Noi nu suntem...
Noi nu suntem de loc de-o seamă,
Chiar dacă sufletu-i curat,
Tu eşti mai tânăra, codană,
Eu sunt pe undeva bărbat.
Cuvintele-s mărăcinişuri,
Te sperii poate când vorbesc
Şi din aceste ascunzişuri,
Nu ştii ce vipere trăsnesc.
Îmi plac doar versuri ca să scriu,
Să număr anotimpuri goale,
La şcoala vieţii ca să fiu,
Să dau mereu extemporale.
Suntem doar umbre oarecare,
Prin viaţă lunecând păgân,
Din pomii-ngălbeniți de soare,
Doar frunze galbene rămân.
Cât te-aş iubi dacă e scris,
Dar paşii se opresc tăcuţi,
Pădurea e un paradis,
Doruri în arbori prefăcuţi.
Şi tu zăcând lâng-o icoană,
Cu chipul veşnicei Marii.
În noapte luna plânge-a toamnă
Şi mustul curge printre vii.
În dansul iubirii
Când vara ne trece ca lanul de grâu,
Cu flori ce se poartă ca tineri de brâu,
Aştept să îţi cresacă dorinţe pe pâine,
În dansul iubirii cu ziua de mâine.
Şi toţi trandafirii să poarte norocul pe umeri,
Lăsându-mi miresme cât nu poţi să numeri,
Placere în suflet şi roşu aprins în pomeţi,
Prin vară să trecem cu paşi de drumeţi.
Prin cumpăna lumii să cernem iubirea,
Cu forţa luminii să-i ardem orbirea,
Să prindem de mână cununa de vară
Iubind să uităm de frigul de-afară.
Şi zorii de zi să ne prindă pe braţe,
Dorinţe crescute în mii de speranţe,
Iubirea s-ombrace cu cete de veri,
Să-i numere anii prin ceaţa de ieri.
Prin vara ce trece ca lanuri de grâu
Şi flori ce se poartă ca tineri de brâu,
Să ardem în focul iubirii sub soare,
Să stingem durerea în lună şi-n mare.
-->
Răspunsuri