M-aşez la masa mea...
M-aşez la masa mea acum şi scriu,
Acele versuri ce le uit sau ştiu,
Afară vântul scutură-n copaci,
Parfumul rozelor ce îl desfaci.
Te-nnod la mine astăzi în cuvânt,
Pe paginile goale care sunt,
Cărările să le parcurgem lin,
În serile cu primăveri ce vin.
Pomii se-nchină până la pământ,
Cu crengile în fluturat de vânt
Și florile de patimi îşi desfac,
Bobocii mirosind a liliac.
Pe drumul strecurându-se prin vieţi,
Alunecăm mereu printre nămeţi
Și ne oprim în codrul cu poieni,
De unde ne-nălţăm spre cer eterni.
Luceferi prin adânc călătorind,
În visele ce încă ne cuprind
Și revărsăm prezenţa noastră lină,
În valuri de mătase şi lumină.
,
Neobositele cuvinte
Printre cuvinte odihnite,
Poeții au speranța lor,
Când dorurile primenite
Se răstignesc în vers și mor.
Prin vise rătăcesc dorințe,
Când vântul prinde gust de mai
Și florile de prin catrințe,
Rămân în vers precum un rai.
Pe strada cu copaci goi,
O iau și rimele la vale,
Prin versuri suntem numai noi,
Să-aducem poate osanale.
În noapte dacă adormim,
Cu perna visului în brațe,
Vin îngeri să călătorim,
Înspre măsuri cu trei distanțe.
Iar sub a cerului oglindă,
Când gândul macină fiorii,
Se pierde toamna sângerândă,
Igonele şi toţi cocorii...
-->
Răspunsuri