Hibernală
Frunze de iarnă ning în pustie,
Viscolul suflă în duşmănie,
Gheaţa se zbate cu clinchete vechi,
Noaptea ne prinde în stele perechi.
Cade omătul şi îşi ridică,
Albe poiene cuprinse de frică,
Eu îţi sărut în noapte tot chipul,
Fulgii se scutură precum nisipul.
Ninge mereu ca o disperare,
Tace pădurea îngheţând ca o mare,
Ţurţurii prind strălucinde putinţe,
Între abis şi cărări de fiinţe.
Prin noi trece rece sărutul,
Este-n iubire uşor începutul,
Iubita la sobă pe-o perină zace,
Rămâi lângă mine de-un secol încoace.
Zăpada coboară din cer în grădină,
Cu flori de-ntuneric, cu flori de lumină,
Doar noi lângă sobă, vom plânge tăcând,
Când vântul în hornuri va trece urlând.
Dă-mi gura o clipă, eu vreau s-o sărut,
Cu gândul de flăcări, cu gândul de lut
Şi noaptea se sparge cu zvon de bucăţi,
Zvârlind colo-n uliţi cu pumni de nămeţi...
Gerul doarme liniştit
E zăpada netezită peste visul meu din gând,
Nopţile rămân mister peste vântul şuierând,
Însă sub lumina lunii, se arată la fereastră,
Două stele pâlpâind, fură florile din glastră.
Povestea e nesfârşită, e decembrie şi vreau,
Să-mi sărute ochişorii, cei ce ieri la ei visau,
De-oi fi tu să fii acela, vino pe-aripă de vânt,
Lăsându-mi făgăduinţă, alte şoapte în curând.
Dacă nu eşti tu, e altul, poate s-a înzăpezit,
Prin misterul său maidanul, rămânând, neauzit.
Pleoapa nopţii se coboară să mă vadă zgribulită,
Peste arbori în pădure se aşează dezvelită.
Pe stradă sunt călători, ce colindă somnul sorţii,
Aruncând printre ninsori, frigul netezit al morţii,
Prin cotloanele durerii, gerul doarme liniştit,
Degerând peste coline, drumul ce te-a rătăcit.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri