau să revii,
Cu noaptea mă duc, în gânduri deşarte,
Licoarea iubirii, mă-mbată din carte.
Frumoşi am mai fost în zile apuse, cu bine,
Iubite, ciocneşte paharul uitării cu mine,
Complici să rămânem pe drumuri pustii,
Nimic să nu-ţi scriu, nimic să nu-mi scrii.
ŞIRAGURI DE FRIG
În noapte visez că-n poartă mă strigi,
Mă pierzi repetat în gând când m-atingi,
Culori fără nume se-aşează pe suflete noi,
Să facă din stare credinţă, durere, nevoi.
Şi sforăie ceasul trăgându-şi de ace,
În visul din noapte şi vocea îți tace,
Te pierd repetat cu gândul te strig,
Din timp am făcut şiraguri de frig.
SUBSTANŢA
O substanţă căzută din dorul tău de iubire
îmi împrospătează speranţa
mai rămâne să apară trupul bătut de vântul nebun
care se tratează cu arderea din soarele ce bate cu raze fierbinţi
fără nici o milă
batând în toată tevatura purtată pe umerii grei ai pământului
unde miroase a grindă arsă din durerea coaptă a florilor de busuioc
cu gust amar şi culoare pierdută în frigul din geana grădinii pustii
şi abandonată care îşi plătise viaţa prin moarte
plecând în lumea umbrelor cu dorul fierbinte de eternitate
când ma lăsat să văd prin părul tău infinitul
şi prin ochii albaştri
substanţa căzută din lacrima iubirii
pe care o luasei cu tine.
ÎN PATUL NEMURIRII
Cobor şi mă-ntorc în patul nemuririi
să gust din fericirea infinitului
chem fiecare celulă sanguină pentru drumul spre tine
prind chemarea ta cu un zâmbet din singurătatea copleşitoare
abordez cuvântul apus peste noi zicâdu-i :
Ascult şoaptele gândului tău ce mă răsfaţă cu vise
și mărturisesc că mă simt aproape de tine
de când am coborât în patul nemuririi tale.
ÎN PATIMA DORINŢEI DE TINE
Ca să am siguranţa îmbrăţişării din iubirea noastră nescrisă
respir clipa să armonizez în mine toate gândurile tale
gânduri duse până în absolut
chem singurătatea
o ademenesc cu dulceaţa din iubirea promisă
rătăcesc amintirile în sertarul ambulant al trecutului
Adorm în durere
mă trezesc în naşterea dorinţei unde existăm doar noi
şi aştept bucuria ce urmează să o scriu
mă aşez în aventura ce speră îmbrăţişarea ta
ca să te iubesc cum iubeşti lacrima de bucurie
bucuria venita pe geana însetatei fiinţe
ademenită în patima dorinţei de tine.
ÎNVIEREA MEA
Am pus cununi pe lună şi luna mi-a zâmbit,
Toţi îngerii priveau şi-n zori şi-n asfinţit,
În curţi florile albe visau privind în zări
Şi ascultam un cântec de la preivighetori.
Trupul mi se cufundă în drumul abisal,
În mine lumea scade, pierzându-mă pe val,
Perdele de lumini mă invadau cântând,
Cu glas întunecat toţi demonii se-ascund.
În zări demult aspuse o lume am sfârşit,
Moartea e furibundă în drumul infinit,
Eu am apus în cântec şi-am limpezit păcate,
Cununi punând pe lună am înviat din moarte.
AŞTEPTÂND IUBIREA
Când timpul îşi croieşte un salt întunecos,
Prin mine trece umbra şi-ajunge și la os,
Cuprind în noapte luna să mă aprind la faţă,
La soare mă răsfăţ în raze de speranţă.
Din aer trag energic, să mai pulsez o data,
Că timpul şi pământul pe aripă mă poartă
Şi-mi rătăcesc singurătatea, petală de argint,
Prin florile bătute de-atatea ploi şi de vânt.
Iubirea-mi flutură cu stragul alb în zare,
Cu mâna-i pot cuprinde eterna ei chemare,
Aşteptasem o clipă iubirea mea s-apară,
Timpul să îşi croiască, aripă secundară.
DESENEZ PE CERURI
Nu îţi voi scrie zilnic şi nici nu te aştept,
Cu zâmbetul tăcut, din gânduri mă deştept
Şi desenez pe ceruri tufiş de trandafiri
Să mă ridice-n slava prea-marilor iubiri.
