Cuvintele sar ...
Cuvintele sar să mă muşte,
E versul mereu cam pervers,
N-ajută nici să mă-mpuşte,
Să scriu al poeziilor vers.
Aleargă prin casă năuce,
Lăsaţi călimară ...hei voi !
Pisica de frică se duce,
Sub pat şi priveşte la noi.
Cuvintele râd, se dau huţa,
Se zbenguie toate flămând
Şi eu care scriu către Nuţa,
Iar versul nu-mi iese plăpând.
Îmi muşcă o rimă urechea
Şi cade pe brânci un cuvânt,
M-apucă toridă iar setea
Şi-azvârl călimară-n pământ.
Mi-e dor de o vorba aleasă,
Iubirea s-apară gingaş,
Când seara începe să ţeasă,
Un giulgiu nocturn peste-oraş.
Cu Nuţa alături să-mi steie,
Să gust dintr-o tâţă profund,
Că de-aia e dânsa femeie
Şi-n poala cu flori mă ascund.
Poftim o făcui şi pe asta,
Voi scrie ce pot şi nu pot,
Că Nuţa în braţe-i năpasta,
Cu nasturii-nchişi la capot.
Visez cum arată ea goală,
Ce rime, ce versuri să-i spun,
Dar muza vrea să-mi stea-n poală,
Acolo întreagă s-o adun.
Nu vrea altfel versuri să-mi spună
Şi zvârle cu rime absent,
Iar eu în tăcerea din urmă,
Spre cer urc colacii de Kent.
Rămân singuratic sub lună,
Căci Nuţa fugii cum văzui
Şi noaptea pluteşte nebună,
Cu-o ceaţă de stele verzui...
Cuvintele..
Mi-e versul adesea cu rimă
Şi visul că-n pat te găsesc,
Când Nuţa îţi poartă doar stimă,
Iar eu de dor îţi vorbesc.
Afară se plimbă destinul,
De toamnă acum îmbrăcat,
Nu râd dar îl muşcă vecinul,
Ce ţipă de vin îmbătat.
Ieri vântul bătea prin ogradă,
Săltând capotul un pic,
La versul ce fără tăgadă,
Stătea cuprins de nimic.
Azi floarea de tei e poveste,
Pe rima ce trage din Kent,
Când Nuţa vecină ne este,
Eu scriu că vecinu-i absent.
Sărmani ne ducem prin ceaţă,
Prin fulgii de nea dezgheţaţi,
Dar scriem adesea de viaţă,
Ca îngeri de timp condamnaţi.
Cuvintele prind ca să cadă,
Pe lespezi de dor scânteind
Şi luna a prins ca să ardă,
Pe umărul nopţii zâmbind.
-->
Răspunsuri