Dialog poetic
Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele
Îmbracă-ţi trupul dulce cu-al nopţilor atlaz
Şi pune-ţi sus pe bucle, ca diamant, o lună,
O lacrimă tăcerii plăteşte-i pe obraz,
Când vorbele-n grădină, sub cerul tău se-adună.
Ţi-e patima amară o simt asta-n uitări,
În somnul din cuvinte care te împresoară,
Când tainicele semne se pierd în călimări
Şi vise melancolic, din perna ta coboară.
Trec zilele de-a rândul ca un adânc de umbre
Şi nopţile asemeni c-un ochi de lună pal,
Doar paşii se destramă când de dorinţi să umble,
Deschid spre altă lume întunecat portal.
Bat clopote pe dealuri la slujba de vecernii
Pădurea urlă-n urmă cu sânge risipit,
Printre vitralii gotic alunecă vedenii
Şi câte-o stea mai cade, un ultim asfinţit.
****************************************************
Nopţile abandonate, ţi-au lăsat un ultim vers,
În cuvinte încurcate, care inima le-a şters..
Şi-acum lacrima mirată încărcată cu tăcere,
Colo-n colţul ei de suflet fumegă de-a ei durere...
Zilele ai prins în poale, sau sub pleoapele lăsate,
Veşnicii ce dormitează fluturând nemăsurate.
Nopţile cu poleială îşi mulţeau încet duiumul,
Pe cărarea-ntre eresuri să se drumuie nebunul.
Dimineţile îşi sapă, formă-n cosmicul aluat,
Colo-n visul de dorinţe din iubire te-am uitat,
Aud clopotele serii, bătând ruga de vecernii
Şi-n pădurea de poeme, eu te pierd în frigul iernii...
-->
Răspunsuri