De dincolo de veacuri, să strig de fericire,
Să’nalţ cuvântul care, azi îl numesc iubire,
Să cer din timp amurgul şi lacrima din ploi,
Să văd cum mi se nasc, dorinţe şi nevoi.
Să-mprospătez o stare cândva de ne-mplinit
Şi curcubeul zării să îl transform în mit,
Iubirea să se nască din pleoapa ta căzută,
Că te-am iubit cu foc dar nu am fost dorită.
IUBIREA TA SĂ CREASCĂ
Cu dorurile toate, o noapte am urzit,
În ea am pus dorinţa şi dorul de iubit
Şi ploi şi primăveri şi veri cu tine-n minte,
S-adormă peste ani iubirea mea fierbinte.
Dar te adun din lună, din razele solare,
Să-ţi dăruiesc în vis, viaţa fără hotare,
Să zbor în gând, cu timpul uşor şi liniştit,
Din stele să îmi fac, un lanţ spre infinit.
Lanţul să mă ridice, până la Dumnezeu,
Să-mi mângâie durerea, părerile de rău,
Să mi te pună-n braţe, la pieptul oboist,
Să ne iubim, cum nu ne-am mai iubit.
Cu-n sân în mâna ta să te trezeşti din vis,
Noaptea grea de durere să intre la prescris,
De-atunci o primăvară din uşă să rodească,
Mergând spre infinit iubirea ta să crească.
MI-E TRUPUL SUDORI…
Cuprins de dor să stingi, atâtea aşteptări,
Te pierzi în neiubire, te pierzi printre visări
Şi-n toate curge timpul, izvorul nesecat,
Un cântec alb, tăcut, prin gândul tău curat.
Necuvântate vor rămâne, iubirile apuse,
Atâtea clipe vii, în infinituri duse,
Nu pot să uit, nu pot să şterg visarea,
Să-ţi calce sufletul aprins sau poate aşteptarea.
Rămân purtată-n vânturi, mă văd într-o răscruce
Şi piatră mi-e cuvântul pe care nu-l pot duce.
Te-am căutat în anotimpul definit de stele,
Te-am căutat adesea în gândurile grele..
Pe drumuri mă urnesc să vin să te iubesc,
Cu ultimă speranţă mă leg, mă contopesc,
Cu nopţile-ncărcate de stele printre nori,
Am obosit o clipă, mi-e trupul sudori…
PE LACRIMI DE DURERE
M-ai îndreptat spre palma necredinţei,
Azi, ţi-o trimit în sfere trecătoare,
În gând îti voi picta pe dor o mare
Şi-n inimă voi presăra un drob de sare.
Pe margine de simţ, dorinţa ţi se zbate,
Deasupra ei sunt râuri de-aşteptări,
Închide ochii pierdutelor speranţe
Şi lasă drumul vieţii, uitat între visări.
O linişte profundă cuprinsă de mirare,
Pe ochiul de-altădat’ să te păstreze,
În vremea de afară, în timpuri efemere,
Mergând împins de valuri, pe lacrimi de durere.
ÎNTIND BUCĂŢI DE TIMP
Întind bucăţi de timp pier cu-o privire
Și văd iubiri cu rădăcina coaptă,
În focul candelelor parfumate,
Purtate de credinţa învăţată.
Nu-i de mirare că mai plec o data,
Cu timpul mă confrunt mereu,
Mi-e gândul obosit de slove deformate,
Cu aripi lungi, cu ciocul scurt.
Si cu privirea în eternitate.
Întind bucăţi de timp cu o privire,
Aceleaşi ipostaze prind continuu,
E laşitate, e dragoste, e amintire,
E slova cu aripi lungi şi ciocul scurt,
Uitate-n moarte.
PESTE CLIPA DE IERI
Nici un gând nefiresc să nu treacă prin noi
Şi nici somnul firesc să ne ducă-napoi,
Cu fiinţa în piept să trăim aventuri,
Peste umărul drept al prea-sfintei iubiri.
Să zrubrăm peste timp, să cântăm în tăceri,
S-adunăm fum din câmp, peste clipa de ieri.
NEBUNII DIN TRECUT
Nebunii din trecut, se întorc iar la noi,
Să ne bată cu soare, să ne bată cu ploi,
Cu amurguri căzute, peste zâmbete slute
Şi tăcerea cuminte, peste fapte oculte.
