Privirea ta...
Privirea ta, e un izvor..Iubire,
De-acolo susură, curgând pe prund,
Şi înflorite flori de fericire,
În serile ce cad, acum se-ascund.
Privirea ta, e înger care zboară,
Prin cerul ochilor, trecând pe rând,
Şi noaptea-n noi se scutură uşoară,
Prin flori de crin, uitată, susurând.
Ne pierdem ca doi muguri pe o creangă,
În primăvara de parfumuri beată,
Ca luna ce alunecă întreagă
Şi-n adâncimea ochilor se-nneacă.
Rămâne-n aer dulce doar parfumul
Şi amintirea caldă din sărut
Şi ochii mei, care măsoară drumul,
De frezii peste care ai trecut.
Şi râsul tău, trece ca o părere,
Cu foşnetul de rochii delirând
Şi aerul, are miros de miere,
De foşnete de aripe trecând.
Îmi înfloreşti în mica mea grădină,
Cu nopţi şi zile-n infinit curgând,
Şi mă priveşti cu ochi de lună plină,
Prin simţurile mele lunecând.
Privirea ta
Privirea ta, cuvânt tăcut mă saltă şi mă-mbată,
Mă unduie cu primul val din drum să mă abată,
Pe suflet se coboară lin, m-alintă şi mă-nalţă,
Ating cuprinsu-n înălţimi şi-ndată mă descalţă.
Privirea ta de-un gri curat îmi arde în gând focul,
Îmi lasă răni de neândurat şi-mi desenează locul
Şi gura ta rostind priviri, mistere-le-mi dezleagă,
Cu mâna, mile de striviri se-asează să-mi culeagă.
Azil ochiul tău e mai plăcut, mi-a luat inima-ntreagă,
Cu-n fir de dor bine cusut, de mâna ta mi-o leagă
Şi chefuind într-un noroc, venind la proslăvire,
Cules-ai floarea din noroc şi mi-ai sădit privire.
-->
Răspunsuri