Mi-e dorul aprig
Mi-e dorul aprig, gândul şters,
Ocean de vorbe moarte,
Ne-om întâlni în codrul des,
Plini de dorinţe toate.
O lume-ntreagă va tăcea,
Prundiş ascuns de ape,
În cer luceferi vom vedea,
Cum vor tăini în noapte.
Atât de multe au trecut,
Dar chipul tău nu trece
Și mi-este frig de absolut,
De dorul tău cel rece.
Aş vrea în braţe să te strâng,,
Dar timpul iarăşi zboară,
De-atâtea lacrimi pot să plâng,
Când doru-a prins să doară.
Străin la vorba şi la port,
Lucești în vis himeric
Și-aripile ai scos de tot,
Arzând prin întuneric.
Goneşti de sus printre oglinzi,
Pumni azvârlind risipă
Și-n braţe tu când mă cuprinzi,
Iubirea se-nfiripă.
Pământul îmi arde durerea
Pământul îmi arde durerea pe rug,
Eu prind o lumină cuminte și fug,
Cu raze făclii din aur curat,
Eu nasc din iubire, copii diamant.
Ei poartă un licăr în ochi de smarald
Și vin să oprească nestinsul de cald,
Armuri de cuvânt, izbânda de sorți,
Și lasă în șiruri doar drumuri de cărți.
Un prunc nenăscut îmi scrie poeme,
Pământul mă arde, durerea dă semne,
Sunt prinsă de-o mână, pierd clipa din timp,
Și-ascund o aripă de frig în Olimp.
-->
Răspunsuri