Poate azi nu mai stim cum sa ne regăsim,
Ne apucă o frică apoi vrem să murim,
Cu speranţa în braţe, regăsită-n visare,
Peste munţi, peste văi, cu privirea în zare.
VINO ACASĂ
Într-o zi, pe frunte, sărut dezmierdat,
Cuprins de dorinţă, cuminte mi-a stat,
Cu vorbe duioase si maci la ureche,
Iubite, mi-ai fost o sfântă pereche.
E clipa în care din casă lipseşti,
Aud în urechea stângă poveşti,
Privirea mă pierde de dor în apus
Şi caută drumul pe care te-ai dus.
Respiră trecutul şi vino acasă.
Eşti poezie, eşti sarea pe masă,
Mi-e dor de-atâta dor de-amândoi,
Mi-e dor să ştergem o lacrimă-n doi.
Mă pierd în visări cu sărutul pe frunte,
Cuprins de dorinţe mă-mpinge-nainte
Şi vorbe duioase în suflet se-aprind,
Toţi macii din câmp în gânduri îi prind.
SPAIMA
În nopţile fierbinţi de vară,
Nici trandafirii nu se-ofilesc,
Dorinţa mea friptă de ceară,
Pe tine vrea să te iubesc.
Ridic cortina albă să te-ating,
Cu noaptea ce urlă sfâşiată,
Nu eşti acolo focul să îl sting,
Iar spaima.. mă lasă îngheţată.
VIAŢA ARSĂ, FUMEGÂND
Să nu te duci până acolo unde inima te pierde,
Nu îţi întinde aripi lungi spre stele călătoare,
Nopţile-n întuneric, bezna, bat câmpii, nefiresc,
Lumini şi concubine, ţi-arată noaptea prin fereşti.
Dorinţa-n tâmple bate, gândul piere, rămâi gol,
Sare din patul mort al sorţii, dorul să ţi-l stingă,
Zburdând peste norii cenuşii, din aripi fluturând
Şi cade bătută-n vânt cu viaţa arsă, fumegând.
CU INIMA PUSĂ PE MASĂ
Curată şi blândă mi-e inima caldă,
Fierbinte mi-e gândul căzut nefiresc,
Dorinţa din ochi mi-e albă, scânteie,
Port starea în mine, în sân de femeie.
Şi noaptea cu vreascuri în jar scânteind,
Poartă în minte dorinţa nebună de noi,
Târziu s-a trezit cu-o stare de bine,
Sub tălpi pământul ardea cu părul vâlvoi.
Afară o ploaie, în geamuri lovea temător,
Prin zgomot, un geamăt se-aude stringent,
E ultimul act ce-ţi strigă chemarea acasă,
Cu gândul fierbinte, cu inima pusă pe masă.
FRUMUSEŢEA CLIPEI
O !Aşa de mult aş vrea la tine să ajung,
Cuvinte vii s-adun în palma însângerată,
Cu lacrimi de rouă pe umăr să îti plâng,
Urcând pe-o rază de lună nouă şi mirată.
Sau vino, te întoarce, de unde şti că eşti,
Fuginind pe clipa unui val adus din infinit,
Iubirea freamăt fermecat, să-mi dăruieşti,
Să uit de timpul gol, să uit amarul înghiţit.
O mare străină de pământ, să îmi aduci,
Să-mi spele durerea-nnoapte-nsângerartă,
S-adune din trecuturi, vorbele poame dulci,
Să nu mai fiu pierdută şi nici însingurată.
Sau stai în viaţa mea pe valul de iubire,
Îngenunchiat ca-n clipa sfintei tale rugi,
Rugându-mă să trecem peste contopire
Şi-apoi din frumuseţea clipei să nu fugi.
TAC SI EU
Am să îmbrac haina călugărească
Şi-am să mă duc la mănăstire-n gând,
Că nu mai vreau iubirea mea să crească,
De când la piept nu pot să mi te strâng.
Si mi-au cântat atâtea păsări la ureche,
Dar singura iubire regăsită doar tu eşti,
Din timpuri vechi sau timpuri nepereche,
Unde cuminţi schimbam cununile cereşti.
Eu te-am iubit şi te iubesc nu am ce face,
Dar astazi mă dezic de ce a fost al meu,
Mă uit peste cuvânt şi văd că si el tace,
Mă voi retrage-n gând şi acolo tac şi eu.
-->
Răspunsuri