Împrăştiem...
Împrăştiem la vorbe cu duiumul
Şi azvârlim cu trandafirii rupţi,
Spre suflete cătând prin beznă drumul,
Noi care suntem îngerii corupţi.
De tine dau pe banca părăsită,
Pe care fulgii cad cu ochii trişti,
Ai să ajungi statuia mea iubită,
În sufletul pustiu ca să te mişti.
Mă duc să îl salut şi pe Nichita,
În parc cum şade bietul marţial,
Să împărţim în veşnicie pita,
De vechi poeme şi de madrigal.
Să ne uităm că dintr-un cuib de barză,
Cum câinii parcul noaptea scotocesc,
Amişunând într-o tăcută pază,
Pe-atâtea teme care le găsesc.
Când mai târziu de soare se-ncălzeşte
Şi moşii vin că să mai joace şah,
Voi scrie versuri cum se nimereşte,
În frigul asta prefăcut în praf.
Cu tine-alături, - tu insomniac,
Te-ai strecurat în sufletul fierbinte
Şi bei cafelele care îţi plac,
Pierdută toată dulce în cuvinte.
Şi te apleci uşor ca sărutarea,
Să cadă iar tăcut pe gura mea,
Cu toate c-o să vină înfruntarea,
Pe care noi târziu o vom avea.
Pe stradă-ncep să treacă şcolăriţe,
Se duc la şcoală-n dimineţi, în zori,
Pierdute toate-n haine şi bundiţe,
Cu sufletul lor răscolit de flori.
Doar noi ne pierdem încă pe sub pomi
Şi te sărut cu-aceeaşi disperare,
Chiar dacă în imaginar mai dormi
Şi calul din vecini sforăie tare.
Îmi este teamă
Îmi este teamă să mă iubesc cu tine,
Aud strigări cu dulce glas de vis,
Le întâlnesc şi mă zăresc pe mine,
Port tatuaj din veşnicul abis.
Am să trimit somnul în felinare,
Că stările turbate, mă domină, fiinţă,
Din rădăcini îmi scot o întâmplare,
Să spovedească-ntreaga suferinţă.
Iar peste valul nopţilor oculte,
Las arcul timpului nestăpânit,
Dorinţele din sânge să îmi mute,
În colţul prăfuit din infinit.
sursa foto - internet
-->
Răspunsuri