Este-acum.
Este-acum atât de dimineaţă,
Cu un cer de-a dreptul cenuşiu,
Care peste nervi mi se revarsă,
În momentul asta-n care scriu.
Sufletul mi-e-ntunecat şi rece,
Poate cad în zori c-un compromise,
Mie răul asta îmi va trece,
Dacă totul nu-i decât un vis.
Și palpabilă doar ea să fie,
Când o pipăi într-un mod discret
Și azvârl frumos din pălărie,
Versurile mele de poet.
Să tresare răsucită-n somn,
Cum se-ntinde leneşă natura,
-Tu îmi eşti Luceafărul când dorm
Și îmi mângâi ca în vis făptura.
-Tu eşti toamna-n care eu mă pierd
Și mă-ntind precum o pisicuţă,
Când mă dezvelesc ca un dezmierd,
Vieţuind sihastră în căsuţă.
Eu sărut speranţa ta fierbinte
Și te fur uşor dintre colegi,
Vrăjile mi le desfaci cuminte,
Cât mă bucur că mă înţelegi.
Te privesc şi-aş da postum din coadă,
Te-a iubit o clipă un poet
Primăvara cântă la o coardă,
Sau răsuflă dulce-n clarinet.
Eu zăresc în tine doar o stea,
Care arde-n cerul meu profan,
Iar tu arzi bătrână catifea
Și mă fugăreşti încă un an.
Romantismul nostru fără spaţiu,
Se va transformă într-un sărut,
Când cuprins de marele nesaţiu,
Am să mângâi umbra ta de lut.
În îmbrăţişare sunt nălucă,
Tu mă vezi sau nu mă vezi deloc,
Dincolo de vechea ta ulucă,
Câmpul tot miroase-a busuioc.
Treptele finale
Nu am visat iubire cu poeţi
Sau dragoste cu umbrele-n pereţi,
Dar am dormit la mijlocul de vis,
Pe unde toţi poeţii trec precis.
Visul se repeta în ore matinale,
Când o banală stradă laterală,
Urcase pe iubire, treptele finale,
Grăbită de o voce guturală.
Și peste sear-a venit frigul,
Să sară-n versul nu știu cui,
Pe undeva pe unde drumul,
Purta blestemul cucului.
M-am așezat pe o băncuță,
Pe care toți poeții stau
Și pentru că-s așa drăguță,
Din dorul lor m-am pus să beau.
Pieptul mă frige de durere
Dar trec trei rânduri pe-un caiet,
Printre poeme, fac tăcere,
Poeta scrie; vreau poet.
Pe-alee doruri părăsite,
Dorm veșnic în tăcerea lor,
Lăsând în amintiri.. iubite,
Ca muze la poeții lor.
De va venii deodată seara,
Cu ea am să mă duc și eu,
Să-ntorc pe-o parte primăvara,
C-acolo e poetul meu.
În visul ăsta m-am urcat,
Pe banca ce-a rămas în parc,
Că-n vers poeții-au răsturnat,
Cuvântul ce-a rămas sărac..
Și am plecat la cimitir,
Cu amintiri strânse la piept,
S-adun cuvinte în potir,
Că poate-așa mă și deștept.
-->
Răspunsuri