Câte dureri...
Câte dureri simţim când mândra pleacă,
Această gară parcă s-a golit
Şi zilele au început să treacă,
Marcate iar de câte-un asfinţit.
Toţi macii roşii aruncăm din palmă,
Rămâne-n urmă câmpul pedepsit
Şi dorul meu în stele-adânc se sfarmă,
Iară pe tine nu te-am mai găsit.
Gonim aşa pe-o margine de lume,
Aud cum calcă paşii compromişi
Şi telefonu-a început să sune,
În lumea noastr-a celor interzişi.
Mi-e frică să răspund nu pot şti cine,
Mă cheamă sau mă strig-acum cu sârg,
Purtând valiza cu iluzii pline,
Să o-mpărţim în două ca la târg.
Dar telefonul se-ntrerupe-n dată,
Am apăsat pe clapa cea cu stop,
Tu dăruieşte-mi dragă deocamdată,
Tăcerea ta s-o beau ca pe-un sirop.
Te-ndepărtezi de versul meu defunct,
Cântând finalul de la melodramă,
Nici eu alături nu fusei prea sfânt,
Dar alte căi cu tristul glas mă cheamă.
Vor trece ani, voi zace îngropat,
În visul tău şi-n vorbele şoptite,
Deşi alăturea am sângerat,
În vorbele ce n-au fost potrivite.
Iubirea mea eu nu te mai acuz
Şi te accept aşa cum eşti cu toane,
Să te trezesc e poate un abuz,
Când visul meu în patul tău adoarme.
Atâta melodramă…
Atâta melodramă, în suflet am urzit,
Dar gândul mi se zbate, cuprins de nerăbdare,
Acum o voce, tainic, de tine mi-a şoptit,
Că în iubire totuşi, eşti plin de aşteptare.
Plângând mă tot îndemn, să trec de pragul porţii,
Să nu te mai aştept, în frigul crud al sorţii,
Să-mi las privirea caldă, căzând să-nvioreze,
Pierdute nopţi de vară, lăsate să viseze.
Dar trista noapte-n vis, gândirea îmi înmoaie
Şi văd cum mă consum, ca orice foc de paie,
Mă pierd în deznădejde şi-n gândul răvăşit,
Ce bine mi-ar fi fost de nu te-aş fi iubit!
Tu ai plecat în lume, cugetător i-ai fost,
Ai cucerit-o toată, ştiindu-i al ei rost,
Aşa m-ai prins în mreajă, cândva tu şi pe mine,
Când mă făceai să văd, tot răul înspre bine.
Inima-mi bate tare şi vorbe nu-mi găsesc,
Că te iubesc prea mult, prea mult eu te iubesc,
Asemeni lumânării, azi mă topesc ca ceara,
Fiindcă în lipsa ta îmi plânge inimioara.
Acum că te-ai întors, aş vrea să vii acasă,
Să uiţi că ţi-au căzut, atâtea fete-n plasă,
Că le-ai iubit cu foc, când lumea te purta,
Hai vino, intră-n casă, că eu te voi ierta.
-->
Răspunsuri